Lumea occidentală discută tot mai serios despre momentul cînd in-te-ligența artificială va deveni „self aware“, ca-n cărțile SF, și o amenințare reală, ca-n cele non-fic-țio-na-le, pentru omenirea tot mai dependentă de computere și roboți. Iar pînă să fie dis-trusă de mașini, este preocupată și de protecția în fața hoților de date din rețe-lele sociale, care vor să influențeze popoarele să aleagă președinți sau să cumpere un alt aspirator.

Între timp, la marginea Uniunii Europene, România se chinuie de un deceniu să pună pe picioare o banală – în era deplinei informatizări – bibliotecă digitală națională.

● Cei trei pași grei. Ideea unei Biblioteci Digitale a României (BDR) a apărut în 2007. Atunci a fost făcut și primul pas: Biblioteca Națională a României a realizat un studiu de fezabilitate „privind digitizarea, prezervarea digitală și accesibilitatea online a resurselor deținute de bibliotecile din România“.

Documentul a rămas timp de șapte ani doar o bucată de hîrtie – ce-i drept, probabil digitizată într-un calculator – pentru că nici un guvern nu a fost preocupat să îl și pună în practică. În 2014, cînd, potrivit planului inițial, biblioteca digitală trebuia să fie deja gata, autoritățile române abia au reușit să facă al doilea pas: au inclus proiectul în „Agenda Digitală pentru România 2020“. Doar așa se pot obține cele 10 milioane de euro fonduri europene necesare pentru finanțarea proiectului. La această sumă, statul român ar urma să contribuie cu încă un milion de euro din fonduri naționale.

Ar urma, dar nu știm cu exactitate cînd, pentru că pasul al treilea, demararea efectivă a acțiunii de digitizare a patrimoniul cultural românesc, așteaptă încă să fie făcut.

● „Adunătura de pixeli“ a istoriei. Patrimoniul cultural românesc, fie că este vorba de tablouri, statui, „Cloșca cu puii de aur“ sau articole scrise în anii ’80 în revista Teatrul, va fi reprodus în mediul virtual printr-un proces numit digitizare. Digitizarea înseamnă convertirea în format electronic a unui obiect care există fizic. În limbaj și mai simplu, este transpus într-o imagine, „o adunătură de pixeli“, după cum a explicat Dan Matei, fost director al Institutului de Memorie Culturală și vechi susținător al Bibliotecii Digitale a României.

Imaginile – obținute prin scanare sau fotografiere – sînt introduse într-o platformă informatică, la care publicul va ajunge prin intermediul portalului web culturalia.ro. BDR va conține atît obiectele digitizate, cît și fișele care descriu aceste obiecte.

● Al doilea studiu de fezabilitate. Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) mi-a explicat, ca răspuns la o solicitare de presă, că „pentru depunerea proiectului Biblioteca Digitală a României a fost necesară realizarea unui studiu de fezabilitate și a unui proiect tehnic care să respecte prevederile ghidului participantului. (…) Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (responsabil de agenda digitală – n.m.) a publicat varianta finală a ghidului la sfîrșitul lunii martie 2017, iar MCIN a realizat studiile de specialitate necesare depunerii proiectului, astfel încît la finalul anului 2017 a fost depus spre finanțare“.

Biblioteca Digitală a României va fi coordonată de Ministerul Culturii. „Din dorința de a asigura un impact cît mai mare, MCIN a inițiat, în perioada de pregătire a proiectului, consultări cu instituțiile relevante din sector, încheind în acest sens acorduri de participare la proiect cu 29 de instituții, printre care enumerăm: 19 muzee, cinci biblioteci, Arhiva Națională de Filme, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, Institutul Național al Patrimoniului“, a mai arătat Ministerul Culturii.

● Fișele elaborate și elaborarea fișelor. Aprobarea finanțării europene, care va avea loc cel mai probabil în următoarele luni, nu garantează că Biblioteca Digitală va fi funcțională de anul acesta. Asta deoarece vor urma complicatele proceduri de achiziții publice, pentru crearea platformei informatice pe care va funcționa BDR, dar și cele pentru angajarea personalului care să se ocupe efectiv de digitizarea patrimoniului cultural. Experiența românească ne arată că procedurile în cauză vor consuma din nou timp prețios. „Prima problemă care s-a pus deja e cum îi plătim pe cei care vor lucra la fișarea obiectelor digitizate. Eu am propus să fie plătiți în funcție de numărul de fișe completate. Dar nu se poate, trebuie cu norme, trebuie făcută comisie de angajare. O să fie complicat, mai ales că trebuie făcute aceste angajări în toată țara“, a explicat Dan Matei.

Completarea fișelor care vor însoți imaginile din Biblioteca Digitală va lua, de asemenea, mult timp, pentru că acestea trebuie să fie lucrate mai atent decît cele existente în muzeele fizice, deoarece vor fi accesibile unui public larg, nu doar muzeografilor.

