Bucureşti: un ambuteiaj politic

25 iunie 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Au mai trecut o campanie electorală şi alte alegeri pentru Capitală. S-au propus soluţii-miracol, autostrăzi suspendate, mii de parcări, cartiere noi cu aspect occidental, metrou pînă la Otopeni, zonă metropolitană pînă la Giurgiu, nesfîrşite parcuri şi arii verzi. În acelaşi timp, va fi refăcut Centrul istoric în doi timpi şi trei mişcări, vor fi conservate minunat clădirile de patrimoniu. Dacă ai fi picat din lună şi nu un bucureştean exasperat zilnic de haosul, blocajele rutiere şi urîţenia propriului oraş, ai putea crede că singurul lucru care a rămas de făcut este să ne hotărîm între o dezvoltare urbană de tip New York sau de tip Hong Kong. Însă candidaţii par de fiecare dată hotărîţi să facă promisiuni pentru oameni picaţi din lună. Cum ar fi să extindă metroul sau să cureţe zonele din jurul căilor ferate, asupra cărora nu au nici o putere pentru că nu sînt în subordinea lor. Bucureştiul şi ce ar trebui să facem pentru el au devenit în ultima vreme subiecte frecvente, semn că a ajuns cuţitul la os. De fapt, soluţiile în această privinţă nu au lipsit niciodată, şi nu cele grandomane sau fanteziste, ci de bun-simţ, care pornesc de la studii şi evaluări profesioniste. Şi, în ciuda a ceea ce ni se repetă, nici fondurile nu reprezintă obstacolul cel mai mare. Cîteva mostre de rea-voinţă şi incompetenţă administrativă (în legătură cu blocajele de trafic) sînt rezumate în Evenimentul zilei din 29 mai, în articolul "Marile probleme ale Bucureştiului", semnat de Dollores Benezic: "Că vom ajunge aici ne-au avertizat japonezii de la JICA încă din anii ’90. (...) Punerea în practică a proiectelor sugerate de japonezi ne-ar costa peste două miliarde de euro. Deocamdată, s-au alocat 200 de milioane de euro pentru Pasajul Basarab şi alte 320 de milioane de euro sînt destinate celor 20 de parcaje subterane ce vor fi amplasate în zonele aglomerate din oraş. Dacă Pasajul Basarab a început, după şase ani de discuţii, parcajele nu au ajuns nici azi în faza de licitare. Totuşi, nu banii au zădărnicit proiectele, ci lipsa cronică de decizie a autorităţii". Asupra unor subiecte există dezbateri şi puncte de vedere contradictorii. Exemple pot fi găsite şi în Dilema veche, care găzduieşte de multă vreme articole pe tema Capitalei, cum ar fi rubrica permanentă a dlui Andrei Pippidi, în care este dezvăluit asaltul asupra clădirilor bucureştene cu valoare istorică şi culturală. În acelaşi timp, au fost publicate şi texte cu perspective diferite, aşa cum se întîmplă şi în acest număr, în paginile care urmează. Întrebarea "Ce facem cu Bucureştiul?" este prea serioasă pentru a putea evita discuţiile şi deliberarea. Trebuie să găsim moduri prin care să împăcăm nostalgia şi viitorul, respectul faţă de trecut şi dezvoltarea economică firească. Acestea sînt însă chestiuni de nuanţă: în privinţa soluţiilor logice, există un acord. Nimeni nu poate nega că o aşteptare de şase ani pentru începerea construcţiei unui pasaj indispensabil frizează absurdul. Şi aici ajungem la fondul problemei: nu s-a făcut mai nimic pentru Bucureşti pentru că e nevoie de voinţă şi responsabilitate politică. Or, orice voinţă necesară unui demers serios şi de durată s-a concentrat în direcţia "adică partidul, noi şi ai noştri", plus interesele economice de clan respective. De 18 ani, strategia atotstăpînitoare pentru Capitală se reduce la "care pe care". Primăria Bucureşti şi Consiliul General sînt contrazise la sectoare şi viceversa, în interiorul fiecăruia se poartă alte războaie, iar cînd lupta se ascute intervine Parlamentul cu ale lui grupuri gata să anuleze o lege prin altă lege, pentru ca finalmente să apară Guvernul şi să pună capac cu o ordonanţă de urgenţă. După două decenii postdecembriste, Bucureştiul arată ca un cîmp de bătălie. Realitate pe care o înfruntăm zilnic, pe pielea şi nervii noştri. Cînd se ia totuşi o decizie salutară este doar o întîmplare: primarul de sector-primarul general-majoritatea parlamentară şi guvernamentală au, printr-o coincidenţă, aceeaşi culoare politică. S-a ajuns în situaţia ca edilii să-şi anuleze reciproc hotărîrile şi ambele părţi să aibă acoperire în lege. Ambuteiajele de ore întregi din Capitală sînt, de fapt, imaginea blocajului mental şi moral în care se găseşte o întreagă clasă politică. Ce putem face pentru Bucureşti? Multe. Există proiecte frumoase, care merită un efort colectiv, dacă vrem un oraş european. Dar pentru ca ele să aibă o şansă cît de mică, prima condiţie este ca din administraţia bucureşteană să fie extirpată tumoarea politicianistă. ( Mădălina Şchiopu )

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.