Blatişti, cozi şi găleţi cu bere

Publicat în Dilema Veche nr. 545 din 24-30 iulie 2014
Blatişti, cozi şi găleţi cu bere jpeg

Călătoriile din vara anului 1989 au început cu o lună înaintea vacanţei de vară. Student la geologie fiind, am plecat, după sesiunea de vară, la jumătatea lunii iunie, în practică. Împreună cu colegii de an am avut baza la Petroşani, dar fiecare zi a însemnat cîte un drum. Din Hunedoara, de la Călan şi Cinciş pînă în Gorj, la Peştera Muierii şi podul de la Ponoare din Mehedinţi, din Vîlcan pînă în Parîng, am văzut cam tot ce era de interes din punct de vedere geologic. Dacă drumurile noastre erau fascinante, iar colegii de an – cei mai buni prieteni, condiţiile erau cele specifice perioadei. Cazarea într-un cămin de liceu (de minerit) unde apa nu curgea decît o oră pe zi ne-a solicitat inventivitatea şi atenţia pentru găsirea unor condiţii mai bune de spălat. Cum ne întorceam de pe teren după ce „ora oficială a apei“ trecuse, în primele două săptămîni am descoperit presiunea furtunului de pompieri, la care făceam cu toţii coadă în curtea căminului. Cînd administraţia căminului ne-a descoperit inovaţia şi ne-a lăsat fără apă la hidrant, ultima parte a practicii mergeam să ne spălăm în singurul loc în care era o pompă de apă care funcţiona permanent, şi anume în cimitirul învecinat. Dar călătoriile şi păţaniile fiecărei zile erau mult prea importante ca acesta să conteze prea mult. Mîncarea era şi ea pe ultimul plan. Cantina liceului, chiar dacă avea condiţii mai mult decît modeste, ne asigura suficiente calorii cît să supravieţuim (inclusiv prin legendarul salam cu puncte mov) şi, la 20 de ani, partea asta chiar ne interesa cel mai puţin. În amintire au rămas drumurile făcute şi trăsnăile, de la luatul telescaunului „din mers“, la coborîtul din Parîng împreună cu Paul, un coleg, pe ploaie cu fulgere, la altele pe care le voi lăsa scrise după ce nu voi mai fi. După o lună de practică, îngrămădiţi pe coridorul ultimului vagon, ne întorceam către Bucureşti, pregătiţi de vacanţa care abia acum avea să înceapă.

Iar primul drum al vacanţei avea să ţină tot de geologie. Am plecat împreună cu un asistent şi trei colegi către Argeş, într-un sat în care o echipă de la Institutul Geologic avea să ne primească şi să ne ia pe teren pentru o săptămînă, ca să învăţăm cum se face prospectarea pentru aur şi minerale grele. Acest drum avea să aibă un rol hotărîtor în cariera mea. Acea săptămînă a fost cea în care am simţit „ce vreau să mă fac cînd voi fi mare“. Costin şi Istvan, geologii care ne-au primit, ambii plecaţi prea devreme dintre noi, urmau să devină colegii mei de serviciu, iar dl Costel Gaiţă primul meu şef de echipă. Acolo am înţeles, cînd am văzut prima paietă de aur, că „demonul aurului“ nu e o vorbă goală. Chiar dacă ar mai fi trebuit să găsesc alte peste o mie de paiete ca să strîng un gram, fracţiunea de secundă de dorinţă şi lăcomie pură, cînd am văzut aurul din natură, m-a făcut să înţeleg mai bine natura umană. Acolo am învăţat şi cum să supravieţuiesc în condiţiile în care pîinea era „pe cartelă“, doar pentru cei din sat, şi noi am ales calea dificilă, dar mai etică, de a nu cere oficial sprijinul autorităţilor, ci de a ne bucura pînă la urmă de omenia localnicilor. Tot acolo am descoperit rolul de bun la toate al celui mai tînăr din echipă – iar activitatea cea mai specială a fost alimentarea cu bere. Cum berea nu se găsea pe toate drumurile, atunci cînd „se băga“ la birtul din sat, stăteam la coadă şi căram apoi, către casă, circa un kilometru (după o coadă tot cam la fel de mare), cele două găleţi speciale pentru bere, abia umplute. Nu pot uita drumul cu găleţile pline, totdeauna alături de Istvan, cu care aveam o permanentă dispută între supremaţia Carpaţi fără filtru (eu) şi Amiral (el).