● Contraexemplul Mona Lisa. Paradoxal, munca ce trebuie depusă la fișarea obiectelor digitizate i-a speriat pe unii directori de instituții de cultură. Prima reticență a managerilor vine din faptul că dispun de personal puțin pentru activitățile obișnuite și nu pot bloca o parte din oameni pentru digitizare. Totuși, dacă finanțarea va fi aprobată, această problemă va fi rezolvată teoretic, pentru că se va angaja, temporar, personal suplimentar.

Apoi, nu doar banii sau lipsa de personal sînt obstacole pentru Biblioteca Digitală a României. Unii directori de muzee se tem că, odată ce oricine va putea vedea pe Internet exponatele din colecțiile instituțiilor pe care le conduc, numărul de vizitatori va scădea. Dar iată un contraexemplu la îndemînă: există mii de fotografii cu Mona Lisa pe net, dar în continuare e coadă de turiști care vor să vadă originalul.

● Biblioteca Națională a României s-a supărat. Două dintre instituțiile culturale care nu au dorit să participe la proiectul Bibliotecii Digitale a României sînt Biblioteca Națională a României (BNaR) și Biblioteca Centrală Universitară din Cluj.

Absența celei mai importante biblioteci din România rămîne unul dintre punctele slabe ale viitoarei Biblioteci Digitale. Directorul general al BNaR, Maria Răducu, a explicat refuzul prin faptul că Ministerul Culturii nu a pus la dispoziția instituției proiectul de digitizare a resurselor culturale și nu ar fi fost transparent cu privire la realizarea Bibliotecii Digitale a României. „Pe site-ul Unității de Management a Proiectului (UMP) nu se găsește nici o informație despre proiect, în afară de contractarea unor servicii de realizare a unui studiu de fezabilitate al cărui conținut este, de asemenea, nepublic. Conform propunerii de Acord de participare transmise de UMP către BNaR, Bibliotecii Naționale i se va da în folosință, prin proiect, un robot de scanare (care ar costa 100.000 de euro – n.m.), echipament inadecvat pentru tipul de documente pe care biblioteca le va digitiza (documente de colecții speciale – cărți vechi și rare, românești și străine, periodice vechi românești și străine, dar și alte documente care nu intră sub incidența legii drepturilor de autor). Biblioteca Națională a transmis în 13 aprilie 2017 către UMP din cadrul Ministerului Culturii un document referitor la propunerea de Acord de participare. (…) Concluzia respectivului document este că semnarea acordului nu numai că nu aduce beneficii instituției în ceea ce privește dezvoltarea bibliotecii digitale, ci chiar poate produce perturbări grave ale activității de digitizare curente din bibliotecă“, a mai explicat Maria Răducu pentru Suplimentul de cultură.

Totuși, conducerea BNaR a precizat că nu exclude total o colaborare viitoare la proiectul Bibliotecii Digitale a României, mai ales că dispune pe cont propriu de echipamentele necesare și de experiență, în condițiile în care contribuie deja la alte biblioteci similare internaționale, precum Europeana. „La sfîrșitul anului 2017, un număr de 4664 de documente digitale din Biblioteca Națională erau integrate în platforma «Europeana»“, a menționat Maria Răducu.

Poziția Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) „Lucian Blaga“ din Cluj cu privire la modul cum a fost desfășurat pînă acum proiectul Bibliotecii Digitale a României este și mai dură. „Am fost solicitați să răspundem la un chestionar despre resursa umană implicată în procesul de digitizare, despre dotări specifice, despre cantitatea de material digitizat. În adresa ce însoțea chestionarul era un paragraf tentant: «Precizăm faptul că în cadrul proiectului instituția dumneavoastră poate beneficia de personal instruit și plătit pentru realizarea procesului de digitizare (digitizare, fișare, creare de bază de date etc.), echipamente și soft necesare în procesul de digitizare». La o scurtă perioadă de la aplicarea respectivului chestionar, am fost invitați, alături de reprezentanții altor biblioteci, la o întîlnire la MCC. Dintre directorii bibliotecilor centrale universitare, numai subsemnatul, însoțit de unul dintre colegii de la digitizare, am fost prezent“, mi-a declarat Valentin Orga, directorul general al BCU Cluj.

Valentin Orga a arătat că instituția pe care o reprezentă are experiență în domeniul digitizării, dar nu are resurse umane și echipamente suficiente. „Am cerut o sumă mai mare pentru dotări și una rezonabilă care să acopere salarizarea unei echipe de 18 persoane (catalogatori, indexatori, specialiști IT, specialiști digitizare etc.), între care zece trebuiau să fie angajați pe acest proiect, cu predilecție tineri. (…) De asemenea, lucrăm cu soft-uri free, depășite etc. Nu puteam să intru în proiect, să mă angajez că fac un număr de obiecte digitale și să rămîn fără mijloace“, a susținut directorul BCU Cluj. Acesta a precizat că are nevoie de aparatură nouă, deoarece cel mai important scanner al BCU nu putea fi reparat, după 12 ani de funcționare. 

Răzvan Chiruță este jurnalist și redactor-șef al săptămînalului Newsweek România.