Ai fost, bă, careva fericit la viaţa ta?

Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Ai fost, bă, careva fericit la viaţa ta? jpeg

Nu vi s-a întîmplat să constatați că ceva ce credeați că vă face fericiți să nu fie decît o formă de bine de moment?

Nu, nu vreau să filozofez ieftin pe marginea conceptului de fericire. Nu mă țin curelele, mai ales pentru că, în ce mă privește, vacanța încă nu a venit, mai am pe agendă multe urgențe și deadline-uri. Stau, totuși, pe balcon și scriu acest articol, mă bucur de un vînticel plăcut care adie îmblînzind canicula din ultimele zile, mai arunc o privire pe feed și vă contemplu și vouă fericirile, îngrijorările sau revoltele, unora tristețile și altora măștile. Sînt obosit după un an școlar greu, care a avut destule complicații pentru mine – nu doar profesional –, și lucruri bune, și momente intense, și mai puțin bune. Am fost fericit? Am fost în cîteva momente satisfăcut, în cîteva împlinit, în altele mîndru sau, în altele, dezamăgit. Dar fericit? Nu știu sigur nici eu ce ar fi fericirea. Dar pot face un exercițiu.

În lumea în care aș fi fericit m-aș trezi de vreo trei-patru ori pe săptămînă fără ceas, la ora opt, probabil, de la sine, destul de odihnit încît să am prima senzație de bine a zilei. Aș bea o cafea pe balcon și aș citi ceva, aș scrolla, aș pierde vremea. În alte trei-patru zile m-aș trezi cu ceasul poate pe la șase, aș bea cafeaua mai rapid și la șapte aș fi, pentru vreo oră, la sală. Aș merge la școală, după caz, în zilele în care m-aș trezi la șase, de pe la zece, vreo trei ore. În celelalte zile, aș fi liber total. Cînd nu aș fi liber, ar fi pentru că aș alege asta. Iar colegii mei de la școală ar fi toți acolo pentru că ar alege să fie. Aș ține trei ore de lecții care îmi plac. Aș citi literatură mișto cu elevii, am povesti, am face proiecte, am dezbate. N-aș avea de dat nici o notă. Nici ei n-ar avea de promovat luîndu-le. Ar fi și ei acolo pentru că ar vrea. Nici unul n-ar simți vreo constrîngere. Pentru că asta ne-ar face fericiți, pentru cele cîteva ore.

Aș avea timp pentru scris și pentru citit. Aș putea să zac două zile, una să scriu, alta să merg la un resort cu spa. Aș merge la filme. Aș călători.

Bine, dar vă întrebați, poate, ce-ar face unul căruia nu-i place decît să stea la televizor și să se uite la meciuri de fotbal. Simplu: în lumea aia de care zic, cel căruia îi place doar să stea să se uite la meciuri de fotbal asta ar face.

Desigur, vă întrebați dacă nu am înnebunit. Și dacă, de fapt, omul e făcut pentru a fi fericit, nu pentru a se stresa și pentru a munci spre a-și cîștiga traiul. Dacă omenirea ar putea ajunge la nivelul la care nu ar mai trebui să muncească, totul fiind robotizat în muncile non-creative, iar astfel traiul ar fi asigurat cumva de la sine pentru toți, în măsuri egale, echitabile? Sigur, sînt conștient de toate golurile unui asemenea raționament, de dificultatea construcției societății într-o astfel de lume. Dar, totuși, dacă ar putea exista, pentru că omul e făcut nu să‑și asigure traiul și bunăstarea, ci pentru a fi fericit și pentru a crea?

Ce ne oprește să fim, cu actuala societate, acolo? Păi, mai întîi, încă nu avem economii, nici măcar în țările dezvoltate, în care să nu trebuiască să muncești deloc pentru a te întreține, în rest să lucrezi doar dacă ai o aplecare specifică, prin care îți împlinești o valență a fericirii personale. Nu s-a dezvoltat destul tehnica, nu știm să exploatăm resursele, ba chiar riscăm să distrugem o parte din ele. Apoi, nu avem mecanismele administrative care să operaționalizeze un astfel de construct. Pare imposibil de pus la punct, iar probleme ca acoperirea domeniilor educaționale ar fi cele mai spinoase. Nu în ultimul rînd, încă nu am reușit să eradicăm nici acele fericiri care se măsoară prin dorință de putere, desigur.

Totuși, îmi place să cred că s-ar putea ajunge acolo sau cît mai aproape de acest prag, în care omul să se bucure pur și simplu de viață, fiind deci fericit cît mai mult. Mă gîndesc că în respectiva societate nu ar mai fi nevoie să se ducă o discuție despre introducerea în școală a unei discipline de tipul mindfulness. Mie mi s-a părut inițial amuzantă, apoi tristă propunerea care a circulat zilele trecute pe acest subiect. Nu știu cum s-ar operaționaliza, nu sînt specialist, cum ar arăta orele acestea, cine le-ar preda, cum s-ar evalua progresul, cum s-ar încheia mediile. Dar știu sigur că profesorii ar trebui și ei trecuți printr-un curs de acest fel, ca beneficiari, nu doar ca eventuali formatori pentru elevii lor. Căci nici profesorii nu reprezintă cea mai fericită parte a societății.

Dar mai ales mi se pare că o astfel de propunere e un indicator involuntar al gradului de satisfacție al vieții în lumea în care trăim. Că sîntem stresați, că avem vieți centrate pe nevoia de supraviețuire (chiar dacă nu la limita ei de jos), că societatea în ansamblul ei e disfuncțională, că nu încurajează fericirea, ci dependența. Că avem școli fără canalizare, că avem școli fără biblioteci, că avem elevi săraci și flămînzi, că avem copii cu traume emoționale, că avem profesori împovărați și la rîndul lor tarați emoțional. Pînă la fericirea aia utopică din debutul articolului, pînă la lumea aia în care omul mai muncește doar ca impuls al propriului flux creator, mai degrabă am putea spune, după versurile poetului Ioan Es. Pop, firește, scoțînd eu versurile din context și îngroșînd puternic contururile: „– are, mă, careva dintre voi casă şi masă-n altă parte? buuun / ăla să iasă dintre noi. ai, mă, părinţi? ai iubită? / ai copii? ai pe cineva să te-nfieze? hai, ăia / valea de-aici. hansi, / tu ai, mă, mamă? cară-te. aveţi, mă, vreunu / să-i fie milă de voi? adio. e cineva să te regrete, băiete? / pa! ai fost bă, careva, fericit la viaţa ta? ciao. / pa!“

(apărut în Dilema veche, nr. 800, 19-25 iunie 2019)

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.