Barbarii de tirani ai limbii

Publicat în Dilema Veche nr. 588 din 21-27 mai 2015
Barbarii de tirani ai limbii jpeg

A fost mai întîi, în 2003, filmul Invaziile barbare, în care Denys Arcand glosează pe tema prăpastiei dintre cultura clasică şi cea a specializării, dar şi despre cea dintre două lumi peste care nimeni şi nimic nu mai putea să arunce vreo punte. Trei ani mai tîrziu, a fost volumul Barbarii. Eseu despre mutaţie al lui Alessandro Baricco, piemontezul căruia glumeţii i-au spus „Barbaricco“ după apariţia cărţii. Filmul lui Arcand şi eseul lui Baricco au atras atenţia, cu disperarea gravă a lucidului, că ţesutul lumii noastre e moale şi să agresiunea nou-veniţilor nu va întîmpina rezistenţă. Aşa a fost mereu, spun unii istorici, cu ochii pe documente. Barbarul s-a instalat pentru că a găsit un loc unde nemulţumirile colcăiau, ordinea se stricase, regulile slăbiseră, iar şandramaua comunitară risca să se surpe. Barbarul, spun aceiaşi istorici, n-a venit cu un program de impunere draconică a propriilor valori, ci pur şi simplu le-a sădit pentru că a găsit pămînt nefolosit şi fertil.

Trecînd din înaltul demonstraţiei lui Baricco în teluricul vieţii româneşti de azi, se impune o întrebare. Este limba română sub asediu? Cu siguranţă. Este asediul acesta orchestrat de barbari? Aici începe să ne tremure vocea. Un nou răspuns afirmativ ar vira în insultă. Prin urmare, e nevoie de o formulare flauşată, care să lezeze mai puţine sensibilităţi. Corectitudinea politică obligă uneori la semantizări sterile şi la diluări păguboase ale mesajului. Nici termenul „colonist“ nu e bine privit şi bine primit în cancelariile discursului fără nuanţe. Şi totuşi, agresorul de azi al limbii române se află la intersecţia dintre barbar şi colonist. E un „barbanist“ (ei, da, şi uneori un habarnist, mais passons) care-şi caută locul unde poate să se stabilească şi să-şi facă un rost. A, era deja ceva/cineva pe locul acela? Ghinion. Să facă bine să se adapteze. Nu de alta, dar am venit. Şi nu sîntem dispuşi să plecăm.

Cele două faze ale întîlnirii barbarului cu limba română sînt colonizarea şi asuprirea. Desfăşurarea acestor faze în condiţiile stabilite de agresor dă naştere categoriei umane din titlu: barbarii de tirani ai limbii. Cu o perfidie voioasă, oamenii aceştia au grijă să mărşăluiască mereu sub stindardul noului şi să-şi aroge merite revoluţionare. „Limba actuală e depăşită, limba are nevoie de infuzii peste infuzii, limba dispune de un geniu viu, care preia şi absoarbe tot ce merită preluat şi absorbit.“ Descrisă în termenii aceştia, agresiunea începe să semene a chirurgie reparatorie. Or, tocmai aici e perversiunea, în schimonosirea prezentată drept lifting. Din ce în mai avariată, limba română e nevoită acum să îndure mojicia supremă: să i se spună că răul care i se face e de fapt un bine pe care conservatorii obtuzi îl desluşesc mai greu. Într-o ţară unde, cu treizeci de ani în urmă, lumea era silită să aplaude întreruperea curentului, coada la brînză şi frigul din case, prezentarea negrului drept alb se face uşor. Iar pe unii chiar îi convinge.

S-a scris îndelung, şi de obicei fără folos, despre formele de sluţire a limbii române în ultimele decenii: păsăreasca din multinaţionale (botezată uneori afacereză, căci sîntem oameni subţiri şi cu umor), calchierile nătînge, exprimarea precară a multora dintre cei care sînt lăsaţi să apară la televizor sau să scrie prin ziare, snobismul cu acute agramate al celor care lecturează în loc să citească şi servesc micul dejun în loc să mănînce. Ca o ironie a sorţii, barbarii de tirani ai limbii confundă chiar barbaria cu barbarismul şi ajung să vorbească – o, Doamne! – despre „barbarismele la care s-a dedat armata de ocupaţie“. Într-un timp al confuziei de valori, cîştigă teren şi confuzia de termeni. Ea pare să deranjeze doar cîteva grupuscule de nostalgici pe fruntea cărora opinia publică lipeşte eticheta de „grammar Nazis“ şi-i pofteşte să fugă în păduri şi să se joace acolo, nevăzuţi de nimeni, de-a limba corectă, de-a „pe care“ şi de-a „nu am decît“. între timp, ceilalţi fac mai departe ravagii „ca şi“ vorbitori.

Cum se întîmplă de multe ori cînd se cucereşte un oraş sau o cetate, asediatorul are sprijin dinăuntru. în acest caz, aliatul barbarilor de tirani ai limbii e îngăduinţa leneşă a celor care presupun că democraţia implică dizolvarea normelor şi regulilor. Campionii indulgenţei dau din umeri şi întreabă: ei, şi? Ce dacă nu mai folosim acuzativul cu prepoziţie? Ce dacă amestecăm conjugările verbelor şi spunem „mi-ar place“ şi „ne-ar pare bine“? Ce dacă deraiem în anacolut? Pînă la urmă, contează esenţa, nu stilistica mesajului. Cine se cramponează de ambalaj îşi refuză accesul deplin la marfă, ne spun baritonii toleranţei. E chiar atît de important să avem reguli?

Răspund, cum am mai făcut-o („mai am făcut-o“, conform Nouvorbei de şantier) de cîteva ori. E nevoie de reguli peste tot. Chiar şi în comunităţile tribale. Chiar şi în bunăstarea nepăsătoare a Luxemburgului. Absenţa regulilor duce la instaurarea haosului. Dacă nu ai reguli de circulaţie, intri în blocaj în mai puţin de trei minute şi plăteşti preţul în cadavre. Dacă nu ai reguli în fotbal, oricine poate să ia mingea în mînă, să circule cu ea prin tribună, să coboare pe la vestiare şi s-o arunce în poartă, în timp ce portarul e snopit în bătaie de spectatorii intraţi pe teren. Dacă nu ai reguli în politică, cazezi frauda la tine acasă. Dacă nu ai reguli în spaţiul unei limbi, ajungi să nu te mai înţelegi cu ceilalţi. Să iei diamantul drept mezel şi să confunzi tîrnăcopul cu iasomia. Pentru barbarii de tirani ai limbii, aşa ceva nu pare să fie o problemă. Mi-ar plăcea să cred că pentru noi, ceilalţi, da.

Radu Paraschivescu este scriitor, jurnalist şi traducător.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.