Berlin ist besser!

Ioana CASAPU
Publicat în Dilema Veche nr. 649 din 28 iulie - 3 august 2016
Berlin ist besser! jpeg

Anul trecut am schimbat 12 case, mi-am făcut bagajul de 22 de ori, am rătăcit diverse lucruri valoroase în diferite colțuri ale lumii – o geantă plină cu polaroide, ruj, telefoane mobile – și mi-am pierdut mințile. Am scris 90 de poezii și am dormit sub cerul liber. Am avut colegi de apartament, colegi de cameră, n-am reușit să învăț nici pînă acum să merg pe bicicletă, să înot sau să evit insolația. M-am îndrăgostit de două ori, m-am oprit din a-mi mai vopsi părul după 11 ani și mi-am amintit că iubesc rozul și gablonțurile. 

Viața mea a încăput mereu în trei cutii

Atunci cînd am aterizat în Berlin, după cîteva luni de caniculă în Barcelona și o căutare de sine neîncheiată în Paris, îmi cînta Mazzy Star în căști, iar apusul mîngîia împăciuitor pavajul aeroportului. Mi-am amintit de bunicul, de șarmul lui, de femeile care întorceau capul după el acum mai bine de 40 de ani, de strălucirea unui început de toamnă în Acapulco. Romantismul unui oraș lipsit de soare cinci luni pe an, cu o arhitectură bezmetică și cu o vibrație de Babilon în zecile de dialecte care ți se sparg în urechi, rămîne în confruntarea cu tine pe care un astfel de loc ți-o impune.

Relația de iubire pe care am construit-o cu Berlinul s-a conturat în paralel cu relația de acceptare cu mine însămi și cu relația de dragoste la distanță cu un bărbat care a ajuns la mine printr-o conjunctură a poștei electronice.

Berlinul este ceea ce vrei tu să îl faci, îmi spunea Lali, curatoarea unei expoziții de-ale mele din Spania, româncă întoarsă la Berlin după o viață de voiaje și reședințe, mai mult sau mai puțin permanente. Te deschide față de tine, și te împrietenește cu laturile pe care orice alt oraș din Europa ți le inhibă. Am încercat să înțeleg Berlinul prin viața nouă pentru care optasem – de redactor-șef la o publicație germană –, punîndu-mi dorurile de casă pe seama lipsei de vitamina D, a dezastrului Colectiv și a libertății pe care ți-o oferă un loc nou, unde nu mai trebuie să îți construiești identități circumstanțiale. Mai tîrziu, am tras în piept tot aerul de vară cu miros de tei al acestui oraș și mi am deschis antenele spre tot ce nu am reușit să simt, trăind izolată în iarna germană. Prietenii pe care i-am pierdut în cei 28 de ani locuiți în România i-am regăsit în Berlin. Fiecare și-a căutat (și regăsit) fericirea aici, în metropola care mai înghite cîte 70.000 de oameni anual și despre care nu puțini spun că pare un oraș populat doar de tineri. 

„Nu m-am mișcat vreodată în căutarea fericirii, nu-i ăsta idealul meu. M-am mișcat mereu spre o viață mai faină și mai diversă, spre oameni sensibili, care să nu mă obosească cu ambițiile și cu convingerile lor. Cînd m-am mutat cu soțul meu în Berlin, acum un an și jumătate, am fugit de comoditate, cu gîndul să descoperim lumea asta mare și să vedem cum ne descurcăm, dacă ne putem face o viață într-un loc în care nu avem familie și prieteni; cumva, ne-a chemat lumea și ne-am dus cu capul înainte. N-a fost ușor și nu mi-a convenit. Sigur că am găsit o viață mai faină și mai variată decît aveam înainte, oameni mai sensibili și mai temperați, cum mi-am dorit, dar a fost greu să ne așezăm și acum sîntem comozi din nou. Nu mai sînt sigură de ce am plecat și dacă am realizat ceva, pentru că iată-ne mai degrabă trîntiți pe canapea, cu laptop-urile în brațe, într-o seară minunată de vară. Am căutat puțină aventură, am găsit-o, ne-am bucurat de ea și apoi ne-am tolănit iar. Nu prea vreau să mă mint că fericirea e în lucrurile mici. Mă bucur să-mi toarcă pisica pe burtă seara, să beau Cola pe stomacul gol, să mă trezesc în ciripit de păsărele sau cu îmbrățișări și filme noir, dar parcă e mai multă viață de muncit după bucuriile astea înșirate cu care ne clătim zilele“, îmi spune Maria Pepine. 

