Bulevardul Magheru, o margine de oraș

Edmond NICULUȘCĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 837 din 5 - 11 martie 2020
Bulevardul Magheru, o margine de oraș jpeg

Adevărul e că starea bulevardului Magheru ne-ar perturba pe toți dacă nu am fi reușit straniul consens urban bucureștean de-a privi tot mai des în gol. Dar deschideți ochii la semnele orașului! Și priviți. Aici nu mai locuiește aproape nimeni. Apartamentele sînt de cele mai multe ori goale, iar luminile din case sînt stinse după lăsarea întunericului. Aici, în inima Bucureștiului, nici o afacere nu mai ține. Afară de ciorapi, vibratoare și covrigi, nimic nu mai merge. Pe bulevardul ăsta toată lumea trece, dar mereu spre altundeva.

E o tristețe și o mizerie pe cel mai central bulevard al Bucureștiului, de-ți vine să-ți bagi degetele în ochi odată ce i-ai deschis. Te trezești vorbind singur și te întrebi cum de am fost capabili să nu vedem la timp ce ajunge să devină cea mai avangardistă și mai centrală arteră a Bucureștiului dintre cele două mari războaie.

Literele luminoase de la Patria, Ciclop, Scala, Creditul Minier sau Antinevralgicul de pe blocul Jawol au fost date jos demult. De aproape cinci ani, Legea 282/2015, votată la doar cîteva zile după tragedia de la Colectiv, a sigilat spațiile publice și comerciale de la parterul imobilelor cu risc de prăbușire. Promisiunea legii era despre siguranța noastră. După sigilare ar fi trebuit să urmeze renovarea, dar ea nu s-a mai petrecut. Se va petrece însă prăbușirea. Prăbușirea economică a bulevardului nici nu a fost luată în calcul, dar s-a petrecut prompt. Cam tot așa cum și marele cutremur va veni într-o zi, măturînd aproape tot patrimoniul modernist al Bucureștiului și oamenii fără noroc din acest oraș.

Treizeci de ani a durat trasarea bulevardului Magheru-Bălcescu-Brătianu, treizeci au trecut pînă cînd, odată cu boom-ul economic interbelic și avîntul imobiliar fără precedent de după Marele Război, strada cea mai centrală din București să devină avanpostul arhitecturii moderniste. Altădată prilej de mîndrie pentru locuitorii Capitalei, care-și vedeau orașul crescînd tot mai mult pe verticală, făcîndu-i pe unii chiar să spună la acea vreme că Bucureștiul „a făcut un salt pe deasupra Atlanticului și că în doar cîțiva ani Micul Paris va deveni Micul New York“, astăzi axa nord-sud a Capitalei, care adună 59 de monumente istorice, riscă să dispară, abandonată, mutilată și sluțită de reclame care nici impresia prosperității nu mai reușesc să o transmită în acest decor dezolant de margine de oraș.

Pe Bulevardul Magheru-Bălcescu-Brătianu, „zonă istorică cu grad de protecție maxim“, așa cum ne atenționează Regulamentul de Zonă Protejată, doar 61 de imobile din cele 192 construite au expertiză tehnică și sînt încadrate în clasele I, II, III de risc seismic sau în clase de urgență. Pentru restul de 120 de imobile nu se cunoaște gradul de vulnerabilitate, deși sînt mai vechi de 50 de ani, mai înalte de cinci etaje și prezintă, cele mai multe dintre ele, fisuri seismice pe fațade. A fost nevoie de alți treizeci de ani ca bulevardul să devină invizibil pentru cei mai mulți dintre noi. Treizeci de ani au fost suficienți ca un întreg bulevard, care altădată dăduse semnalul liniei drepte, progresului, avîntului modernității și verticalității, să dea semnalul că Bucureștiul a ajuns în al doisprezecelea ceas: orașul acesta a ajuns într-un asemenea hal de vulnerabilitate că e deja un oraș improbabil. Nu vom avea niciodată banii și timpul să salvăm tot ce merită salvat. S-a stricat prea mult și nici o soluție nu va fi suficient de rapidă. Iar reclamele sînt ca niște imense giulgiuri care acoperă degradarea clădirilor în prag de colaps.

Bulevardul Magheru, ca peste trei sferturi din oraș cu locuitori cu tot, e victima Ordonanței 20/1994, ordonanța „privind măsurile pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente“. Salvarea clădirilor și a vieților din ele se poate face doar printr-un nou cadru legal. OG 20/1994 e dintr-o altă eră, una în care inițiativa privată și proprietarii lipsesc. Era un context prea diferit ca să mai credem că poate funcționa și astăzi. Oricum nu a funcționat niciodată. Nu există statistici oficiale, dar pe baza respectivului act normativ nu cred să se fi consolidat mai mult de 50 de clădiri la nivel național. Noul cadru legal trebuie să ia în seamă proprietarii, chiriașii, societatea civilă și experții. Pînă atunci, deschideți, vă rog, ochii, votanți și candidați laolaltă! Lozinca „Bucureștiul trainic“ nu ține. Deschideți ochii! E mult de muncă și timpul tot mai scurt.

Edmond Niculușcă este fondatorul și președintele Asociației Române pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN).

Foto: Alberto Groșescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Dan Negru, revoltat că prețul de intrare la Castelul Peleș este mai mare decât cel de la Versailles: „Regalitatea a dat-o în gard” VIDEO
Dan Negru a postat un filmuleț pe paginile sale de socializare în care arată că este mai scump să vizitezi Castelul Peleș, decât Palatul Versailles, al regilor Franței.
image
Detalii tulburătoare din dosarul polițistului omorât în timpul unei vânători ilegale. Cum a vrut inculpatul să ascundă fapta
Un tânăr polițist din București a murit după ce a fost împușcat în urma unei partide de vânătoare fără autorizație. Bărbatul care l-ar fi împușcat accidental a fost condamnat, dar nu și-a recunoscut faptele
image
Localnicii din „Toscana României”, călare pe biciclete electrice în loc de cai. Detaliile unui program turistic special FOTO
O regiune din Vâlcea, aflată pe faimosul traseu din Ținutul Vinului de Drăgășani, a accesat un proiect pe fonduri europene prin care a achiziționat 60 de biciclete electrice off-road pentru șase localități, menite să fie închiriate

HIstoria.ro

image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene. 

image
Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou.
image
Cine a fost cel mai impunător reprezentant al vechii boierimi?
Tânărul Cantacuzino va urma cursurile Facultății de Drept din Paris, unde își ia și doctoratul în 1858.