Asceză, zoologie, transfigurare?

Publicat în Dilema Veche nr. 322 din 15-21 aprilie 2010
Asceză, zoologie, transfigurare? jpeg

Un călugăr din pustia egipteană refuză să-şi întîlnească mama, venită în pelerinaj la chilia lui. Mort pentru lume şi pentru relaţiile de rudenie naturală, el aplică literal (sau simbolic?) principiul evanghelic „dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tată şi pe mamă... şi chiar viaţa sa însăşi, nu poate fi ucenicul Meu“. Un altul, înclinat să-şi abandoneze castitatea, se vindecă de ispită muncind pînă la vlăguire ca să-şi întreţină închipuita femeie şi copilul pe care l-ar avea cu ea. Păstrate în culegerile de spuse ale Părinţilor pustiei din secolele IV-V, prezente pînă astăzi în cultura creştină, asemenea anecdote au, desigur, o duritate în primul rînd simbolică. Vor să ofere minţii paradigma rupturii de existenţa perisabilă, opţiunea fără întoarcere pentru regimul Paradisului dinainte de cădere. Alături de cetăţile unde viaţa coruptibilă trebuia mereu, la nesfîrşit, întreţinută prin procreaţie, agoniseală şi familie, pustia adăpostea fiinţe care tindeau spre modelul angelic şi spre cel al omului originar: întreg, nemarcat de fisura sexelor, primindu-şi viaţa din duhul Creatorului. Pentru oamenii din aşezările Egiptului, călugării erau, după expresia lui Peter Brown, „eroii spaţiului din Afară“. Ei înlocuiseră rudenia de sînge cu vasta comuniune dintre îngeri şi oameni, dedicată laudei divinului. La sfîrşitul secolului al III-lea, Methodios din Olympos închipuia sufletele fecioarelor – pe care le instruia în Symposion-ul său – drept locul unde se petrece adevărata naştere, rodnicia spirituală care o va înlocui pe cea biologică, anunţînd transfigurarea, pentru el iminentă, a cosmosului.

Un statut întrucîtva nedumeritor

Dacă cetatea şi familia mai puteau da un exemplu asceţilor, el era unul de pălmuire a orgoliului. Mîndru de performanţele lui în privinţa rugii şi a privaţiunilor, un pustnic cere să i se dezvăluie la ce treaptă de desăvîrşire a ajuns. I se răspunde că va afla comparîndu-se cu un anume om din cetate, un curelar care, văzîndu-şi de munca zilnică şi de familie, are atîta putere spirituală încît rugile lui se unesc cu imnurile puterilor cereşti. Tema celor două asceze dăinuie pînă astăzi în cultura monahală. Dacă monahii au ales retragerea din agitaţia veacului spre a se dedica unificării în Unu, credincioşii „din lume“ se exersează tocmai în măsura în care păstrează aşezarea spirituală – pentru ei şi familiile lor – în mijlocul (sau în pofida) greutăţilor, tentaţiilor, curgerii multicolore a veacului.

Desigur familia – şi viaţa „în lume“ cu care e asociată – nu au, din punct de vedere religios, doar conotaţii de penumbră, de variantă secundă a vieţii spirituale. Familia este mediul unde învăţătura Bisericii se aplică, se transmite, se trăieşte zi cu zi, unde intră în ţesătura vieţii curente. Acolo se fixează în minţile şi în deprinderile copiilor, tot acolo pune la încercare puterile adulţilor. Dacă, aşa cum insistă doctrina religioasă, omul este o fiinţă de comuniune, primul mediu – şi poate cel mai exigent –, unde e probată capacitatea lui de comuniune, îl constituie familia. O mulţime de virtuţi – răbdarea, bunăvoinţa, iubirea, supunerea, autoritatea, atenţia faţă de libertatea celuilalt, capacitatea de a transmite şi de a împărtăşi valori – toate au în familie un teren de testare pretenţios, dată fiind distanţa mică dintre persoane, raportul lor zilnic, obligatoria lor interdependenţă. A pune în operă principiile vieţii spirituale nu este aici mai puţin complicat decît într-o disciplinată comunitate monastică. A iradia în societate aceste principii trăite: iată una dintre misiunile atribuite dintotdeauna familiei. La sfîrşitul secolului al IV-lea, cînd creştinismul se aşezase în oraşele Imperiului, Sfîntul Ioan Gură de Aur îşi rostea la Antiohia şi la Constantinopol mult preţuitele lui predici. El îndemna familiile creştine să devină o „cetate a milei“, care să contracareze jocul intereselor, al lăcomiei şi al conflictelor din cetatea mundană a puterii.

