Avem nevoie de-un poem?

Publicat în Dilema Veche nr. 906 din 19 – 25 august 2021
Avem nevoie de un poem? jpeg

Statisticile arată pentru anul trecut o creștere a ratei divorțurilor cu mai mult de 30%, chiar peste această cifră, la nivel global. Tot statisticile, mai puțin răsunătoare și discutate, dar relevante, spun că site-urile de poezie au fost accesate cu 30% mai mult în 2020 decît în 2019 și mai ales în primele luni ale pandemiei – martie, aprilie, mai. Nu putem ști dacă cei care au divorțat au fost fix cei care au început dintr-odată să citească poezie sau au citit mai multă, fiind ei mai triști, mai speriați sau pur și simplu mai liberi. Dar această cifră comună ambelor fenomene pandemice arată că, într-un fel sau altul, mereu aproximativ o treime dintre noi a făcut niște schimbări existențiale în ultimul an, radicale sau de rutină zilnică, deși a citi o poezie atunci cînd nu ai mai citit vreodată una poate fi un gest radical la o adică. Schimbare, izolare, inerție, diverse tipuri de suferință, toate acestea cer ceva, o formă, o formulă, o structură nouă, care să le conțină și să le facă suportabile.

În lumea largă, poezia părea a fi pe buzele tuturor în primăvara lui 2020. Deodată se citea poezie, se scria poezie, se cerea poezie. Se vorbea despre natura ei vindecătoare, despre capacitatea ei de a dărui alinare, mîngîiere, confort, de a construi reziliență, de a împăca individul cu propria suferință. În 2020 au fost cadre medicale care le-au citit pacienților în spitale poeme. Au fost poeți care s-au organizat pentru a scrie poeme pentru familiile celor dispăruți din cauza virusului, așa-numitele poeme funerare scrise de poeți profesioniști – e cazul acelor Fleurs de funérailles, în Belgia. Unii recomandau rutina poetică laolaltă cu rutina sportului matinal, un poem pe zi. Să-l scrii, să-l citești. Undeva rutina poetică avea cinci pași și înainte de pasul al cincilea trebuie să recitești pașii de dinainte, iar primul pas era să privești în jurul tău și să-ți amintești lucrurile grele din viața ta, apoi să scrii, să torni totul pe hîrtie sau în computer timp de cinci minute fără să te oprești. „We need a poem”, li se spunea poeților și poeții scriau în numele solidarității, dar și al capacității poeziei de a crea sens acolo unde totul pare lipsit de sens, străin, necunoscut. „We need a poem” – un poem e deja un item, un produs chiar. Gellu Naum spunea că poezia trebuie căutată, nu dată cu forța.

Și așa lumea și-a atins punctul maxim de vulnerabilitate peste noapte, dar și poezia pe cel funcțional. Din facultativă sau chiar inutilă a devenit necesară, din inexistentă a devenit prezentă, din ignorată cerută, din izolată, oarecum vizibilă, globală, democratizată, din complicată vitală, din chestie de week-end o posibilă obișnuință de zi cu zi. (Dar nici o minune nu se transformă în rutină, altfel și-ar contrazice însăși natura.)

Întrucîtva poeții au fost mereu recunoscuți ca dezastrologi, prezenți mereu la locul dezastrului care nici nu s-a întîmplat. Asta i-a deosebit mereu de jurnaliști, chiar și atunci cînd le-au semănat într-o anumită măsură. Pe de altă parte, poeții nu scriu la comandă, nu au pretenția să educe, sînt prea obsedați de propria limbă, de cum o folosesc, de eficiența propriului limbaj pentru limbaj. Și nu au nici pretenția să vindece.

Piatră, monedă, limbă

Ce a reușit să facă, probabil pentru scurt timp, poezia în timpul pandemiei? Să devină un text de criză, care realizează o conectare cu propria interioritate. Fără îndoială că pentru scriitori în general a fost, pînă la un punct, mai simplu să stea în izolare. Fiindcă izolarea e adesea pentru ei un mod natural de a trăi, fără a fi impus din exterior. Căutarea poeziei a fost tocmai pentru a îmblînzi această intimitate cu propria intimitate la care izolarea și restricțiile au obligat o întreagă planetă. Pentru a gestiona lipsa de mobilitate, imposibilitatea de a fugi de tine însuți – să trăiești cu tine à la longue poate fi un coșmar. Pentru a umple cu sens ceea ce tocmai s-a golit de sens. Pentru reziliență, fiindcă poezia vine în urma unui antrenament susținut în preajma suferinței – de diverse feluri – și tinde să dea consistență oricărei experiențe, să aibă o capacitate de integrare, de conținere a tuturor contradicțiilor și constatărilor legate de viață. Poeții au capacitatea de a reformula viața în mijlocul haosului și dezastrului, fie și numai numindu-le.

