Debutul: expunerea naţionalismului extremist. Una dintre epidemiile care au înfierbîntat România la începutul anilor ’90 a fost ura româno-maghiară. Privit de la distanţa a două decenii, fenomenul poate fi desluşit azi ca fiind produsul artificial al foştilor securişti. Alături de diversiunile de teren, în trusa de exaltare a sentimentelor naţionaliste o poziţie de mare preţ a avut-o mass-media. Toxina naţionalistă era prezentă în doze şi cu intensităţi diferite în presa vremii. Lăsînd deoparte România Mare – publicaţie cu un program declarat antimaghiar –, între cotidianele generaliste importante, două au funcţionat ca vectori de diseminare a ostilităţii interetnice: Jurnalul Naţional şi Adevărul (care, atunci, avea un cu totul alt concept editorial). Echipa de zgomote de la Televiziunea Română Liberă (TVRL) a contribuit semnificativ la explozia de violenţă interetnică de la Tîrgu-Mureş şi şi-a continuat misiunea de menţinere a populaţiei române într-o dispoziţie de permanentă suspiciune faţă de maghiari. Această patologie a presei a stîrnit apariţia Agenţiei de Monitorizare a Presei (azi ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei). Prima preocupare a celor care au iniţiat-o a fost legată de expunerea vocilor care otrăveau spaţiul public cu discursul instigator antimaghiar. În ce mă priveşte, eu eram rănit de halul în care clujenii, concitadinii mei, se lăsau vrăjiţi de fantoma „ameninţării maghiare“ şi promovau reprezentanţii unui partid naţionalist (PUNR) extremist. Agenţia a publicat rapoarte de monitorizare (primul sponsor istoric al Agenţiei a fost fundaţia americană National Endowment for Democracy) în care erau evidenţiate publicaţiile purtătoare de „hormoni“ antimaghiari. Nu a fost ocolită nici Televiziunea publică – pe atunci încă singurul actor important în spaţiul audiovizual. O monitorizare a ştirilor provenite de la redacţiile locale – destul de numeroase pe vremea aceea – a demonstrat că Harghita şi Covasna „generau“ semnificativ mai multe ştiri decît Timişoara, Clujul, Craiova etc., iar ceea ce ne-a atras atenţia a fost faptul că ştirile erau toate despre conflicte între unguri şi români. Nu ardea nici o casă, nu era nici un eveniment sindical, nici o întîmplare din categoria ştirilor de fapt divers care dominau celelalte redacţii locale. A fost nevoie să explorăm mai adînc fenomenul ca să descoperim că redacţia din Harghita trimitea ştiri mult mai multe şi care nu aveau nici o relevanţă naţionalistă, dar ele erau cernute la Bucureşti, de coordonatorul reţelei de redacţii locale.

Cam din aceeaşi perioadă – începutul anilor ’90 – am început şi monitorizarea discursului mass-media faţă de romi. Cum la începutul campaniei electorale din 1996 partidele au convenit să elimine tema naţionalistă (români vs maghiari) din discursul electoral, iar apoi UDMR a intrat la guvernare, discursul presei naţionaliste s-a descărcat, ca prin farmec, de tensiunea faţă de maghiari. Au rămas, însă, ca ţintă a discursului stigmatizant, romii.

Observator al procesului electoral. În 1996, ActiveWatch a participat, în calitate de observator oficial, la monitorizarea presei în campania electorală. A fost un exerciţiu în care echipa Agenţiei a beneficiat de asistenţa tehnică a unei organizaţii internaţionale (European Media Institute). De atunci, ActiveWatch a monitorizat presa în toate campaniile electorale, semnalînd derapajele de la echilibru şi imparţialitate ale actorilor mass-media.

Cenzura, inamicul numărul 1. Libertatea de exprimare, accesul liber la informaţii de interes public au devenit timpuriu principala preocupare a ActiveWatch. Este activitatea care îi defineşte identitatea de watch-dog. Observă şi reacţionează. Au fost episoade în istoria presei autohtone în care cenzura a luat proporţii atît de importante, încît Agenţia a recurs la alertă internaţională. În anii 2001-2004, Rapoartele ActiveWatch privind presiunile politice asupra libertăţii presei au fost citate de Departamentul de Stat al SUA şi de rapoarte de ţară ale Comisiei Europene. Ambasadorii Franţei, SUA şi Şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti au susţinut public reacţiile ActiveWatch faţă de abuzurile guvernării din epocă. Cu contribuţia ActiveWatch, libertatea presei a fost adăugată condiţiilor politice pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Lectura rapoartelor FreeEx – Libertatea Presei în România, publicate anual din 1999, poate oferi o perspectivă temeinic ancorată în fapte asupra evoluţiei situaţiei libertăţii de exprimare în România. Pentru asta, Reporters Sans Frontieres ne-a ales în 2004, partener pentru România. În prezent, cenzura a atins dimensiuni comparabile celei din anii 2001-2004, dar mecanismele şi actorii diferă. ActiveWatch s-a implicat în campania – mult mai complicată – împotriva blocadei informaţionale cu impact naţional impusă de compania Roşia Montană Gold Corporation.

