A fost odată ca niciodată… Europa

Publicat în Dilema Veche nr. 539 din 12-18 iunie 2014
A fost odată ca niciodată… Europa jpeg

Lansat oficial în aprile 2013, la Bruxelles, după doi ani de pregătire intensă în colaborare cu o iniţiativă mai veche de coagulare a forţelor creative şi intelectuale („A Soul for Europe“), proiectul „A New Narrative for Europe“ a avut o ultimă reuniune la Berlin în martie 2014, cu prilejul căreia a fost semnată declaraţia finală. Printre semnatari se numără, aleatoriu, artişti, profesori universitari, organizatori şi gînditori europeni, dar şi politicieni, precum Emil Boc.

Proiectul, iniţiat sub patronajul lui José Manuel Durão Barroso, se doreşte o platformă progresivă de regenerare a edificiului european prin cultură, un pas de relansare în direcţia unei naraţiuni comune despre vechiul continent, construită şi asumată de reprezentanţii luminaţi ai unor societăţi aflate în plină transformare. Dacă, în cei zece ani de existenţă, prin asiduă coagulare a unor grupuri de lucru „tinere“ şi de identificare a unor teme importante pe agenda socială europeană, „A Soul for Europe“ a fost un proiect care şi-a croit drum către o anumită categorie de gînditori şi creativi la nivel continental şi nu numai, cei trei ani ai „Noii naraţiuni despre Europa“ ar fi urmat să încununeze fericit acest proces şi să îi dea legitimitate şi greutate politică. Ce s-a întîmplat însă, de fapt, este diferit.

„Ca artişti, intelectuali şi oameni de ştiinţă, dar înainte de toate, în calitate de cetăţeni, este de datoria noastră să participăm la dezbaterea despre viitorul Europei, cu atît mai mult acum, cînd ceea ce este în joc e foarte important. Încrederea în Europa trebuie cîştigată. În lumina evoluţiilor globale, atît valorile demnităţii umane, cît şi cele ale democraţiei trebuie reafirmate. Un scenariu de tip naţionalist şi populist nu trebuie să învingă.“ Aşa începe declaraţia oficială de pe site-ul proiectului. Or, recentele alegeri parlamentare ne-au arătat-o cu prisosinţă: scenariul populist şi naţionalist a învins. Bineînţeles, cauzele sînt complexe şi ele nu se explică doar prin evoluţiile globale generate din anul 2008 încoace. Pentru cei foarte rodaţi în vocabularul conferinţelor despre rolul culturii în construcţia europeană, divorţul dintre manifestul „A new narrative for Europe“ şi realitatea arătată de votul cetăţenilor europeni nu este o surpriză.

În primul rînd, ca întotdeauna cînd asemenea mobilizări ale „forţelor culturale“ au avut loc de sus în jos, gradul de reprezentativitate reală pentru comunitatea pe care o întruchipează rămîne formal, vag şi fără o reală forţă de impact. Dacă ne uităm, de pildă, la lista celor care compun „comitetul cultural“ al NNE, vom descoperi o înşiruire de nume cunoscute, valoroase, provenind din generaţii, arii de specializare şi orientări ideologice variate: renumitul arhitect Rem Koolhaas şi secretara generală a Asociaţiei Europene a Festivalurilor (EFA), Kathrin Deventer, se află alături de scriitorul Gyorgy Konrad şi de Paul Dujardin, directorul BOZAR din Bruxelles – ca să dau doar cîteva exemple. Se pune însă întrebarea: în ce fel aceste persoane, prin simpla lor prezenţă, pot să determine o mobilizare şi reaşezare de natură radicală în privinţa regîndirii proiectului european ca un proiect al culturilor, înainte ca el să fie unul economic şi politic. Numele creativilor, al intelectualilor şi al oamenilor de ştiinţă „folosiţi“ ca trofee în componenţa acestor comitete şi ca participanţi la conferinţe şi semnatari de declaraţii nu reprezintă o garanţie în sine pentru ceea ce manifestul pomenit numeşte „renaşterea care întîlneşte cosmopolitismul“ şi care ar fi menită să declanşeze o modificare totală de paradigmă în interiorul societăţii europene. O nouă „naraţiune“ despre Europa, formulată într-o limbă de lemn, lansată ca proces de sus în jos, ca o naraţiune fără conţinut – singurul liant de fond – prin simplificarea lui în mesaj comunicaţional nu este un concept viabil şi cu atît mai puţin unul covingător pentru individul european.

Cultura ar trebui, da, să fie o prioritate afişată pentru recalibrarea proiectului european, dar iniţiativele trebuie să se materializeze cu totul altfel decît prin liste individuale de semnături, conferinţe fără impact real sau declaraţii de intenţie.

