Pe timpurile uşor înspăimîntătoare, cînd eram la intensiv informatică, fetele nu ieşeau să şteargă tabla niciodată. Am avut, la un moment dat, o doamnă dirigintă care a impus regula asta, ce mă scăpa pe mine ori pe alte domnişoare tare amatoare de fizică să nu fie reţinute la tablă după ce îşi făceau îndatorirea de elev „de serviciu“. Aşa că, datorită curtoaziei impuse de diriga, sexul feminin era pus la adăpost de astfel de sarcini. 
 
Respectul e o noţiune vagă şi se formează înşiruind, într-un mod interesant, nişte norme fantastic de subiective. 
 
1. A respecta. Convieţuirea socială la vîrsta critică. În generală, obişnuiam să mă ridic drepţi în picioare cînd intra orice profesor în clasă. Aşa mi-a spus mama că se face, apoi aşa ne-a reamintit doamna dirigintă din generală. Salutam mecanic „buuunăăă ziua“, şedeam cînd mi se spunea să şed. 
 
Cînd am ajuns la liceu, am venit cu pachetul de bune-maniere de acasă şi cu aceleaşi mecanisme ale civilizatului, pe care le repetasem mult timp. Salutam mecanic „buuuuunăăă ziua“, de data asta cu ochii fardaţi şi părul coafat frumos, şedeam cînd mi se spunea să şed. 
 
Apoi, crescînd, am trecut şi eu prin perioada de „hardcorisme“, în care încercam să fiu o rebelă şi să mă impun cît se poate de mult. Să arăt că exist, fiindcă mi-am dat seama că nimeni nu ştia că eu exist şi am suferit mult la aşa şoc. Aşa că am încercat să devin o fiinţă socială, să devin importantă şi eu. 
 
În primul rînd, trebuie să te faci plăcut. Să educi jurul în tău prin felul tău de a fi. Să îi faci pe băieţi să şteargă tabla, oferindu-se să facă asta pentru tine. În evoluţia fetelor, momentul în care conştientizează că, zîmbind şi făcîndu-şi părul, schimbă lumea e critic. În evoluţia băieţilor, momentul în care conştientizează zîmbetul şi părul fetelor e şi mai critic. Pe la 13-14-15 ani, fetele devin şmechere, iar băieţii, din răutăcioşii glumeţi şi puşi pe şotii, se blochează, încercînd să descopere enigmele Otiliilor din jur. Aşa că încep să devină pedanţi, galanţi etcetera. 
 
În al doilea rînd, trebuie să fii mai mult decît eşti tu de obicei. Băieţii invită fetele în oraş şi fac cinste, fetele se fac că plouă, insistă să plătească ele, nu se poate, convenţia e că, dacă te interesează tipul, îţi plăteşte sucul, o dată, de două... vă înţelegeţi voi. Băieţii devin foarte atenţi, deschid uşi, le oferă hanorace fetelor lîngă care stau pe bancă în parc, ori pe plajă la răsărit, şi fac cinste cu shoturi de tequila.
 
Şi, nu în ultimul rînd, trebuie să te caracterizezi printr-un ceva al tău particular. Respectul de la ceilalţi vine dacă ai calitatea asta care te scoate din rîndul celorlalţi, care te face super, de dorit în orice gaşcă. 
 
2. A fi respectabil. Apoi, dintr-o vendetă personală cu o profesoară, am refuzat să mă ridic drepţi în picioare, să zic mecanic „bunăăă ziua“, să şed cînd îmi spunea ea să şed. Era momentul în care am înţeles că respectul se cîştigă şi că nu toţi merită respectul meu. 
 
Din dorinţa de a fi plăcut tuturor, în contrast, în următoarea etapă prin care trec adolescenţii, ei ajung la vîrsta în care îşi însuşesc anumite valori şi devin selectivi. Fetele care, pînă mai ieri, erau în majoritate puicuţe golaşe pe Facebook, acum îşi pun statusuri cu ce cărţi citesc. Nu toate, căci acum are loc un proces interesant. Unele rămîn puicuţe golaşe, altele nu. Altele acced spre altceva, dorinţa aceea de a se îndrepta spre altfel de statut. La băieţi, în mare parte, e etapa de pus muşchi şi cucerit puicuţele golaşe. Şi aici are loc o evoluţie interesantă, unii se îndreaptă spre alte ideologii şi se maturizează, devenind interesaţi de antitezele puicuţelor golaşe. 
 
Pe la 17-18 ani, tinerii îşi dau deja seama cine sînt. Unii îşi dau seama ce le place să fie şi îşi doresc să fie plăcuţi pentru ceea ce sînt.
 
La vîrsta aceasta, ei decid pentru viitorul lor, îşi construiesc relaţiile sociale, în funcţie de priorităţi, de pasiuni. Băieţii nu mai deschid uşa doar fetei de care le place, ci tuturor fetelor, dacă şi-au dat seama de imaginea pe care o are acest gest în ochii tuturor.
 
Se produce, în această etapă, cred eu, o revoluţie a simţurilor, ce tinde spre acel suprem bun-simţ. 
 
3. A fi demn de respect. Astăzi însă mă ridic în picioare, deşi conştientizez că nu ar trebui să o fac mereu. Clipesc nervos că şed atunci cînd mi se zice să şed, şi am realizat că o voi mai face, pînă cînd voi fi eu în postura să decid pentru mine şi pentru alţii, în anumite contexte. 
 
Săptămîna viitoare sînt de serviciu şi o să trebuiască să şterg tabla. În clasa cea nouă, băieţii sînt mai puţini şi diriga nu e profă de mate, să-i ştie ei de frică şi să şteargă tabla după regula pe care nu a impus-o. Şi pînă la urmă, o voi şterge din respect, pentru că eu am 18 şi profesorul ceva mai mulţi ani, şi-a şters destule table, şi-a scris în multe minţi goale, mai ales a mea. 
 
De la 18 ani în sus, tinerii devin adulţi.
 
Băieţii devin bărbaţi, fetele devin femei. Unii vor mai şedea atunci cînd li se va spune să şadă, alţii vor fi cei ce vor cere acest lucru.
 
Unii vor deschide uşa respectuos tuturor femeilor. Unele vor avea fuste puţin cam scurte. Altele vor mai fi scoase în oraş la cafea, căci alţii vor căuta în continuare să descopere Otilia cu enigma, şi nu alte copii nereuşite.  
 
Mălina Amortoaie are 18 ani şi e elevă la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti. 
Foto: D. Voicu