Am opinii, deci tac (?)

Publicat în Dilema Veche nr. 324 din 29 aprilie - 5 mai 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am convingerea, consider că, în opinia mea, cred, din punctul meu de vedere, sînt ferm convinsă... Îmi pot da cu părerea despre orice, oricînd. Ştiu totul despre toate şi nu mă tem să mă exprim. Ca să citez din clasici în viaţă: „Exprimarea liberă e cîştigată-n Revoluţie / Dreptul nostru-i garantat de Constituţie”, aşa spuneau Paraziţii în melodia „Jos cenzura”. Buuun! Carevasazică am avut pumnul băgat în gură atîţia ani şi acum răsuflăm uşuraţi şi ne (re)eliberăm zilnic prin vorbit. Ş-adică, doar e dreptu’ nostru, nu?

Cred cu tărie în libertatea de exprimare, drept uman fundamental şi nepreţuit, dar aş interzice pălăvrăgeala TV (aceste talk-show-uri interminabile, aceste „ştiri” comentate la nesfîrşit, veşnicele dezbateri despre probleme de importanţă naţională cum sînt cravatele lui X, sutienele lui Y sau petrecerile lui Z). După vorba „am părerea mea şi ce fac cu ea”, (că tot am amintit de cravate), pare-se că nu există nimic mai atrăgător decît să emitem opinii şi/sau judecăţi de valoare. Precizez, nu sunt întru-totul de acord cu folosirea argumentului de autoritate (dacă a zis dl Cutare, înseamnă că aşa e), dar mi se pare esenţial să ştii despre ce vorbeşti.

Admir oamenii care îşi susţin punctele de vedere cu argumente solide, logice şi coerent exprimate, dar mă calcă pe nervi vorbitul numai de dragul aflării în treabă. Susţin comunicarea între oameni, schimbul isteţ de opinii, polemicile reale, declar război atacurilor la persoană, injuriilor, loviturilor sub centură.

Visez, în felul meu naiv şi încrezător, la un model de retorică şi argumentaţie britanic, dar, în fiecare zi, mi se livrează simplu „Românica” – brand de ţară caracterizat de scandal, bîrfă, cancan, „ştiri incendiare”. Nici vorbă de profesionalism, echidistanţă sau imparţialitate, avem parte doar de „merge şi-aşa”.

În aceste condiţii, propun un scurt Ghid de exprimare a opiniei printr-o serie de mijloace inofensive, dar nu mai puţin pline de înţelesuri. Deocamdată, le-am împărţit în două categorii. Lista o puteţi continua după bunul plac.

Capitolul I. Corporale
1) Datul din cap – de la stânga la dreapta pentru a infirma/dezaproba, sau de sus în jos pentru a confirma/aproba.
2) Strîmbatul din nas – apare cînd ceva nu ne convine, nu ne convinge sau miroase foarte urît.
3) Scosul limbii – gest profund copilăresc, cu un anume grad de umor (şi Einstein a scos limba, nu?), poate fi utilizat pentru a exprima dezacordul, neconcordanţa părerilor părţilor implicate, sau, pur şi simplu, protestul faţă de spusele/faptele persoanei căreia i se arată limba.
4) Ţîţîitul, (sau tzîtzîitul, pentru bloggeri) – se formează în vîrful buzelor şi punctează dezaprobarea, dezgustul sau neîncrederea în cele auzite. Poate fi însoţit de un „vaaaai...”
5) Arătatul degetului – gest aparent irelevant, se umple de înţelesuri cînd eşti în trafic şi este vorba despre degetul acela. Deodată, ca la un semnal, culorile se schimbă (şi nu vorbesc despre cele de la semafor), vezi negru în faţa ochilor şi degetul se ridică triumfător, ca să-i comunice amicului de trafic felurite lucruri. (Că este un şofer mai puţin inspirat, că nu ştiţi cine i-a dat carnet, că a efectuat o serie de greşeli repetate, că era să deveniţi mai apropiaţi decît era cazul prin înlănţuirea, iertaţi-mi exprimarea, fundului maşinii lui cu capota maşinii tale. În fine, iată cîtă bogăţie de sensuri şi ce semnificaţii poartă.)

Capitolul II. La birou
1) Piuneze/lipici pe scaunul şefului/profesorului – sunteţi un mic tiran, dar nu am curaj să vă spun în faţă că aveţi un comportament inacceptabil.
2) Mica ironie din colţul holului – împunsătura angajatului de rînd destinată celui pe care „îl ţine cineva-n braţe”. Redă frustrarea şi sentimentul de neputinţă al primului faţă de al doilea. 

Ce vrea să spună autoarea: se vorbeşte prea mult, se comunică prea puţin. Faptul că vorbim pînă ne dor fălcile nu înseamnă că am rezolvat marile probleme ale omenirii. Mai ales că, vorbind atît, uităm să mai şi ascultăm. Mie mi-a spus mamaia de cînd eram mică – „Patricia, în viaţă trebuie să ştii cînd să taci. Şi, cînd te hotărăşti să deschizi gura, gîndeşte-te de două ori înainte”. Eu încă învăţ cînd să vorbesc şi cînd să tac. Aşadar, să tăcem împreună, măcar pentru o scurtă vreme. Şi să fim asurzitori în tăcerea noastră. 

Patricia Mihail este studentă la Masterul de Teoria şi Practica Editării, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti.

Acest articol apare exclusiv online.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.