Vocile tinere ale protestului

Publicat în Dilema Veche nr. 790 din 11-17 aprilie 2019
Vocile tinere ale protestului jpeg

Elevii de liceu protestează. Pe foile de examen, pe YouTube, pe blog uri sau la televiziuni. „Pe mine nu mă interesează din ce partid e Ecaterina Andronescu, pe mine mă interesează strict activitatea ei, ce a făcut şi face în calitate de ministru, pentru că a avut un impact asupra mea“, spune un vlogger de 18 ani, Selly, celebru în lumea mare a Internetului. O elevă din Satu Mare, Andy Varga, scrie pe foaia de examen: „Simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experiențele noastre de învățare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în fața tuturor acestor nedreptăți, printr-un protest: fie dînd foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greșit la sistem, transformîndu-ne foaia de examen într un manifest față de învățământul românesc.“ Protestele tinerilor sînt descifrate, comentate de publicul larg în zeci de tonalități și emoții: de la iritare (cine sînt ei să ne dea lecții, mai bine să pună mîna pe carte!) la cinism (i-au dat apă la moară puștiului vlogger, să vezi cîți bani or să-i intre în cont, vorbind despre dezastrul școlii românești), de la defăimări și minciuni care murdăresc biografia tinerilor protestatari la imagini idealizante despre eroii noii generații (tinerii de azi sînt mai inteligenți decît am fost noi astăzi, nu (mai) pot fi mințiți așa de ușor, își cunosc drepturile mai bine decît adulții etc.).

Eu cred că tinerii din ziua de azi nu sînt nici mai inteligenți, nici mai maturi, nici mai vigilenți cu drepturile lor decît erau cei din ziua de ieri. Sînt tinerii vremurilor lor: cu acces la informații și la mijloace care să le facă auzită vocea, cu modele de revoltă răspîndite planetar, cu vieți trăite intens în mijlocul unei permanente „reajustări“ a normalității, a ceea ce este acceptabil sau nepermis, cu lumi virtuale infinite, care abia încep să-și formeze reguli de supraviețuire etc. Adolescenții din lumea modernă nu pot fi mințiți? Își cunosc drepturile? Sînt mai inteligenți? Orice statistică a victimelor abuzurilor de orice fel, a victimelor înșelătoriilor sau a victimelor dezastrelor produse de fraudă sau incompetență vă vor arăta o lume a adolescenților sau a tinerilor vulnerabilă, fragilă, necoaptă pentru greul care va să vină. A le construi portrete de Avram Iancu sau de Ana Ipătescu ai reformei școlare nu înseamnă altceva decît a-i împovăra cu responsabilități pentru care nu au nici experiența, nici forța, nici expertiza să le asume. „Școala nu ne pregătește pentru viață, spre exemplu nu ne explică nimeni ce este o ordonanță de urgență, iar eu mă pregătesc să votez!“, spune unul dintre protestatari. Pare neverosimil ca un tînăr cu Internetul la îndemînă să spună că nu știe nimic despre legi sau instituții. „Trebuie să acumulăm informații într-un timp foarte scurt, ceea ce devine stresant!“, spune altul. Și iar îți vine să ridici sprînceana și să bombăni împotriva „tinerilor din ziua de azi“ care înghit sute de informații inutile de pe site-uri, dar crîcnesc în fața celor primite prin programele școlare. În fața revoltelor lor, să nu ne lăsăm, însă, copleșiți de clișee și prejudecăți: sînt mai bine informați? Asta nu înseamnă că și sînt mai bine pregătiți. Au posibilitatea să comunice cu o lume întreagă ? Nu rezultă, însă, că nu au nevoie de dialog formativ. Știu să ajungă din tastatură în orice colț al lumii și să viseze la orice slujbă sau viață de vis? Se poate, dar pe lîngă asta au nevoie, ca și tinerii de ieri, de ghidaj, hărți, repere. Sînt vocali și protestează? I-ar ajuta să aibă, lîngă ei, modele, virtuți, principii. Şi, în fond, printre rîndurile protestelor lor, asta citim: nevoia de dialog, formare, modele, principii, dezbateri, implicare, scopuri nobile, idealuri. Nevoia de şcoală performantă. Protestul lor este impresionant tocmai din acest motiv: nu este o formă de manifestare a tinereţii rebele, nu e revolta tipic adolescentină, ci una prin care ne cer ajutorul, ca de la copii la adulţi. Ne cer să le dăm educaţie.

Adolescenții de azi sînt aidoma celor de ieri. Doar că singurătatea și vulnerabilitatea lor în fața viitorului se aude din ce în ce mai greu, din cauza zgomotului multiplicat al neașezatei lumi noi. Cît despre problemele școlii românești şi despre ce poate ea oferi astăzi din ceea ce le trebuie tinerilor, rămîne cum am stabilit… 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: adevarul.ro

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.