De la cursurile de facultate, Mihaela a trecut la cursuri de improvizaţie pentru copii şi adulţi, dar şi la training-uri de dezvoltare personală şi de redescoperire a creativităţii. De zece ani, de cînd a intrat în prima trupă de acest gen din România, a înţeles că improvizaţia poate fi mult mai interesantă decît teatrul, pentru că te obligă să gîndeşti dramaturgic şi să naşti textul pe loc, spontan, colaborînd activ cu colegii de scenă. Un demers dificil pentru un om al vremurilor noastre, învăţat să anticipeze şi să-şi împartă gîndurile, în orice moment, în zeci de direcţii diferite, de multe ori fără vreo legătură cu momentul pe care-l trăieşte.

„Cînd faci improvizaţie, trebuie să fii aici, acum, în prezent“, punctează Mihaela. Nu poţi să te gîndeşti cum vei fi spontan sau ce vei spune, trebuie să fii şi să spui chiar acum. Să reînveţi să trăieşti clipa, fără emoţii şi fără să încerci să anticipezi următorul pas. Regretatul regizor şi profesor de actorie Ion Cojar spunea că actoria înseamnă „să-ţi descoperi potenţialul de vulnerabilitate“, o convingere pe care Mihaela i-o împărtăşeşte întru totul. „Cînd eşti asigurat pe toate fronturile, nu ţi se mai poate întîmpla nimic frumos şi notabil“, crede ea. „Uneori trebuie să te expui, asta înseamnă teatrul.“ Şi asta înseamnă viaţa, cu condiţia s-o trăim la timpul prezent, nu în viitorul lui „cînd voi reuşi să...“, nici la condiţional-optativul „dacă aş putea să...“  
 
Fragment din articolul Dianei-Florina Cosmin, "Dincolo de aparenţe“, apărut în Forbes Life, martie 2012