Responsabilizarea ziaristului – un proces sisific. ActiveWatch, alături de Centrul pentru Jurnalism Independent, a reuşit să asiste constituirea unei structuri de reprezentare a comunităţii ziariştilor – Convenţia Organizaţiilor de Media (COM) – care cuprinde organizaţiile profesionale, patronale şi sindicale din presă. Codul deontologic redactat în acest context a fost adoptat de multe dintre organizaţiile media din ţară, inclusiv de CRP. Calitatea implementării codului este, din păcate, trădată de felul în care a evoluat calitativ mass-media. Dar nu lipsa de motivare este răspunsul în faţa unei atît de dificile probleme. ActiveWatch a intervenit activ şi a reuşit să influenţeze comportamente specifice ale ziariştilor – cum ar fi modul în care relatează despre grupuri vulnerabile la discriminare. Discursul rasist, stigmatizant faţă de populaţia romă sau faţă de persoane cu dizabilităţi, s-a restrîns semnificativ – fapt susţinut de monitorizări. ActiveWatch răspunde prompt în cazurile în care comunicatori publici cu impact asupra opiniei publice (demnitari, persoane publice) comit adresări stigmatizante.

Consumatorul competent. Singura cenzură acceptabilă este cea care vine direct de la destinatarul final al comunicării publice – cetăţeanul. Un public educat, care devine critic faţă de media pe care o consumă, ar putea să favorizeze responsabilizarea industriei media, respectiv reabilitarea agendei publice în faţa celor oculte – patronale, politice – care produc azi derapaje grave de la misiunea presei. ActiveWatch a reuşit încă din 1996 să deschidă un capitol nou în învăţămîntul preuniversitar – Competenţa în mass-media. Azi, există o disciplină nouă – un curs opţional – în curricula de liceu, iar ActiveWatch împreună cu colaboratorii săi a generat apariţia mai multor ediţii de manuale dedicate acestei discipline. Importanţa domeniului a fost identificată în ultimii ani la nivelul Comisiei Europene unde, în prezent, are loc o efervescentă preocupare de definire a politicilor pentru dezvoltarea Media Literacy. ActiveWatch este partener al unei reţele de organizaţii şi instituţii de învăţămînt din ţări membre şi ţări candidate, cu care colaborează pentru dezvoltarea unei culturi europene a consumului de mass-media.

Parlamentul, a doua locuinţă. Preocuparea pentru legi care să favorizeze libera exprimare, transparenţa instituţiilor publice, buna guvernare a impus ca, pentru perioade consistente de timp, membri ai ActiveWatch să se „mute“ în comisiile parlamentare de profil. Aşa au reuşit să contribuie semnificativ la elaborarea sau amendarea unor legi care reglementează, de exemplu, accesul la informaţii de interes public, transparenţa decizională în administraţia publică, audiovizualul, funcţionarea CNSAS şi CNCD. Bătălii consistente au fost purtate pentru noile Coduri – Civil şi Penal.

Watch, dar Active. Monitorizarea este un instrument, este antena organizaţiei; observarea, constatarea nu au eficienţă dacă nu sînt urmate de acţiune. Intervenţia socială este descrierea corectă a identităţii ActiveWatch. Iar eficienţa se măsoară atît în detaliu – poate vă amintiţi de Oraşul eşti tu!, Nu tăia pădurea ca-n codru!, Discriminarea se învaţă acasă, Angajează abilitatea!, Gala persoanelor cu dizabilităţi – cît şi la scară mare, a societăţii. Putem să ne asumăm contribuţia, de exemplu, la saltul atitudinal pe care populaţia l-a făcut în relaţia cu romii, în ultimii zece ani: în 2002, 23% dintre ne-romi ar fi acceptat un rom în propria familie. În 2011, procentul a sărit la 43%, deci aproape s-a dublat. Asta îmi dă sentimentul că n-am existat degeaba timp de 18 ani.

Mircea Toma este fondatorul Agenţiei de Monitorizare a Presei.