Buruiana Dracului – discursul lui Nicolae Mavrocordat împotriva tutunului (cca 1709)

Publicat în Dilema Veche nr. 774 din 20-26 decembrie 2018
Buruiana Dracului – discursul lui Nicolae Mavrocordat împotriva tutunului (cca 1709) jpeg

Conform mitologiei populare româneşti, Dracul a săpat o groapă, a făcut un pîrţ în ea, a acoperit-o cu pămînt şi acolo a încolţit „tiutiunul“, „Buruiana Dracului“. Zeiţa tutunului, Pafa sau Pîca, are în cultura tradiţională imaginea „Mamei Dracilor“: „O femeie bătrînă cît lumea, neagră şi urîtă, cu coarne, cu un nas lung pe care scoate flăcări şi fum, cu ochi bulbucaţi, dinţi ca de mistreţ, unghii ca secerile, coada ca de vacă şi cu pipă între dinţi. A născut-o iadul. Fiii ei sînt dracii. Ei au descoperit sămînţa de tutun şi au răspîndit-o în lume“. În folclorul mitic românesc, „tiutiunul“ este nu doar „buruiana Dracului“, ci şi „tămîia Dracului“, iar pipa sau luleaua este „cădelniţa Dracului“. Tutunul, care creşte pe mormîntul Diavolului, este opusul tămîii, care creşte pe mormîntul lui Iisus. „Să vedem, Doamne – îl provoacă Diavolul –, la care aleargă lume mai multă: la tămîie sau la tutun.“ Cînd Ivan Turbincă întreabă la poarta Raiului dacă acolo va găsi „tabacioc“ şi „votchi“, Sf. Petru îi răspunde tranşant: „La iad, Ivane, nu aici“. La rîndul lor, vechile texte creştine îi amendau pe fumători, ameninţîndu-i cu iadul: „Voi vă afumaţi cu tiutunul puturos – ce este rămăşiţa din jărvile [= jertfele?] idoleşti. Amar voao, că în veci veţi fi în iad“, se spune într-un text manuscris din 1762 (mss. BAR nr. 5584). 

* * *

Nu doar în textele bisericeşti erau sancţionaţi fumătorii. Primul domnitor fanariot, Nicolae Mavrocordat (1680-1730), a scris în greaca veche un foarte interesant text: Logos kata nikotianis (Discurs împotriva tutunului). Scris la începutul secolului al XVIII-lea, textul a fost publicat postum, în greacă, la Iaşi, în 1786, de către nepotul autorului, Alexandru al II-lea Mavrocordat, domnitor al Moldovei. Se pare că micul volum, pe care l-am ţinut în mînă la BAR, i-a aparţinut lui Vasile Alecsandri, care l-a lăsat moştenire Academiei Române, al cărei membru fondator a fost. La cîteva luni după moartea poetului, o mînă a scris pe pagina de titlu a cărţii următoarele: „Donată Academiei de  V. Alecsandri în 1891 April 2“ (lecţiune probabilă). Textul scris de Nicolae Mavrocordat a rămas inedit în limba română, un motiv în plus să dau din el ample extrase. Îi mulţumesc prietenului Andrei Cornea, care a avut amabilitatea să îmi traducă textul din greaca veche. Nu este de mirare faptul că domnitorul fanariot a compus un discurs retoric „împotriva tutunului şi împotriva celor care îl vorbesc de bine“. Acţiunea lui ţinea cumva de Zeitgeist. De-a lungul secolului al XVII-lea, tutunul era interzis în multe zone ale Europei. Probabil că Nicolae Mavrocordat şi-a scris textul în acest spirit cîndva după 1709 (aşa cum indică pagina de titlu), în perioada în care a fost „hegemon“, deci aproximativ între anii 1709 şi 1715, cînd a fost domnitor al Moldovei (cu o întrerupere de opt luni, 1710-1711, cînd pe tron s-a aflat Dimitrie Cantemir). 

