Arborele din fața ferestrei este unul dintre motivele principale care ne conving atunci cînd ne mutăm într-o casă nouă. Iubim arborii, îi îmbrățișăm, îi punem pe Facebook, ne indignăm cînd sînt tăiați sau ciuntiți. Dar atît. Bucureștiul este un oraș anti-arbori, în care atît autoritățile, cît și cetățenii conlucrează activ (primii) sau pasiv (ultimii) la genocidul acestora.

În funcție de dimensiunea coroanei, înălțime, vîrstă și sănătate, un arbore poate să scadă cu cîteva grade bune temperatura în spațiul din jurul lui în zilele călduroase. Are capacitatea de a fixa poluanții din aer, filtrează particulele fine de praf nocive pentru sănătate, funcționează ca o barieră în calea zgomotului, transformă dioxidul de carbon în oxigen.

Un arbore ne bucură privirea. Foșnetul frunzelor, cîntecul păsărilor sînt sunete benefice pentru urechile noastre. Aproape fără să știm, arborii ne dau un sens și dau o identitate locului în care trăim. Atrag insecte polenizatoare, păsări și animale, produc viață în jurul lor.

Dacă sînt mai mulți, toate aceste „servicii“ se multiplică direct proporțional. O „pădure urbană“ oferă un microclimat prin capacitatea de a regla fluctuațiile temperaturii. Poate regla puterea precipitațiilor și viteza vîntului, fixează solul, creează spații de recreere și liniște: alergăm sau ne plimbăm pe aleile împădurite, privim păsările și celelalte animale sălbatice. Desigur, putem vorbi și despre „deservicii“ produse de arbori (alergii, insecte etc.), dar, puse în balanță, serviciile oferite sînt net superioare.

În literatura de specialitate, toate aceste „produse“ oferite de arbori poartă numele de servicii ecosistemice. Fără ele ar fi imposibil să trăim în orașe. Cele mai „deștepte“ dintre ele au început deja să investească masiv în acest asset. O infrastructură verde de calitate va atîrna greu în viitor în contextul schimbărilor climatice, mai ales că pînă în 2050 se preconizează că peste două treimi din populația lumii va locui în oraș.

Uniunea Europeană este portdrapelul acestor schimbări. Are deja o Agendă urbană pentru sprijinirea dezvoltării sustenabile a orașelor și pentru încurajarea inițiativelor de renaturare și de aplicare a soluțiilor verzi (nature based sollutions). Marile orașe se întrec deja în renaturarea spațiilor degradate, dezvoltă inițiative civice pentru plantarea de milioane de arbori sau își schimbă planurile urbanistice bazîndu-se pe infrastructura verde-albastră.

Dar Bucureștiul trăiește alte timpuri. Toate aceste politici și ini­ția­tive trec pe deasupra ora­șu­lui, nereușind să influențeze în vreun fel strategiile și peisajele citadine, nici măcar cu forța. Arborii capitalei noastre duc o viață foarte grea. Dacă ar fi oameni, ar arăta ca o populație aflată sub un asediu continuu. În primul rînd, arborii orașului sînt bătrîni. În București se plantează puțini arbori în pămînt, dar mulți în ghivece. Ultima modă de pe bulevardele din sectorul 4: pomișorul la ghiveci (vezi foto). Pe Bulevardul Tineretului am numărat patru astfel de costisitoare creații urbanistice.

Conform unor date neoficiale, în Bu­cu­rești există un deficit de pînă la 300.000 de arbori. Oricum, nici nu știm foarte exact cîți arbori sînt în oraș, deoarece Cadastrul verde al Capitalei (inițiativă foarte utilă) s-a terminat în 2011 și terminat a rămas de-atunci. În schimb, în fiecare primăvară, sub justificarea necesității lucrărilor de întreținere, arborii sînt mutilați pînă la defrișare. Dacă nu sînt „toaletați“, atunci sînt sufocați de lucrări de asfaltare. Bordurile care se remontează deja anual mușcă din rădăcinile acestora, iar pavelele care se înlocuiesc la trimestru le acoperă pămîntul vital. Cei care scapă de acest asalt sălbatic s-ar putea să cadă sub drujbele „dezvoltatorilor imobiliari“. Aceștia, cu complicitatea autorităților, privesc cu jind fiecare spațiu verde ca pe un viitor complex rezidențial. Nu-i de mirare că suprafața parcurilor Capitalei, în ultimii 25 de ani, a scăzut cu aproape un metru de spațiu verde pe cap de locuitor.

Într-un oraș în care arborii o duc rău, locuitorii nu sînt bine nici ei. Sau poate aceasta este explicația. Asistăm neputincioși la mutilarea arborilor, ne indignăm pe Facebook, înjurăm primarii și atît. Inițiativele cetățenești în favoarea arborilor și a spațiilor verzi sînt prea puține pentru necesitățile orașulului și pentru ritmul galopant în care acestea din urmă dispar.

Zilele acestea, dacă arborii ar avea voce, Bucureștii ar deveni un fel de Vale a Plîngerii. Dar putem fi noi, cetățenii, vocea lor și astfel să le întoarcem serviciile ecosistemice pe care ni le oferă. Putem filtra administrația de particulele poluante care negociază comisioanele primite pe ghivecele exotice montate în intersecții, putem regla modul în care se fac lucrările de intreținere, putem purifica primarii de sector care doboară arborii înfloriți pentru a-i înlocui cu tuia în ghivece. Putem construi în Capitală un microclimat benefic arborilor și oamenilor. Putem? Dacă vrem să mai trăim în acest oraș, eu cred că este obligatoriu, la următoarele alegeri, să o facem. 

Dan Bărbulescu este directorul Aso­cia­ției Parcul Natural Văcărești.

Foto: wikimedia commons