Şi totuşi, în doctrina religioasă, relaţia de cuplu, temelie a familiei, are un statut întrucîtva nedumeritor, fiind lipsită de un arhetip în care să se împlinească. De îndată ce, în Paradis, androginul originar se diferenţiază şi devine cuplu, apare criza, intervine căderea. În creştinism, restaurarea omului, recuplarea lui la viaţa divină, transcende abrupt tema erosului natural. Christos, Faţă a lui Dumnezeu unu, este el însuşi unitate, depăşind distincţia între masculin şi feminin. Dacă „oamenii dorinţei“ îşi trăiesc raportul cu El în termeni erotici, atunci inima omului e feminină faţă de masculina Lui suveranitate. Teme atît de legate de vocabularul familiei – cea a Tatălui şi a Fiului, tema înfierii divine şi cea a paternităţii spirituale – stau în centrul mesajului christic şi al învăţăturii creştine. Dar acestor teme li se retrage analogia cu înţelesul lor comun. Sînt încărcate de tensiunea paradoxului care uneşte în distanţă natura şi supranatura, divinul revelat şi omul deificabil. Imnografia îl celebrează pe Christos născut din Tată, fără de mamă, întrupat din Maică, fără de tată. Fecioara e celebrată ca „Mireasă nenuntită“.

O posacă bună-cuviinţă

Desigur, Biserica sacralizează nunta bărbatului şi a femeii, îi dă caracter de taină. Dar interpretarea acestui act se dispune de obicei în jurul a doi poli care rarefiază, dacă nu cumva destramă specificitatea relaţiei de cuplu. Invocînd pasajul paulin Efes. 5, 22-32, polul semnificaţiei spirituale pune căsătoria în analogie cu relaţia Christos – Biserică, născătoare de fii spirituali. Polul semnificaţiei naturale dă cuplului rolul de a procrea, iar apoi de a creşte buni creştini. Din acest al doilea punct de vedere, familia apare ca o întreprindere de producţie biologică şi socio-culturală. Tot prin interpretarea unui pasaj din Sfîntul Pavel, se mai atribuie căsătoriei rolul de a feri de dezordine, de a satisface, cu măsură şi cu respectul calendarului religios, nevoile sexuale ale partenerilor. Manualele Evului Mediu recomandă minuţios în ce împrejurări şi în ce mod trebuie să-şi onoreze partenerii datoria, pentru a nu-l lăsa pe celălalt „să ardă“. Iubirea între bărbat şi femeie, capacităţile ei de intimitate, de creştere interioară a unuia prin celălalt, de bucurie sînt ignorate în discursul teologic curent. Pentru sensibilitatea modernă, cel puţin, el pare să trateze fiinţa umană, cuplul, familia ca pe nişte dispozitive de multiplicat material creştin. Indignaţi de această interpretare „funcţionalistă“, Nikolai Berdiaev şi Paul Evdokimov spuneau că, în ce priveşte căsătoria, teologia oficială seamănă cu un manual de zoologie sau cu un tratat despre creşterea animalelor. „Faptul că reprezentanţii oficiali ai creştinismului nu au putut enunţa decît banalităţi vorbind despre iubire dovedeşte pînă la ce punct a fost socializat creştinismul în lumea obiectivă a vieţii cotidiene şi adaptat la exigenţele ei. S-a vorbit despre sexualitate, despre atracţia sexuală, despre actul sexual, despre căsătorie, familie şi procreaţie, dar nu s-a vorbit niciodată despre iubire“ (N. Berdiaev, Despre sclavia şi libertatea omului).

Concentraţi pe tema persoanei umane, cu demnitatea ei ireductibilă şi de nefracturat, cei doi gînditori ruşi au exaltat menirea fiecărui om de a se reîntregi interior, de a obţine conlucrarea între posibilităţile masculine şi feminine ale fiinţei lui, pentru a dobîndi acea unitate adecvată modelului divin întipărit în inimă. Pornind de aici, iubirea şi viaţa de cuplu se puteau deschide spre un orizont spiritual. Puteau fi gîndite ca o reciprocă oglindire a partenerilor care susţine, pentru fiecare, descoperirea şi construcţia sinelui deplin, eliberat de fisura opuselor. De altfel, în aerul modernităţii tîrzii, creştinismul oficial însuşi pune un accent nou pe învăţătura lui dintotdeauna privind valoarea persoanei, egala demnitate a bărbatului şi a femeii în destinul lor spiritual. Legat de căsătorie se citează alături de pasajele evanghelice normative şi pasajele eliberatoare, indicînd statura completă a umanului, precum cel din Sfîntul Pavel: „Nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sînteţi în Hristos Iisus“ (Gal. 3, 28).

Totuşi, vorbind despre căsătorie şi familie, cateheza curentă păstrează o posacă bună-cuviinţă. Enunţîndu-le cu aceeaşi tărie semnificaţia spirituală, transfiguratoare şi datoria socio-culturală, ea tematizează prea puţin convingător articularea dintre cei doi poli, continuităţile şi discontinuităţile simbolice dintre ei.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase şi doctor în filozofie. Ultimele cărţi publicate sînt Europa şi întîlnirea religiilor (Polirom, 2005) şi Jurnal de inactualităţi (Paideea, 2005).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.