Surprinzător este faptul că Mavrocordat Vodă descrie prepararea şi utilizarea tutunului ca pe nişte operaţiuni puţin cunoscute în epocă. „Aşadar – scrie Nicolae Mavrocordat –, iarba cu frunze late creşte în cîmpii. De la cei de demult nu a avut parte de denumire, dar cei care o folosesc au numit-o «nicotiană» [= tutun]. După ce este curăţată de frunze de către oameni, arşiţa soarelui o usucă şi, cînd umezeala pleacă, rămîne uscată. În acest fel este distribuită în snopi şi se vinde nu pe bani puţini. Cumpărătorii o fărîmiţează şi o pun într-un recipient mic de lut, încovoiat, care este găurit la ambele capete: la unul primeşte focul, la celălalt are un tub lung confecţionat din lemn pe care oamenii îl prind cu buzele. [Prin el] trag fumul cînd iarba arde. Unii oameni înghit fumul şi îl trimit în stomac, făcîndu-şi burta o sobă, alţii îl suflă prin nas în aerul de afară, alţii, ceva mai măsuraţi în rău, îl aduc puţin în trup şi îl scot în afară.“ Chiar şi ciubucul este descris de domnitorul fanariot cu multe detalii tehnice, ca un instrument necunoscut. Preluată de la amerindieni, pipa lungă de lut se răspîndise, din Anglia şi Olanda, în Europa secolului al XVII-lea. 

Mavrocordat nu explică de ce planta psihotropă care „stîrneşte nebunia“ era numită „nicotiană“. De fapt, numele ei provine de la Jean Nicot de Villemain, ambasadorul Franţei la Lisabona (15591561), care a adus frunze şi seminţe de tabac brazilian la Paris. Planta s-a răspîndit cu rapiditate în Europa ca remediu medical, preluînd numele aristocratului francez: Herba nicotiana. Abia la jumătatea secolului al XVIII-lea (deci la cîteva decenii după scrierea lui Mavrocordat), suedezul Carolus Linnaeus, el însuşi un înrăit fumător, i-a dat plantei numele de Nicotiana tabacum (cf. Species plantarum, 1753). Mavrocordat preferă să sugereze că numele nikotiani ar proveni de la grecescul kotos, adică „ranchiună, ură“ – sentimente pe care, chipurile, le-ar provoca tutunul prin inhalarea fumului degajat. „Denumirea [plantei] indică acţiunea însăşi“, conchide Nicolae Mavrocordat. 

Domnitorul fanariot descrie în termeni apocaliptici „trăsăturile nocive“ ale tutunului şi efectele lui malefice nu numai asupra corpului, dar şi asupra minţii fumătorului: „În timp ce alte [plante] vatămă numai trupurile, tutunul nimiceşte şi mintea nu mai puţin decît trupul. Arde corpul, şi prăpădind umezeala proporţionată, face trupul să se usuce şi, precum un tiran crunt, îl coseşte din viaţă înainte de vreme. Iar gîndul pentru cele frumoase şi bune îl face lipsit de vlagă. Trupul îl suge şi îl înghite ca o lipitoare, în timp ce mintea o animalizează. Înnegreşte inima ca pe un horn, umple plămînii cu funingine, face corpul să miroasă urît, iar dinţii îi face mai negri decît smoala“. Cum am arătat în volumul Narcotice în cultura română, Nicolae Mavrocordat obişnuia în acei ani să-şi administreze opium, fără să considere că acest fapt ar intra în contradicţie (legală, morală, medicală sau de altă natură) cu poziţia sa extrem de critică faţă de utilizarea tutunului. 

Nu este poate întîmplător faptul că în serviciul domnitorului fanariot se afla o mare personalitate medicală – doctorul evreo-portughez Daniel de Fonseca. Nicolae Mavrocordat a fost el însuşi un erudit poliglot, cu studii de filozofie şi teologie. „Şi era [Neculai-Vodă Mavrocordat] om învăţat foarte, bun cărturar – scria Ion Neculce. Şi desfătări, voroave de glume, nemic nu să făcea înaintea lui.“ Chiar şi Dimitrie Cantemir, concurentul său la tronul Moldovei, îl aprecia pe Nicolae Mavrocordat ca fiind un „bărbat atoateştiutor într-ale literaturii orientale şi occidentale“ (Istoria Imperiului Otoman). Pe piatra sa de mormînt (a fost îngropat la Mănăstirea Văcăreşti, pe care a ctitorit-o) au fost scrise în greceşte următoarele: „Muzele l-au încununat cu-a gloriei cunună“. Mănăstirea a fost demolată în 1986 din ordinul lui Ceauşescu.

