Viața de dincolo de convenții

Anca SANDU
Publicat în Dilema Veche nr. 835 din 20 - 26 februarie 2020
Viața de dincolo de convenții jpeg

Tatăl meu își dorea să fiu stewardesă. Sau cel puțin așa spunea de multe ori cînd eram eu mică. Am crescut cu visul ăsta al tatălui meu, cu proiectarea asta a idealului feminin. Eram un copil foarte frumos și isteț și nimic nu m-ar fi putut opri să fiu stewardesă, această ființă încîntătoare și mai presus de orice altă ființă feminină.

Cînd aveam 3-4 ani, tata a lucrat un an în Libia. Era printre puținii adulți pe care îi cunoșteam care zburaseră cu avionul. Poate chiar singurul. Lucrase ca asistent medical pe un șantier de acolo. Nu făcea mai nimic, viața îi era ușoară, dar îi era tare dor de noi și, deși cele cîteva mii de dolari cu care s-a întors erau foarte mulți bani, nu a mai vrut să își prelungească contractul. Pentru mama, prima dată a fost anul trecut, 38 de ani mai tîrziu, datorită verișoarei mele care i-a dăruit o excursie la Paris, deși acum nu mai trebuie să fii bogat sau să ai un statut special ca să zbori cu avionul, ca atunci cînd a făcut-o tata, în ’81. Eu am zburat prima dată la 23 de ani și tot atunci a fost prima dată cînd am ieșit din țară. Nu mai fusesem nici măcar într-o țară vecină, ceea ce după ’89 era foarte la îndemînă. Aveam 12 ani la Revoluție. Am plecat 11 ani mai tîrziu direct în America, prima țară străină pe care o vedeam. Cu binecunoscutul program pentru studenți, Work&Travel, care mi-a permis să primesc o viză de trei luni în SUA și să am avionul plătit, ceea ce pentru vremea aia era o mică avere.

Am tot studiat de atunci, la fiecare călătorie, stewardesele. Niște femei ca oricare altele, obosite, străduindu-se să zîmbească și cînd nu au chef, să nu se strîmbe cînd pasagerii zic sau fac vreo idioțenie, nevoite să stea în picioare mai mult decît e confortabil, probabil, cu ore de zbor istovitoare, în niște uniforme de multe ori urîte. Spre deosebire de imaginea de prințese pe care le-o atribuia tata, eu le văd mai degrabă ca pe niște servitoare destul de chinuite. Categoric, nu mi-ar fi plăcut să fiu stewardesă. Urăsc uniformele, regulile, nesomnul, idioții. Dar pînă să ajung la concluzia asta m‑am simțit cumva vinovată că nu am putut împlini visul tatălui meu.

Pe la 13-14 ani a devenit clar că nu voi mai crește. Deși pînă la 11 ani fusesem printre cele mai înalte din clasă, m-am oprit brusc la 1,57 m. Toată lumea era dezamăgită, cel puțin așa percepeam eu, și eu eram dezamăgită, evident. Ce păcat, copilul nu mai crește și nu mai îndeplinește standardul de frumusețe. La vîrsta aia ești copleșită oricum de schimbările bruște ale corpului tău, cu care trebuie să te obișnuiești și pe care trebuie să înveți să le accepți. Sîni care te rogi să nu mai crească pentru că te incomodează și pe care îi turtești cît poți cu un maiou strîmt peste care pui un tricou larg, ca să se vadă cît mai puțin. Sau dezvoltarea musculaturii, care nu îți place, pentru că ai văzut la concursurile de miss, la primele televizoare color la care ai avut acces, la fetele alea cu picioare lungi pe care le admiră toată lumea, că nu li se distingea nici un mușchi, deci asta trebuie să fi fost frumusețea. Sau părul îngroșat de pe picioare, ca să nu mai vorbim de cel de pe axile sau pubian, care te fac să te simți un extraterestru. Peste toate astea, o percepție negativă venită din exteriorul tău conform căreia, dacă nu ai crescut „destul“, ai un fel de handicap, e devastatoare. Am învățat foarte tîrziu să îmi accept corpul și asta mi-a afectat încrederea în mine, deși acum mi se pare că am pierdut o grămadă de timp în care aș fi putut să mă iubesc sau măcar să mă simt bine cu mine.

