Despre asistenţa maternală se vorbeşte puţin şi doar atunci cînd discuţia implică un dosar penal, o victimă şi un vinovat arătat cu degetul. Mai nou, ordonanţa de urgenţă a premierului Emil Boc, care interzice cumularea pensiei cu salariul de la stat - act care îi vizează şi pe asistenţii maternali -, i-a readus pe aceştia în atenţie. Am stat de vorbă cu Ana Bogdea, psiholog, şi cu Nicolae Gorunescu, director executiv adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului sector 6, despre profesia de asistent maternal; o activitate deloc uşoară, pe care ajungi să o practici după zeci de zile de evaluări, anchete sociale, cursuri sau examene; o meserie care implică o serie lungă de responsabilităţi şi de trăiri care - dacă nu înveţi să le gestionezi - pot lăsa sechele pentru care nu există "consiliere". Care este motivaţia celor care solicită atestatul de asistent maternal?Motivaţiile sînt diferite şi ţin foarte mult de istoricul familial al fiecăruia. Unii consideră că nu au fost părinţi buni cînd ar fi trebuit, sau, în cazurile mai triste, au suferit pierderea unui copil şi vor să compenseze acest lucru, alţii pur şi simplu nu îşi găsesc un loc de muncă şi văd în asistenţa maternală o posibilă variantă. Mulţi mă întreabă dacă nu se pune şi problema banilor - ba da, dar nu văd ce ar fi rău în asta. Fiţi siguri că cei care urmăresc strict avantajele materiale renunţă repede după ce află despre ce responsabilităţi este vorba. Asistentul maternal îşi asumă 100% rolul de părinte - el se zbate să înscrie copilul la grădiniţă (şi ştim cu toţii ce probleme mari creează numărul prea mic de locuri în grădiniţe sau, mai grav, de grădiniţe în sine), el uzează de propriile relaţii de fiecare dată cînd copilul are nevoie de ceva şi, cel mai important, este direct răspunzător de tot ceea ce se întîmplă cu copilul pe care-l are în grijă. Orice s-ar întîmpla cu acesta din cauza asistentului maternal, un proces penal este inevitabil. E mult mai comod pentru cineva care vrea, într-adevăr, să cîştige nişte bani fără prea mari bătăi de cap să se "angajeze" ca bonă, deşi nici aici lucrurile nu sînt chiar atît de simple. Vorbim însă de o sumă de bani lunară pentru care nu trebuie să plătească impozit la stat şi de un program de 4-8 ore pe care le petrece în familia copilului. Este mai simplu - cîştigă nişte bani şi nu mai tremură pentru orice se întîmplă cu copilul pe care-l are în grijă.Obţinerea unui atestat de asistent maternal este un proces foarte laborios, care presupune analizarea amănunţită a multor aspecte legate de viaţa personală a solicitantului. Cum poate fi însă verificată potrivirea între asistentul maternal şi copil?Orice asistent maternal trece printr-o perioadă de potrivire teoretică. Cu alte cuvinte, în funcţie de nevoile de îngrijire ale copilului (vîrsta, starea lui fizică şi de sănătate - pentru că în sistemul de asistenţă maternală intră inclusiv copii cu handicap, copii bolnavi sau infectaţi cu HIV), dar şi a datelor despre solicitant, strînse în timpul anchetei sociale, decidem dacă acesta are sau nu capacitatea şi disponibilitatea de a îngriji copilul. După potrivirea teoretică urmează cea practică. În cazul unui nou-născut, de exemplu, asistentul maternal merge în spital şi, atît cît îi permite personalul medical, petrece cît mai mult timp în preajma copilului, asistă la orele de masă, îl hrăneşte, la rîndul lui, cu biberonul etc. În cazul plasamentului de urgenţă, nu mai este timp pentru toate aceste trepte pentru că vorbim de copii aflaţi în pericol (părăsiţi, abuzaţi sau care trăiesc în familii cu grave probleme). Evident, în aceste cazuri este posibil să apară nepotriviri, dar, chiar dacă se întîmplă acest lucru, intervin consilierii şi psihologii; copilul nu este scos imediat din familia