Nicolae era fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul, mare savant, cu studii de medicină şi filozofie la Universitatea din Padova. Un „iatro-filozof“, cum l-a numit Nicolae Iorga. „Alecsandru Ecsapărîtul“, cum îi spunea Ion Neculce, era un „om ales“, „preaînvăţat în toate învăţăturile“, cum l-a descris Nicolae Costin. Prin lucrarea sa de doctorat Instrumentul pneumatic al circulaţiei sîngelui, publicată la Bologna în 1664, Alexandru Mavrocordat a fost unul dintre primii susţinători ai teoriei doctorului englez William Harvey (1578-1675) privind circulaţia sangvină. Nu este deci deloc surprinzător faptul că Nicolae Mavrocordat (mîndru de părintele său, ca şi de descendenţa sa din boieri moldoveni) a abordat în discursul antitutun o perspectivă medicală, anatomică, cu referiri concrete la inimă, sînge, stomac, măruntaie, plămîni, creier etc. Remarcabil pentru epocă este faptul că Nicolae Mavrocordat reuşeşte să descrie fenomenul de adicţie a fumătorilor, „care nici măcar noaptea nu lasă pipa şi, pe deasupra, aduc necontenit lungi Fumătorii înrăiți sînt conduși ca de o teribilă nebunie. Această „urîtă îndeletnicire“ devine o „patimă“, un „monstru mitic cu o sută de braţe“ („şi mie trebuie să-mi crească o sută de limbi, pentru ca să fac limpede ticăloşia plantei“). Pentru „cei obişnuiţi“ cu fumatul, pentru cei „care s-au hrănit numai cu tutunul“, „obişnuinţa a devenit deja natură“. Dacă sînt „văduviţi de tutun“, fumătorii „pleznesc, sînt înrobiţi de el şi, precum de o sfoară, sînt traşi de nas [de către tutun]“. Fumătorii înrăiţi sînt „conduşi ca de o teribilă nebunie, păşind încolo şi încoace şi, asemenea unor cîini de vînătoare, adulmecă tutunul, ca să tragă o doză şi să-şi umple măruntaiele cu funingine“. Ei „poftesc în mod continuu acest lucru rău-mirositor şi, dacă nu-l au, numai că nu se înăbuşă“ şi „urlă ca lupii“. Autorul dă dovadă de o bună înţelegere a dependenţei („înrobirii“) narcomanului şi a chinurilor sevrajului, dar şi a pericolelor psihosomatice la care se expunea fumătorul. Textele care sînt imprimate azi, după trei secole, pe pachetele de ţigări par a fi simple atenţionări faţă de ororile expresive forjate de Mavrocordat Vodă. Discursul capătă spre final o coloratură moralizatoare, antihedonistă, cvasiteologică, axată împotriva viciului şi a păcatului de neiertat. Fumînd tutun, omul caută „plăcerea simţurilor“, croieşte „căi străine şi variate desfătărilor“, căzînd în „prăpastia plăcerilor“. Cei care „venerează virtutea, vecină cu divinitatea“ dau celor cinci simţuri hrana „legiferată de Natură“. Tutunul însă, „iarba plină de scîrbă“, distruge trei dintre simţuri: gustul („prin amărăciune“), olfacţia („prin mirosul rău“) şi văzul (prin „întunecimea“ provocată de fum). Fumul de tutun „vatămă şi ochii în cel mai mare grad prin întunecime“. „Fiind orbi de bunăvoie, [fumătorii] ajung cu adevărat la necazul dat de pedeapsa care îi aşteaptă pe păcătoşi în acest caz: căci se crede că aceasta este întunericul. Pe ei, întunericul îi învăluie şi îi încercuieşte. Într-adevăr, ce altceva, spune-mi, este fumul, dacă nu o întunecime în fapt?“ „Tutunul este păgubitor sufletului şi corpului“, este „o imagine a pedepsei veşnice“, este „tiranul cel mai cumplit“, iar „cei care îl folosesc sînt mai sălbatici decît fiarele, mai pofticioşi decît femeile însărcinate, mai nelegiuiţi decît hoţii şi jefuitorii“.

Fără ca Infernul să fie numit per se, dar fiind definit destul de precis (loc al păcătoşilor, întunecime, pedeapsă veşnică etc.), retorica lui Nicolae Mavrocordat se apropie de dogmatica ameninţare cu întunecimea Iadului a celor care se „afumă cu tiutunul puturos“, aşa cum apare tranşant în manuscrisul românesc din 1762, citat mai sus (mss. BAR nr. 5584). 

Andrei Oișteanu este membru în Consiliul Științific al Institutului de Istoria Religiilor. Volumul său Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură apare în a treia ediție, revăzută și adăugită, la Editura Polirom. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.