La noi nu există statistici specifice, dar consumul de poezie în 2020 a venit pe un trend oarecum crescător. Asta bineînțeles în primul rînd datorită lobby-ului intens făcut de poeți și de editorii alternativi de poezie. Datorită circulației libere a textului poetic în mediul online. Rețelele sociale au oferit în ultimii ani poeziei și autorilor ei o autonomie, o independență în raport cu sistemul editorial pentru a construi vizibilitate genului. La urma urmei, a fost singura șansă, în contextul în care poezia nu intra în campaniile de promovare, precum proza autorilor români, nici nu beneficia acum zece, chiar cinci ani, de expunere corectă la raft în librării. Trend-ul poetic s-a conturat încet și cu pași mici, inițiali nevăzuți, și a reușit să recupereze decalajul imens dintre realitatea din lumea poeziei contemporane și imaginea vetustă a poeziei proiectată în mintea posibililor cititori, să schimbe cîte puțin percepția asupra poeziei și gustul celor care au început să citească poezie contemporană și să participe la lecturile publice ale poeților noștri.

Așa că nu are cum să ne mire explozia de citate din poezii pe Instagram, de conturi care postează exclusiv citate din autori români, printre care și poeți, de fragmentele de pe story-uri, de utilizarea poeziei pentru a comunica stări, mesaje, manifesto-uri personale. Sigur că nu există întotdeauna criterii de valoare și că adesea vocile poetice sînt amestecate, dar se simte o frenezie a descoperirii genului și un exercițiu constant de apropriere a poeziei. O atenție complet diferită în virtual față de cea din lumea reală a fost și cea dată poeziei pe conturile de Instagram ale librăriilor din București și din țară. Sînt puține librării unde poezia – și cea românească în mod special – au rafturi bine organizate și vizibile, care să corespundă dinamicii reale din literatura noastră de acum, în contextul în care poezia e, în 2021, probabil cel mai divers și animat fenomen. În timpul pandemiei, librăriile au descoperit că poezia e un vector eficient în online și au început să o promoveze. Pe de altă parte, s-a întîmplat ceea ce ne doream de mult probabil, librăriile au devenit din spații oameni, au apărut librarii care recomandă cărți, vorbesc despre ele, au gusturile lor, iar poezia a fost parte în această poveste.

În aprilie 2020, primele „Intersecții de miercuri online” pe care le-am făcut pe Zoom au fost cu poetul Andrei Codrescu. El la New York, eu la București. Se auzeau non-stop Salvările traversînd Queens-ul de-a lungul înregistrării și l-am întrebat la finalul dialogului pe invitatul meu ce crede că se va întîmpla cu poezia în noua lume. „Va deveni monedă de schimb, cea mai tare monedă.” Nu știu dacă poezia va concura vreodată cu bitcoin-ul, ethereum-ul sau stellar-ul, deși uite că există un vibe metaforic aici în numele lor și o natură virtuală, dacă nu suprareală. Întotdeauna mi-a fost teamă de perspectiva unei vîrste a poeziei în care ea să devină prea cool, de perspectiva unei poezii exclusiv cool, care să intre în malaxorul consumerismului unde totul e consumat după aceleași sfinte principii. Sau de perspectiva înțelegerii poeziei ca pe ceva care explică totul și a citatelor desprinse din context care uneori ratează poezia în sine. Și nu știu dacă relația pandemică dintre poezie și om va fi una de durată sau doar de criză, nici dacă va implica un mariaj lung sau va fi direct un divorț. Poate că peste ani de zile, peste douăzeci-treizeci de ani, într-o anchetă cu întrebarea „Cînd ați citit ultima dată o poezie?”, mai bine de 30% din oamenii întrebați vor răspunde „În timpul pandemiei ăleia din 2020”.

Poetul nu scrie ca să vindece. Paradoxul e atunci cînd ceea ce el prelucrează în singurătatea lui, dintr-un impuls intim, ajunge să creeze vindecare într-un altul, fără ca „produsul” lui să afișeze vreodată recomandarea asta. Dacă poezia e supusă permanent unor clișee care spun că e pentru cei slabi, vulnerabili, aiuriți, cu capul în nori, lipsiți de legătura cu realitatea, iată că în ultimul an oamenii au descoperit, pe lîngă vulnerabilitatea generalizată, a tuturor, că poezia e o piatră tare pe care poți pune capul, că e o limbă în care poți vorbi și care te poate ajuta să te oprești și să nu mai fugi întruna de tine însuți, o limbă care te traduce, traducînd ceea ce nu stăpînești din tine însuți.

Asta nu înseamnă că poezia va deveni rutină globală postpandemică, la fel ca exercițiile matinale, ca figurile simple de yoga sau streching sau precum coptul pîinii acasă. Poezia nici nu are treabă cu rutina. Dimpotrivă, ea dezvăluie totul în jurul nostru ca pe o permanentă surpriză.

Svetlana Cârstean este poetă și coordonatoarea Colecției de poezie „Vorpal” de la Editura Nemira. Cea mai recentă carte publicată: Sînt alta, Editura Nemira, 2021.

Foto: Camelia Toma, Muzeul Poezie(i), Iași

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.