Cultura nu a fost un punct important pe agenda candidaţilor la alegerile parlamentare europene, decît în forme minoritare, marginale. În multe cazuri, ea lipseşte cu desăvîrşire de pe agendă. Acest lucru ar trebui remediat în profunzime şi în mod radical, acordînd, politic, sistemului cultural, în sens larg, o atenţie reală şi constantă. Susţinerea culturii ar trebui să fie un punct central pe agenda politică a Parlamentului, chiar dacă ea nu se supune procedurilor de legiferare ale Comisiei Europene. Alături de accesul la energie, asistenţă medicală sau ameliorarea condiţiilor de transport, cultura este, de fapt, sistemul fundamental al interacţiunii valorilor; or, valorile sînt cele în suferinţă în Europa de azi. Văzută exclusiv ca un domeniu al investiţiei, cultura este, de fapt, un domeniu care generează potenţialul social necesar reechilibrării decalajelor şi redescoperirii sensului.

La rîndul lor, statele europene au marginalizat, fiecare, la nivel central, mai ales, portofoliul culturii, în ultimele decenii, minimizînd importanţa ei pentru dezvoltarea şi perenizarea mentalităţilor democratice, educarea spiritului critic şi regenerare urbană şi comunitară. Prin statutul său de industrie creativă, audiovizualul european se încadrează în domeniul comercial şi suscită preocuparea statelor membre, provocînd intense runde de negocieri în confruntarea cu liberalizarea pieţelor, negociată cu Statele Unite ale Americii.

Dar restul ariilor culturale se adaptează greu şi fără succes unei descreşteri fără precedent a subvenţiei publice, unei lipse de viziune, de competenţă şi de curaj în reorganizarea administraţiei culturale şi în regîndirea investiţiei publice şi private în cultură, adică în acord cu dezvoltările recente care au adus industriile creative, internaţionalizarea artelor şi comunităţile reale şi virtuale în situaţia de a fi adevăraţi catalizatori ai democraţiei.

Politicile culturale ale statelor europene sînt încă, din păcate, gîndite după modelul secolului trecut, adică insular, privilegiind sectoarele statice, identitare în sens rigid şi refuzînd să constate activ şi să integreze administrativ interdisciplinaritatea, interculturalitatea, aspectul conectiv, comunicaţional şi interactiv, la toate nivelurile, al spaţiului de creaţie emergent sau al celui intelectual şi academic, cel adaptat fluidităţii lumii de azi. Politicile publice europene în cultură ar trebui să îşi redefinească relaţia cu pieţele globale şi să integreze, inteligent, dinamica acestora, creînd instrumente legale şi administrative adecvate în favoarea promovării la scara globală a creativilor şi a intelighenţiei europene.

Se continuă, din păcate, inerţial, la nivelul politicilor publice ale statelor europene în domeniul culturii, o formulă care, de fapt, nu se mai adresează publicului sau vocaţiei formatoare sau celei experimentale a faptului cultural, ci funcţionează autoreferenţial, menţinînd în viaţă o carcasă consensuală de proceduri care nu mai răspund realităţii practicilor culturale.

Cu atît mai forţată va apărea, în acest context, dinamica pur declarativă despre unitatea culturală a Europei. Un asemenea tip de dinamică va participa, din păcate, la radicalizarea diferenţelor, la insularizarea convingerilor şi la crearea unei reacţii a „nevoii de diferenţă“, acolo unde Uniunea vrea standardizare politicoasă a ideilor şi a atitudinilor naţionale prin cultură.

Uitîndu-ne la candidaţii la preşedinţia Comisiei, vedem oameni formaţi politic şi cultural la şcoala unor valori şi a unei realităţi europene diferite, trăind încă în paradigma instituţională şi valorică a anilor ‘80. Constatăm că schimbările de paradigmă radicale nu au fost integrate în primul rînd în interiorul culturii instituţionale a Comisiei Europene. Cultura, da, ar fi un extraordinar instrument al renaşterii proiectului european, dar, înainte de asta, cultura instituţiilor europene şi cea a administraţiilor europene ar trebui ea însăşi reformată, cu prioritate.

Într-un articol polemic despre „A New Narrative for Europe“ publicat de EurActiv la sfîrşitul lui februarie 2014, autorul afirmă: „nimeni nu va nega rolul important pe care îl joacă artele şi cultura în vieţile noastre, dar europenii doresc azi un viitor, nu cultură.“

Problema, cred eu, este însă că, fără o adevărată preocupare pentru cultură şi pentru diversitatea valorilor pe care numai ea le conţine, acest viitor va fi unul bazat pe naţionalism, demagogie şi valori securitare. Iar recentele alegeri parlamentare o dovedesc.

Corina Şuteu este expert internaţional în management şi politici culturale; a fost director al Mastère Spécialisé Européen en management des entreprises culturelles al Şcolii de Comerţ din Dijon. Este preşedinte al Making Waves, festivalul de film românesc de la New York.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.