A urmat apoi vacanţa la mare. La sfîrşitul lunii iulie am plecat la Costineşti, ca blatist – însoţitor al prietenei mele, care avea bilet oficial de tabără. Am fost astfel „blatist de Costineşti“ în perioada de aur a acestei îndeletniciri, cînd controalele celor de la UASCR erau dese, dar mai puţin dure faţă de cele ale Miliţiei. Titularii taberei primeau la schimb, contra buletinului, pe toată durata taberei, o cartelă de masă care urma să aibă, pentru viitoarele zece zile, o valoare mai mare decît o viză rară în paşaport – în anii care aveau să urmeze. Am avut noroc, prietena mea a fost repartizată împreună cu o colegă a ei la o căsuţă de lemn de lîngă Ring, căsuţă pe care am împărţit-o evident în patru. Chiar dacă acele căsuţe erau minuscule, traiul acolo era de-a dreptul burghez, faţă de aglomeraţia din căsuţele de piatră, care aveau, oficial, cinci locuri, dar care găzduiau un număr impresionant de blatişti. Am găsit atunci pe faleză, noaptea, un grup de prieteni care dormeau cu schimbul – dar pe care oricum somnul îi interesa cel mai puţin. Atmosfera în Costineşti era specială. Iris şi Compact, în culmea gloriei, cîntau live în fiecare seară, lumea era prietenoasă, iar Serbările Mării, organizate de cei de la Divertis, erau zile în care mereu se întîmpla cîte ceva amuzant. Cohorta lui Silviu Petcu, zeul mării, dădea şi o mînă de ajutor blatiştilor care riscau să fie prinşi de controale. 1989 la Costineşti a fost însă şi un an al inovaţiilor culinare – în locul fripturilor (care pînă atunci se mai găseau, cu greu, la mare), Terasa Tineretului avea un înlocuitor din şuncă sintetică, iar locul cartofilor prăjiţi fusese luat de către faimoşii – atunci – creveţi vietnamezi Song Lo şi Benghe. Dar conta prea puţin... Zilele au trecut una după alta, legănate de mare şi de Radio Vacanţa Costineşti, cu muzica superb aleasă de Andrei Partoş. Nopţile erau şi ele pline de aventuri, de la cele normale vîrstei la cele specifice taberei – cînd veneau controalele în căutare de blatişti. Erau momentele în care se făceau cele mai lungi cozi la duşuri (era şi logic, nimeni nu avea cartela de masă la el/ea la duş – şi nimic nu era mai plăcut ca un duş noaptea). Am plecat de acolo după ce le-am mărturisit celor doi amici pe care mi-i făcusem la Comandamentul taberei că am fost blatist – şi după ce şi ei mi s-au destăinuit că sînt blatiştii celor din conducere.

Jumătatea lui august în a doua jumătate a anilor 1980 era ceea ce se numeşte azi „fereastră de oportunitate“. Pentru cei care locuiau lîngă stadionul pe care urma să se organizeze spectacolul aniversar, apropierea sărbătorii de 23 August însemna aducerea unor alimente pe care urma să le avem apoi doar în amintiri – sau să le revedem la cozile speciale pentru Ziua Republicii (30 Decembrie). Aşa că, alături de părinţi şi de gaşca de la bloc, am intrat în programul de coadă pentru orice s-ar fi găsit (cei care zic că era mai bine atunci, ori aveau un tratament special, ori regretă zilele cînd simţeai la propriu căldura umană a celor 20 de suflete îngrămădite pe fiecare metru pătrat în lupta pentru un kilogram de carne). Trecînd sezonul cozilor, a urmat tradiţionala mea vacanţă la Turnu Măgurele, la bunici (deja bunicul meu plecase dintre noi), alături de prietenii din copilărie, ajunşi şi ei acum la 20 de ani. Din nou, în serile în care se tăia curentul, am continuat să mergem cu bicicletele la marginea falezei Dunării, de unde se vedea, în Bulgaria, oraşul Nicopole, luminat feeric. Şi, evident, veşnica mea întrebare retorică – voi ieşi vreodată din ţară, măcar pînă în Bulgaria?

Începutul toamnei a mai însemnat un drum la poalele munţilor Iezer Păpuşa, la Voina. Am făcut tranziţia spre începerea şcolii prin perioada de două săptămîni de munci agricole... dar asta ar merita poate o temă separată.

Adrian Stănică este cercetător ştiinţific la Institutul Naţional pentru Geologie şi Geoecologie Marina – GeoEcoMar.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.