Abel Gance: o bătălie pentru pace

Ioan BIG
Publicat în Dilema Veche nr. 770 din 22-28 noiembrie 2018
Abel Gance: o bătălie pentru pace jpeg

Urmărind stupefiat cum preşedintele Franţei şi cel al SUA au ales celebrarea armistiţiului care a pus capăt Primului Război Mondial pentru a se încontra „bărbăteşte“ pe Twitter în numele naţiunilor lor, probabil pe tema alegerii modului de joc multiplayer pentru un nou RPG, mi-am amintit că acum 100 de ani, în septembrie 1918, francezul Abel Gance, susţinut de Charles Pathé, s-a întors voluntar pe front pentru a filma bătălia de la Saint Mihiel, o victorie obţinută de militarii americani împreună cu cei francezi, şi a înglobat apoi imaginile în J’accuse (1919), considerat actualmente primul film pacifist major din istoria cinematografiei. Cineastul Abel Gance nu a fost un visător de la Hollywood pentru care războiul ţinea de fantezie şi nu îl aştepta pe Hristos care să se întrupeze într-un aristocrat pacifist ca să îi pună capăt precum în Civilization (1915, r: Thomas H. Ince), ci un soldat tuberculos repartizat să lucreze într-o fabrică de gaze de luptă, înconjurat de fantomele prietenilor deja ucişi în război, care a filmat ca pe nişte morţi soldaţii care se întorceau de la Verdun pentru o permisie de numai opt zile. La cîteva săptămîni după revenirea pe front, 80% din ei au murit în luptă. Abel Gance nu credea în pacifismul nedisociat de spiritul militant care te poate transforma într-un pion în jocurile de putere ca în The Battle Cry of Peace (1915, r: Wilfrid North, J. Stuart Blackton) şi nici în utilizarea artei sale ca instrument de propagandă aşa cum acceptase D.W. Griffith (Hearts of the World, 1918), ci era un om furios, revoltat şi deprimat de ororile pe care i le oferea realitatea, care a scris titlul filmului său din corpuri de soldaţi (încă) vii ce se aşază – sugerînd moartea – în mod ordonat, în forma literelor J’accuse. Iar acuzaţiile din filmul lui Gance, dincolo de trimiterea simbolică la scrisoarea deschisă a lui Zola către preşedintele Faure în Afacerea Dreyfus, îşi accentuează pregnanţa în ritmul în care pacea începe să-şi piardă viaţa. „Coşmarul… visele… viaţa… războiul… morţii… şi viii… nu mai ştiu! Acuz!“

Odată cu războiul, viaţa se scurge gradual din pacea în comunitate şi în familie, din pacea de sine şi pacea cu sine ca parte a celei naturale, iar moartea îşi celebrează universalitatea prin Danse Macabre (care se rafinează în mintea poetului Jean Diaz, de la mişcarea spasmodică a scheletelor din propria imaginaţie pînă la coregrafia memorabilă a soldaţilor cu măştile de gaze din realitate) pe măsură ce pacea se goleşte de sens, prin obturarea luminii şi ciuntirea frumuseţii în care Juan încă mai crede. Juan (Romuald Joubé) continuă să „acuze“ neobosit în războiul său solitar de apărare a păcii, dus cu „geniul etern al Răului [ce] planează asupra acestei încleştări uriaşe care trebuie să salveze şi să elibereze lumea“, dar Abel Gance nu îşi construieşte cu naivitate personajul, pe parcursul a aproape trei ore de film, ca pe un David capabil să doboare uriaşul pentru că fragilitatea sa emoţională îi erodează inexorabil puterea de luptă, iar cînd realizează că „morţii nu vor sta în calea primăverii“, Jean înnebuneşte. Mai ales că Primăvara lui Botticelli, a cărei reproducere îl însoţeşte în tranşee, se metamorfozează în imaginea interiorului bisericii în care altarul este îngropat în cadavrele-ofrandă, iar soarele căruia îi ridică ode în al său manuscris Les pacifiques se relevă ca principalul vinovat, acuzat fiind „D’avoir illuminé l’effroyable Epopée… D’avoir regardé jusqu’au bout!“. Flora nu mai zîmbeşte către privitor, gestul lui Venus trimite la viziunea lui El Greco despre annuntiatio, iar morţii, privaţi de lumina solară, se ridică din gropi cu „faţa pămîntie şi orbitele pline de stele“ şi mărşăluiesc spre (a)casă pentru a vedea dacă sacrificiul lor a servit la ceva, în timp ce „în mintea celor vii se aude doar muzica“ păşind ţanţoş în formaţie pe sub Arcul de Triumf pe Champs-Élysées. „Soldatul îl ucisese pe poet şi rîdea de nebunul care scrisese cîndva aceste versuri despre pacea însorită“… dar capitularea lui Juan nu afectează hotărîrea lui Abel Gance de a-şi continua războiul pentru pace. Mai ales că, pentru morţi, „crucile pe umerii lor au devenit mai uşoare“, ei se pot odihni acum în pace, iar Angèle, copil al războiului renegat de ambele tabere şi înger al primăverii, îl reînvaţă pe nebunul adult Juan să scrie, paşnic, J’accuse, amintind în subtext că „războiul îi ucide nu doar pe fii, ci şi pe mame“. „En ce temps-là on savait encore en France ce que c’était que la joie“… Ştiţi ceva? Pacea mi se pare prea complicată, mai ales cînd aud că, la 100 de ani de la „acuzele“ lui Abel Gance, Forumul Păcii de la Paris are ca obiective „conectarea actorilor şi propunerea de iniţiative concrete în vederea întăririi ordinii multilaterale“ (Agerpres). Mai bine scriu tweet-uri despre alţi gamer-i. Sau, şi mai bine, mă fac că plouă. 

Ioan Big este analist pop culture, jurnalist și scriitor.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.