Dar, dincolo de asta, mă întreb acum în timpul unui zbor oarecare: care-i treaba cu limitele de înălțime? De ce o fetiță, altfel cu toate calitățile, trebuie să crească cu ideea că este un rebut dacă nu atinge anumite standarde fizice arbitrare? De ce poți participa la un concurs de miss doar dacă ai 1,70 m? De ce nu poți fi stewardesă și sta la dispoziția pasagerilor, dacă asta îți dorești, dacă ai orice înălțime, atît timp cît treci toate testele care implică munca ta? De ce acceptăm asta și contribuim la înrădăcinarea unor așa-zise norme ale frumuseții care nu pot fi discutate? De ce o femeie și mai ales o adolescentă sau o tînără trebuie să învețe să se simtă frumoasă făcînd un efort să învingă etichetări fără rost?

Acum vreo douăzeci de ani, cînd am văzut What Dreams May Come (O iubire fără sfîrșit), cu Robbin Williams, la asta m-am gîndit. Nu mai rețin toate detaliile, dar știu că m-au impresionat și urmărit multă vreme imaginile și ideea filmului. Îmi amintesc că moare toată familia, iar tatăl pornește în căutarea copiilor și a soției în cealaltă lume. Raiul și iadul capătă formele visurilor personajelor. Fiecare membru al familiei are altă înfățișare decît în viața de pe pămînt, iar fetița este întruchipată în această lume din viața de dincolo de o stewardesă asiatică, zîmbitoare și senină, pe care tatăl ei o admirase într-o călătorie.

