Aderarea la UE

Ramona COMAN
Publicat în Dilema Veche nr. 398 din 29 septembrie - 5 octombrie 2011
Aderarea la UE jpeg

- ce-am avut și ce-am pierdut -

Tranziţia de la socialism la modelul democraţiei liberale nu a fost un proces politic lipsit de dificultate. Observatori, cercetători şi decidenţi politici conveneau, la începutul anilor ’90, că, dacă o întreagă literatură a fost consacrată consolidării socialismului, pentru destrămarea lui şi înlocuirea cu modelul alternativ, capitalist, de dezvoltare nu existau prescripţii clare. Cum să pui bazele unui model de dezvoltare capitalist, fără capitalişti? Cum să accelerezi reforme economice şi să menţii în acelaşi timp pacea socială? Avantajul celorlalte foste state comuniste faţă de România era că acestea au realizat o serie de reforme în domeniul economic înainte ca Mihail Gorbaciov să îşi facă cunoscute principiile de glasnost şi perestroika. Aderarea României la Uniunea Europeană şi modul în care aceasta din urmă a influenţat politica românească nu pot fi disociate de contextul anilor ’90, de nevoia de a formula noi proiecte de dezvoltare politică, economică şi socială. Aşa cum sublinia profesorul Daniel Barbu, criteriile de aderare la UE şi la alte organizaţii internaţionale s-au substituit nevoii interne de a reflecta asupra instrumentelor de politică publică prin care tranziţia şi consolidarea economică şi politică să fie realizate.  

Pentru UE, procesul de extindere către ţările din Est a fost fără precedent, din cel puţin două motive. Primul ţinea de diferenţele structurale dintre ţările candidate şi statele membre. Cel de-al doilea priveşte caracterul evolutiv al UE, mai precis extinderea acquis-ului comunitar, al cărui număr de pagini de legislaţie ajunge să se dubleze, faţă de momentul aderării fostelor state membre. 

Misiunea de a încuraja, stimula şi evalua progresele României a revenit Comisiei Europene, sub controlul statelor membre. Condiţionalitatea formulată în cadrul Consiliului European de la Copenhaga, în 1993, cu privire la democraţie, economia de piaţă şi capacitatea administrativă a noilor state a inclus o serie de principii, de standarde, fără ca acestea să fie însoţite de prescripţii detaliate. Deşi rapoartele Comisiei Europene au fost adesea percepute ca fiind extrem de constrîngătoare, în realitate, evaluarea progreselor privea doar rezultatul reformelor, nu şi modul în care acestea erau realizate. Statele candidate aveau posibilitatea de a alege mijloacele prin care adaptarea instituţională şi respectarea principiilor şi a normelor să fie îndeplinite la nivel naţional. Democraţia, drepturile fundamentale, statul de drept sînt principii comune tuturor statelor membre, însă acestea nu sînt însoţite de o transpunere standardizată în ordinea juridică internă. UE fixează standardele, dar nu dispune nici de competenţa necesară şi nici de savoir faire pentru a indica modul în care acestea trebuie atinse. Dacă în domeniul economic recomandările erau însoţite de indicatori clari, cele referitoare la consolidarea democraţiei erau calificate drept intruzive deoarece atingeau domenii în care statele continuă să îşi menţină suveranitatea. Instrumentele de politică publică ale Uniunii sînt flexibile în domeniile în care statele au decis să îşi menţină prerogativele. De exemplu, politicile sociale sînt coordonate prin mecanisme flexibile, neconstrîngătoare. În materie economică, de asemenea, Uniunea nu reprezintă decît un cadru de coordonare a politicilor naţionale. Doar în domeniul monetar UE deţine o competenţă exclusivă.  

Mecanismele elaborate de Comisie pentru a stimula şi încuraja reforme în contextul aderării au fost numeroase. Comisia Europeană a influenţat politica românească în sensul adaptării funcţionale – instituţională şi legală – necesare apartenenţei României la UE, printr-o serie de mecanisme precum instrumentele şi programele financiare, recomandările incluse în Rapoartele de ţară, evaluarea progreselor şi puterea acesteia de a decide – sub controlul statelor membre – momentul aderării. Instituţia a reuşit să menţină o serie de reforme pe agenda politică naţională, în momentul în care elitele politice erau mai puţin angajate în accelerarea lor. Asigurarea independenţei justiţiei, libertatea presei, consultarea societăţii civile sau problemele legate de adopţiile internaţionale sînt exemple concrete care arată că rolul Comisiei a fost acela de a se asigura că decidenţii români consideră şi identifică soluţii pentru aceste probleme. Nu trebuie ignorat nici faptul că, atît în domeniul politicilor sociale, cît şi în domeniul reformelor economice, Comisia Europeană nu a fost singurul actor extern care a încercat să orienteze diferitele reforme. În aceste două domenii, România a trebuit să se plieze exigenţelor ferme formulate de Banca Mondială sau de Fondul Monetar Internaţional. 