Constantin Nimigean, care mai înainte se îngrijise de revista Love Issue în București, a pornit spre Berlin cînd iubita sa a început un masterat acolo. Nu și-au mai dorit să se întoarcă, orașul le-a devenit acel „acasă“ pe care mulți îl căutăm zeci de ani, iar prietenia dintre noi, în trecut consumată îndeosebi pe o rețea de socializare, a devenit una strînsă, cu povești, amintiri, fotografii făcute la 4 dimineața la fotomatele din cluburi și la picnicurile de week-end la care participă tot orașul.

Anton Roland Laub e fotograf și trăiește în Berlin de 14 ani. Mi-a povestit cum „în anul 2004, cînd mă mutasem la Berlin, priveliștea străzii Karl Marx mi-a amintit subit de bulevardul Unirii (fostul Victoria Socialismului), astfel încît amintirile din București se asociau automat cu aleea Karl Marx. În memoria mea, percepția Berlinului devenea un sediment, un strat sau o hartă, alături de celelalte din București. Indiferent de momentele stocării amintirilor, aceste hărți reacționează una asupra celeilalte. Link-ul mimetic al celor două orașe și relația lor complexă cu istoria rezonează precum un flashback.“ 

Pe Lucian Brandt, Berlinul l-a găsit singur, printr-un job, în momentul cînd, după nouă ani petrecuți în București, avea nevoie urgent de o schimbare. „Acomodarea n-am simțit-o, probabil că nici n-a existat, Berlinul e un București cu oameni liniștiți. Un centru multicultural în inima Europei. Tinerii și cei mai puțin tineri se regăsesc în același mediu. E plin de galerii și de artiști care mai de care. Oraș modern care atrage tineret din domeniul IT și e plin de start-up-uri. Orașul în care bicicliștii sînt cei cu prioritate. Este un spațiu al unei societăți libere, dar responsabile. Berlin, cel care a rezistat zidului istoriei. «Berlin ist besser!» zice un slogan la metrou, pentru mine așa e.“ 

„De unde ești?“ este întrebarea pe care o auzi cel mai des călătorind. Iar a doua, „Cu ce te ocupi?“. Și cînd ajungi într-o nouă țară, te angrenezi în genul ăsta de discuții tot timpul. Te întrebi: oare ce vor oamenii să știe, de fapt? „New York“ a fost răspunsul la prima întrebare al lui Keith Telfeyan, pe care am ajuns să îl cunosc lucrînd împreună. S-a mutat din Brooklyn în Berlin, iar întrebarea „Cu ce te ocupi?“ i-a dat de furcă mulți ani, poate pentru că „nu am o carieră în toată regula, ci sînt un creator de imagini și de povești, și mă consider un artist și un scriitor“, îmi spune. Venind din America, un loc unde oamenii sînt atît de obsedați de succes și de muncă, a descoperit un Berlin al posibilităților, eliberat de fuga nebună după statut și afirmare, în care oamenii pur și simplu există. „Trebuie să înlocuim De unde ești și Cu ce te ocupi cu Ce cultură îți este familiară și Ce iubești în viață.“ Iar Berlinul intuiește asta. Berlinul răspunde la aceste întrebări cu onestitate. 

Acum mai mulți ani, i-am răspuns cuiva care mă întreba ce iubesc la București: faptul că aici am iubit. Privind în spate, știu că lucrurile au stat și rămîn exact așa. Dacă mă întrebi astăzi, însă, de ce iubesc Berlinul, am să spun că acolo mi-am găsit libertatea și curajul de a fi eu.

M-am gîndit adesea la fericire, cu mintea la acest documentar despre ce înseamnă ea și despre locurile în care o căutăm. În ziua dinainte de a mă așeza la computer să scriu textul, am stat cu fața la un lan de flori și mi s-a plimbat soarele de vară în păr. Am stabilit pe drumul înapoi că fericirea mea nu are casă și că se simte cel mai bine la drum lung, cu fereastra deschisă, la drum grăbit, cu vîntul în urechi, sau la drum leneș, în pijama la 11 seara într-o duminică, după pizza și înghețată. Ca în Berlin. 

Ioana Cristina Casapu este jurnalistă și fotografă. Trăiește în tranzit, și asta e minunat.

Foto: I. C. Casapu

pag 5 wannsee strand jpg jpeg
image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.