Tata a murit acum 12 ani, cînd eu eram însărcinată. Fetița mea e acum preadolescentă și încerc cît pot să nu proiectez  în ea nici un ideal, fizic sau de orice alt fel. Nu vreau să ajungă la un liceu sau la o facultate anume sau să aibă vreo meserie anume, ci doar să fie fericită și bună. Și sper să mă creadă cînd îi spun că e perfectă așa cum este ea, deși acum i se pare că e prea înaltă și că are niște picioare ciudate (are 1,71 m și poartă 41 la pantofi). Mi-ar plăcea tare mult, totuși, să mă întîlnesc cu tata, în chip de stewardesă sau în orice alt chip.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Mama și vremurile
La școală ne puneau mereu să scriem compuneri despre Mama. S-o descriem, s-o poetizăm, să-i dedicăm ode. De 8 Martie, să-i facem flori din hîrtie creponată. În „Puiul”, „Fefeleaga” sau „La Vulturi”, să-i studiem ipostazele tragice. La desen, să-i facem portretul în culori calde.
„Vorbește cu Angela”, „Pîine şi Mîine”, „Piese pentru Zîmbete” jpeg
Despre școală și personaje din copilărie
La vîrsta aia diferența se măsoară nu în ani, ci în ani-lumină.
De la „Muntele vrăjit” la cîmpia stearpă jpeg
De la „Muntele vrăjit” la cîmpia stearpă
Perioadele pre-totalitare vin însoţite de isterie, agresivitate dezlănţuită, bezmetică.
Viață de cîine jpeg
Viață de cîine
În 30 de ani de exil, niciodată, pe unde am lucrat, nu am mai pus întrebări străine meseriei.
Reverii pascale jpeg
Reverii pascale
La primele ore ale dimineţii am mers să revăd cimitirul părăsit.
Izolare și context jpeg
Izolare și context
Pandemia a invadat planeta într-un context care agravează lucrurile, pe fondul pesimismului economiei globale.
Ziduri jpeg
Ziduri
Poate profesorii noii ere ar trebui să fie cei care te învață empatia, esența ta umană, cei care te ajută să-i găsești cu adevărat pe ceilalți.
Murim jpeg
Murim
Moartea a devenit singurul meu gînd, orice făceam îmi era prezent gîndul morții, iar noaptea mă frămîntam fără să pot adormi, mereu pe aceeaşi temă.
Îndoielile jurnaliștilor, sursele și adevărul adevărat jpeg
Îndoielile jurnaliștilor, sursele și adevărul-adevărat
Jurnalistul, anume cel serios, trăiește într-o permanentă îndoială în materie de ceea ce are de publicat.
Vaccin și homeschooling jpeg
Să ne amuzăm cu Othello
Sigur, privit azi, felul acelor ani de a face umor pare candid, cu totul nespectaculos, o joacă de copii cu peruci, costume și decoruri fanate. Dar, repet, publicul larg se amuza.
Totul e deschis… jpeg
Totul e deschis…
Pentru unii, pleiada de orientări sexuale diverse, precum și discursul explicit despre sexualitate (cu scene așijderea) pot fi șocante.
Vaccin și homeschooling jpeg
Talent, aplauze și pe urmă?
Printre concurenți sînt mulți copii. Foarte înzestrați și curajoși: un grup de instrumentiști format din copii cu deficiențe de vedere, o tînără de cincisprezece ani care, pentru a-și împlini visul de a deveni balerină, a preferat să-i fie amputat piciorul afectat de cancer osos și înlocuit cu proteză, decît să-i fie imobilizat de bucăți de metal...
Evadări în lumea mică jpeg
Evadări în lumea mică
Bunicii mei nu erau complet rupți de realitate, în sensul că bunicul meu se ținea, mereu, cît de informat se putea pe vremea în care fake news-urile erau politică oficială (da, n-am descoperit noi, acum, America) – asculta BBC-ul și Europa Liberă pe un foarte vechi radio, din cele ce pot fi văzute acum doar în cîteva palide încercări de muzee ale vremurilor de atunci.
Vaccin și homeschooling jpeg
1 Iunie, ziua adulților
De cîte ori văd, însă, cum este sărbătorit 1 Iunie în România, mi se pare că, deși „Grădina Maicii Domnului“ e mare, mulți i-au cam sărit gardul.
Aniversări tradiționale jpeg
Întîlniri și așteptări
Te duceai la locul întîlnirii, cuminte. De multe ori, la ceas, la Universitate. Te așezai într-un colț, să nu bați prea tare la ochi, și așteptai tăcut. Pe lîngă tine se mai foiau și alții care practicau același sport.
Vaccin și homeschooling jpeg
Ce nu știm că nu știm
Domnul ministru pune în discuție un subiect fierbinte, azi: digitalizarea.
Cine mai scrie de mînă jpeg
Cine mai scrie de mînă
Nu pot spune că-mi plăcea caligrafia, ba dimpotrivă, mi se părea o plictiseală, dar cred că n-a fost cu totul așa.
Vaccin și homeschooling jpeg
Manualele, inutile?
Este evident, pentru oricine e preocupat de starea educației, că școala are nevoie mai mult ca oricînd de profesori „calificați“, „formați“, „educați“.
Treceri jpeg
Treceri
În urma trecerilor ratate au rămas, cum spuneam, teancuri-teancuri de amintiri.
Trăim o nouă cultură jpeg
Meleagris ocellata
Am întîlnit-o în oraş. În Piaţa Rahova.
Vaccin și homeschooling jpeg
Ce este educația? Vă rog urgent
Sînt lungi și multe discuțiile despre (in)utilitatea temelor pentru acasă.
Aniversări tradiționale jpeg
La conferințe
În facultate am fost o studentă bună, aș putea spune.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.