respectivă şi plasat în alta - nu vorbim de o jucărie care poate fi mutată de colo-colo. Copiii care intră în sistemul de asistenţă maternală provin şi din familii care întîmpină dificultăţi: părinţii sînt foarte săraci şi fie au rămas fără casă sau fără serviciu, fie au plecat din ţară, iar ruda căreia i s-a încredinţat copilul nu mai poate avea grijă de el. Cred că sînt şi cazuri nefericite în care părinţii nu mai vor, pur şi simplu, să aibă grijă de copil pentru că îi încurcă.Separarea de familie este cea mai bună măsură din procesul de protecţie a copilului?Cea mai bună, dar ultima la care apelăm. Mai întîi încercăm să prevenim separarea copilului de căminul său. Să luăm exemplul unei tinere mame care ne solicită ajutorul fie pentru că familia - părinţii, soţul sau, în cazul unei femei necăsătorite, prietenul - nu vrea acest copil, fie pentru că nu are resursele financiare pentru a-l îngriji. Înainte de includerea copilului în sistemul de plasament, se încearcă consilierea familiei şi se caută resurse în cadrul acesteia. Un alt "ajutor" ar fi centrul maternal în care mama poate sta cu copilul de la şase luni pînă la un an, timp în care îşi poate căuta un loc de muncă sau o sursă de venit. O altă variantă ar fi sprijinul unor fundaţii care, pentru o perioadă, o pot ajuta pe mamă cu scutece, alimente sau medicamente.Ce se întîmplă în cazul în care un copil ajunge să se raporteze la asistentul maternal ca la propriul părinte, chiar dacă nu este vorba de cel biologic? O astfel de situaţie este de preferat sau de evitat?De la bun început, încă din timpul cursurilor de pregătire, asistenţilor maternali li se explică faptul că trebuie să le vorbească cît mai mult şi cît mai des copiilor, oricît de mici ar fi aceştia, despre părinţii lor naturali. Este foarte important ca între asistentul maternal şi copil să se construiască o relaţie bazată pe încredere, or, nu-i poţi cere unui copil să nu mintă, atîta timp cît tu îi spui "eu sînt mama ta", deşi nu este aşa. În cazurile fericite, după o perioadă, părinţii doresc să-şi ia copilul înapoi. Dacă tu îl obişnuieşti să-ţi spună "mamă", iar acesta, implicit, va ajunge să te şi perceapă aşa, ce îi vei spune cînd va apărea mama lui naturală? Unii părinţi, chiar dacă îşi încredinţează copilul unui asistent maternal, nu îl abandonează. Unii îşi vizitează copiii mai des, alţii - mai rar, dar o fac. Dacă băiatul de care ai grijă ştie că tu eşti mama lui, în momentul în care îi vei spune "Hai în parc să ne întîlnim cu mama" îl vei bulversa total. Chiar şi în cazul copiilor care au fost abandonaţi în spitale, asistenţii maternali sînt sfătuiţi să evite cuvintele "mamă" sau "tată", pentru că şi aceşti copii, la un moment dat, s-ar putea să fie adoptaţi.Am cunoscut o fetiţă care şi-a văzut familia pentru prima dată la nouă ani, răstimp în care a fost îngrijită de un asistent maternal. Deşi nimeni nu mai spera ca acest copil să mai fie căutat vreodată de părinţi, ea a fost tot timpul învăţată că familia în care locuieşte nu este familia ei naturală şi a ajuns să înţeleagă acest lucru. Cînt s-a născut fetiţa, mama ei avea buletinul expirat şi nu o putea înregistra. A plecat din spital pentru a-şi face buletin, au intervenit unele probleme care au întîrziat întoarcerea femeii în maternitate - se pare că părinţii nu ştiau că ea este căsătorită şi că urma să aibă un copil -, iar personalul medical a considerat că îşi abandonase copila, au scos-o din spital şi au mutat-o la "Sfînta Ecaterina". Pe scurt, mama nu a mai dat de copil, a abandonat căutarea, a plecat în America, iar copilul a fost dat în plasament. Prin nenumărate adrese la Inspectoratul pentru Evidenţa Populaţiei şi la Poliţia de Frontieră, noi am încercat să o găsim pe femeie, dar a fost imposibil. Am reuşit, în