Este necesară o discuţie amplă despre ceea ce noi numim spaţiu economic optim, deoarece discuţia despre o monedă unică pleacă în mod necesar de la acest concept. În ce priveşte România, întrebarea este care să fie acel spaţiu economic optim în care să fie maximizate efectele nete ale valorificării resurselor, dar şi ale folosirii unei politici monetare şi comerciale unice. Se pare că există un răspuns acum: economia Uniunii Europene. Cel puţin aparent, acesta ar fi un răspuns. Haideţi să aruncăm o privire scurtă la ceea ce se întîmplă în spaţiul euro şi apoi voi insista cu implicaţiile pentru România.Să ne uităm la două ţări, una care este în spaţiul euro, e vorba de Irlanda, şi una care nu este, e vorba de Marea Britanie. O privire generală arată că economiile din Uniunea Europeană care nu sînt în spaţiul euro merg mai bine. Acestea sînt din spaţiul nordic. Ei bine, o excepţie este Irlanda. Surprinzător, dar performanţa Irlandei dă de gîndit, este o ţară care face parte din spaţiul euro, dar este şi o ţară din spaţiul nordic-european, anglo-saxon. Cînd a aderat la euro, Irlanda venea după un deceniu în care reuşise să ajungă de la un PIB de 65% pe locuitor la 135% pe locuitor faţă de media Uniunii Europene, atingînd, statistic, o bunăstare mai mare decît în Marea Britanie. Era la sfîrşitul unui deceniu în care Irlanda înregistra o creştere foarte puternică şi în care, datorită politicii generate de Banca Centrală Europeană şi de noile reglementări ale Pactului de stabilitate, ajungea la o inflaţie foarte ridicată; era într-o perioadă de puternică ardere economică şi nu era în stare să stăvilească consumul. Între 2000 şi 2004 trece de pe locul 5 pe locul 30 în ierarhia celor mai competitive ţări.Cealaltă ţară la care vreau să mă refer este Marea Britanie. Deja discutăm de o ţară cu tradiţie industrială. Cînd s-a pus problema dacă să adere la euro, ei au recurs la un test: Marea Britanie intră dacă la acele 5 întrebări se răspunde pozitiv.Interesant este că în 1997 mediul de afaceri din Marea Britanie era doritor să intre în spaţiul euro; dar nu s-a întîmplat, tot datorită acestui test. În 2003, mediul de afaceri nu a mai dorit intrarea în spaţiul euro, lucru ce a coincis, de data aceasta, şi cu testul prezentat de premier.Spaţiul optim pentru România: sud-estul EuropeiÎn ce priveşte România, noi nu am negociat posibilitatea de a sta în afara spaţiului euro, aceasta e realitatea. Aşa stînd lucrurile, deşi e discutabil din punct de vedere al beneficiilor faţă de costuri, cred că o implicaţie ar fi adoptarea unui test asemănător cu cel folosit în Marea Britanie. Cel puţin am asigura transparenţa şi o bună informare a mediului de afaceri. În al doilea rînd, trebuie să ne întrebăm dacă spaţiul euro este competitiv optim pentru România. Cercetarea personală pe care am făcut-o şi literatura din domeniu mă fac să cred că, dacă pentru România putem vorbi de un spaţiu competitiv optim, acesta este cel al Europei de sud-est (Albania, Bulgaria, Bosnia & Herţegovina, Croaţia, Macedonia, Serbia & Muntenegru, la care se adaugă şi Grecia şi Turcia).Dacă ne uităm la cifre, vedem că România se va afla într-o stare vulnerabilă în ceea ce priveşte sincronizarea ciclurilor de afaceri cu spaţiul european, pe cînd în zona de sud-est este loc de creştere şi România este un competitor puternic acolo. Dacă ne uităm la relaţiile de comerţ şi investiţie dintre România şi vestul Europei, găsim motive de nemulţumire. În schimb, tot ceea ce nu vedem acolo, dar am vrea să vedem, vedem aici, în spaţiul sud-est european. La ce mă refer? Mă refer la faptul că aici avem o varietate extraordinară a valorificării avantajelor competitive. Aici avem mărci pe care le promovăm, aici avem canale de distribuţie, aici avem firme care îşi promovează marfa. În acest spaţiu avem firme de mobilă care au canale de distribuţie, au magazine, avem firme de IT şi nu e vorba de firme mici, sînt şi firme mici, dar sînt multe firme mari. E vorba de Petrom, de Flamingo, de Terapia, de Rompetrol. Vorbim de expertiză, managerială sau tehnică, căreia îi găsim cea mai bună valorificare aici, dar vorbim şi de industrii noi.Sud-estul european contează în comerţul nostru în jur de 7%. Eu ştiu că dependenţa comercială reală a României este faţă de spaţiul euro, care contează peste 70% în comerţul nostru, dar această dependenţă se bazează pe industrii vechi. Vorbim de exporturi de cămăşi, de pantofi, de materiale chimice şi de mobilă. Care nici măcar nu sînt la cele mai înalte standarde, sînt la standarde de performanţă modestă. Însă cînd vorbim de spaţiul sud-est european, nu mai vorbim de industrii vechi, ci de unele noi. Lăsînd la o parte că aici reuşim să creăm canale de distribuţie, reuşim să creăm marcă, nume de firme, şi aici reuşim să avem specialişti în industrii moderne. Sînt bănci din ţări ale UE (Grecia şi Austria, mai ales) care îşi propun ca strategie să fie primele pe aceste pieţe. Este vorba de foarte multe firme, de multinaţionale şi de fonduri de investiţii. Dacă ne uităm pe piaţă, majoritatea fondurilor de investiţii care sînt în România au ca singur obiectiv investirea în spaţiul sud-est european. De ce? Pentru că acest spaţiu oferă posibilităţi de creştere foarte bune.