Aderarea României la UE a fost analizată de politologi în termeni de europenizare. Din punct de vedere teoretic, s-a subliniat că rezultatul europenizării nu este sinonimul armonizării sau al convergenţei. Rezultatele pot fi dintre cele mai variate. Statele pot proceda la o adaptare pur formală, se pot opune oricărei tentative de schimbare a politicilor naţionale sau pot asigura o transformare deplină, care se traduce prin integrarea în practicile naţionale a principiilor europene adoptate formal.  

Mecanismele folosite de UE în procesul de extindere nu au dus la metamorfozarea României. Pe perioada negocierilor de aderare, rolul Comisiei a fost acela de a organiza agenda politică a elitelor politice româneşti prin identificarea unor domenii considerate prioritare pentru buna funcţionare a pieţei şi respectul normelor democratice la nivel naţional. Comisia a orientat reformele, însă rezultatele acestui proces depind de gradul de responsabilitate a elitelor, de calitatea actului de decizie la nivel naţional şi de capacitatea statului de a-şi respecta angajamentele. Cazul Greciei – în actualitatea mediatică din ultimii doi ani – arată din plin că impactul Uniunii asupra politicilor şi politicii la nivel naţional depinde de modul în care sînt gestionate dosarele europene de către elitele politice, pe plan intern. 

Impactul UE asupra democraţiei şi a politicilor naţionale nu este uniform. La nivel instituţional, o tendinţă generală constă în consolidarea rolului executivului, în detrimentul celorlalte instituţii politice. Rolul Parlamentului a fost redus datorită aspectelor non-negociabile din acquis-ul comunitar, care nu au făcut obiectul unor dezbateri prelungite între partidele politice la nivel naţional. Alte instituţii, care dobândesc un rol nou, sînt cele judiciare, a căror misiune este să vegheze la respectul dreptului comunitar şi la eventualele incompatibilităţi cu dreptul naţional.  

Aderarea la UE a avut un impact şi asupra partidelor politice şi a actorilor societăţii civile. Pe de o parte, partidele au integrat – la nivel discursiv – principiile şi normele Uniunii. Din acest punct de vedere, România este ţara cu un grad relativ scăzut de euroscepticism, atît la nivelul populaţiei, cît şi la nivelul elitelor politice. Pe de altă parte, asociaţii ale societăţii civile au încercat să transpună principiile promovate în programele europene în măsuri concrete, adaptate realităţilor naţionale. În ceea ce priveşte participarea politică a cetăţenilor, apartenenţa la Uniune nu se traduce printr-o implicare ridicată cu ocazia desemnării deputaţilor români la Bruxelles. Dezbaterile politice la nivel naţional sînt dominate de preocupări de natură internă. Dificultăţile Uniunii sînt aproape inexistente în dezbaterea publică românească, deoarece aderarea nu a dus la cristalizarea unor proiecte politice referitoare la viitorul construcţiei europene. Spre deosebire de alte noi state membre, care în contextul aderării au estimat că UE afectează modelul naţional de dezvoltare economică şi socială, în România, în absenţa acestui model, rolul Comisiei a fost perceput în mod pozitiv, în rîndul populaţiei. În mod indirect, Comisia Europeană a jucat un rol de arbitru în detensionarea unor dosare importante legate de funcţionarea instituţiilor, respectul normelor şi accelerarea reformelor. Comisia Europeană a stimulat şi evaluat aceste procese. Impactul depinde de modul în care elitele politice româneşti au folosit mecanismele de europenizare. Europenizarea nu este un proces unidirecţional, ci rezultatul interacţiunii dintre exigenţele şi actorii europeni, pe de o parte, şi elitele politice româneşti şi interesele lor, pe de altă parte.

Ramona Coman este profesor de ştiinţe politice la Université libre de Bruxelles. A publicat, printre altele, Réformer la justice dans un pays post-communiste. Le cas de la Roumanie, Editions de l’Université de Bruxelles, 2009.

Foto: V. Dorolţi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.