final, să dăm de urma bunicilor undeva prin judeţul Olt, le-am făcut o convocare pentru a-şi întîlni nepoata şi, între timp, a apărut şi mama! Asistenţii maternali sînt nişte supraoameni - este inevitabil ca între ei şi copii să nu se creeze o relaţie foarte strînsă, dar înţeleg şi reuşesc să facă o diferenţă foarte clară între sentimentele lor şi binele copilului. În cazul acestei fetiţe, asistenţii maternali s-au comportat ireproşabil - cînd şi-a văzut pentru prima dată bunicii, lucrurile au decurs cum vedem, poate, doar în filmele americane. În momentul în care asistentul maternal a intrat cu fetiţa în biroul în care se aflau bunicii - pe care, repet, copilul nu-i văzuse niciodată - aceasta s-a aruncat în braţele lor şi le-a spus: "Ce mult mă bucur să vă văd!". Asistenta maternală, foarte jovială şi foarte bine dispusă, le-a făcut cunoştinţă bunicilor cu nepoata lor, au vorbit, au povestit fericiţi, dar cînd a ieşit din camera respectivă nu se mai oprea din plîns... Asistenţii maternali merită toată stima pentru că, deşi stau ani la rînd alături de un copil - şi înţelegem cu toţii ce presupune acest lucru, pornind de la implicarea emoţională - au puterea să se bucure cînd este reintegrat în familia lui naturală sau este adoptat.Părinţii au voie să-şi viziteze copilul în măsura în care ei doresc acest lucru?Absolut - se stabilesc vizite fie aici, în cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, fie în parc, dar întotdeauna sub supravegherea asistentului social, pentru că oricînd pot apărea discuţii. Din prea multă vinovăţie, unii părinţi îşi arată nemulţumirea faţă de asistenţii maternali, fără a avea un motiv întemeiat - ca să nu-mi spui tu mie ce mult am greşit dîndu-mi copilul în plasament, încep eu să-ţi reproşez că nu-mi place bluza pe care o poartă, că nu-i pieptănat sau că bretonul este tuns prea scurt, că ai întîrziat zece minute, deşi eu, părintele, poate nu mi-am mai vizitat copilul de şase luni sau de un an... Iar copiilor, aceste scene nu le fac deloc bine.Credeţi că părinţii ar trebui constrînşi în vreun fel anume?Da! Şi, ca să nu sune prea dur, aş vrea să vă dau cîteva exemple. Sînt cazuri în care familia care îşi dă copilul în plasament dispare pur şi simplu şi toate eforturile noastre de a da de urma părinţilor eşuează. Noi depunem dosarul copilului în tribunal cu propunere de integrare a acestuia în sistemul de adopţii, dar, cînd încep procedurile legale, apar părinţii de niciunde! Încep, evident, vizitele, copilul nu vrea să stea cu ei, părinţii insistă şi, după şase luni în care zăpăcesc pe toată lumea, inclusiv pe copil, se urcă în tren şi se fac, din nou, nevăzuţi. Părinţii nu sînt constrînşi nicicum; ei sînt părinţi - şi atît! - şi au toate drepturile! Cineva ar trebui să ţină seama de aceste aspecte, să impună o perioadă de timp - nu poţi să aştepţi şase luni, un an, doi, cinci să se hotărască părintele ce vrea, de fapt, cu copilul său!Nu trebuie însă nici puşi la zid!În nici un caz. Părinţii care îşi încredinţează copilul unui asistent maternal şi care dispar fără urmă sînt puţini. Majoritatea se chinuie sincer pentru a-şi reintegra copilul în familie - îşi găsesc un loc de muncă, îşi închiriază un apartament etc. Este foarte clar că pentru aceştia din urmă plasarea copilului în sistemul de asistenţă maternală este spre binele copilului. Nimeni nu trebuie judecat - încercăm să le explicăm chiar şi asistenţilor maternali că cel mai bun lucru, cînd un părinte începe să le facă reproşuri, este să înţeleagă situaţia în care se află acesta. De multe ori, părinţii se satură să tot fie "loviţi" şi arătaţi cu degetul: "Tu nu eşti bun de nimic, nici măcar să fii părinte!". Pentru oricine o astfel de acuzaţie este prea mult, te atinge prea intim.a consemnat Ruxandra TUDOR