Ne vedem la redacţie, ne scriem e-mail-uri, vorbim despre texte şi cărţi, dezbatem ce se întîmplă în ţară, mai ieşim la terase, dar nu apucăm să vorbim foarte mult despre ce ne mai place. Aşa că i-am rugat pe colegii mei de redacţie să răspundă la această întrebare în răspăr cu vremurirle: Ce vă mai bucură? Răspunsurile lor au fost umane, simpatice şi nedilematice...(A.M.S.)

Marius CHIVU

Îmi place: să ascult Pink Floyd cu lumina stinsă şi să dansez pe ABBA cu prietenii, să călătoresc la Est, să merg pe jos şi cu cortul la Gărîna, să ascult jazz în aer liber şi pe ploaie, iar la 2 Mai să citesc povestiri stînd pe nisip sub soare, să mă uit la documentare pe Discovery pînă la 5 dimineaţa şi să văd filme (la cinema, la TIFF, la mine acasă), să dorm în avioane, să citesc scrisori vechi în parcuri şi să scriu proze scurte în cafenele, să mănînc telemea cu pîine de casă şi ciorbă de praz gătită de bunica, să beau ţuică cu bunicul pe băncuţa din faţa casei, să spintec miei şi porci împreună cu tata de Paşti şi de Ignat, să călăresc şi să prind raci cu mîna.... 

Radu COSAŞU

În jurul nostru, situaţia e de aşa natură încît nu pot spune decît că am ajuns să mă bucur de inconştienţa cu care la Dilema noastră veche ne mai batem capul să aflăm ce le mai place românilor. Trăiască minimalismul vital cu care înfruntăm mizeria jubilatorie din campionatul naţional de grătare! 

Amicul DEJUN

M-au bucurat dintotdeauna începuturile: primul dumicat, antreurile, preludiile, primăverile, răsăritul. Întrevăd că o să-mi placă tot mai mult (şi) finalurile: deserturile, códele, toamnele, crepusculul. Mă întreb cu îngrijorare cîte plăceri intermediare voi fi ratat pe drum.

Cristian GHINEA

Mă bucură să citesc. De fapt, îmi place să cred că mă bucură să citesc. Şi nu-mi face plăcere să mă agit, să muncesc, să schimb lumea. De fapt, îmi face plăcere să cred că nu-mi place să… Altfel nu se explică de ce viaţa decurge cum decurge.

Stela GIURGEANU
Aventurilor gastronomice le pot răspunde, de la egal la egal, cele olfactive. Fie perspectiva unui guacamole perfect condimentat, fie aroma unui parfum care reuşeşte să îmbine ascuţimea piperului cu catifelarea aromelor lemnoase, sînt cele două secvenţe de endorfine de la care cu greu mă pot sustrage. Sînt micile plăceri, devenite mici dependenţe ale stărilor de bine fără un motiv concret, superficiale şi efemere, precum un pahar de şampanie rece sau un joc de artificii. 

Andrei MANOLESCU

În fiecare an pe la începutul verii am o aceeaşi bucurie foarte simplă şi pe care, dacă-i musai, v-o dezvălui: să mă aşez în faţa televizorului şi să urmăresc meciurile de tenis de la Roland Garros avînd în poală un castron plin cu căpşune pudrate cu zahăr farin, iar apoi să urmăresc meciurile de la Wimbledon, avînd de data asta lîngă mine un castron cu cireşe. Verdele ierbii (chiar dacă pe ecran) şi roşul cireşelor (nu mai vorbesc de gust) mă binedispun. Totul e perfect dacă reuşesc şi să uit că lîngă aceste canale de sport, periculos de aproape, sînt cele de ştiri, care de regulă, indiferent cu ce delicatese culinare le-aş garnisi, mă prostdispun. 

Matei MARTIN

După un an istovitor, nu mă mai gîndesc decît la vacanţă. Va veni foarte curînd. Şi numai gîndul că voi avea o lună în care să nu fac nimic mă face să tresar de emoţie. Pe de o parte, bucurie. Pe de altă parte, angoasă: vacanţa presupune pregătiri şi cheltuieli – deci muncă de organizare (de reţinut cuvîntul „muncă“). Telefoane pe la agenţii de voiaj cu angajaţi obraznici, cumpărături (unde-i lista? ce-am uitat să luăm?), griji. Probabil că acesta e motivul pentru care n-am reuşit niciodată să-mi petrec o vacanţă într-un loc... de vacanţă. Anul acesta va fi la fel. La orizont văd o plajă pustie şi sălbatică, lîngă un sat din Dobrogea. N-am hotărît cînd plec, nici ce iau cu mine. Statul degeaba e o activitate în sine. Una nespus de plăcută. 

Patricia MIHAIL

Bucuriile mele se-mpart, dintotdeauna, după amintiri şi anotimpuri. Primăvara străbat aleile cu tei înfloriţi şi vizitez cireşul japonez din Botanică. Vara mă plimb fie la mare, pe plaje pustii, fie la ţară, prin curte, cu tălpile goale, mîncînd gogoşi făcute de bunica şi cărînd după mine cîte-o carte. Toamna primesc cărţi poştale şi trimit scrisori prietenilor vechi, aflaţi prin ţări îndepărtate. Iarna o dedic ciocolatei calde cu mentă şi scorţişoară, maratoanelor de filme, desenelor animate cu Tom & Jerry şi Crăciunului, cu toţi brazii, globurile şi fericirile pe care le aduce. În rest, tînjesc după duminicile acelea în care să nu fiu decît eu, cu gîndurile/cărţile/filmele/muzicile mele, nestingherită, cotrobăind prin cutiile cu fotografii, vechi şi noi, sau – dimpotrivă – visez la zilele tihnite petrecute vorbind ore-n şir cu oameni dragi, fără să stau cu ochii pe ceas, fără grabă. 

Ruxandra MIHĂILĂ

Marile/mici plăceri aduc bucurii, mici sau mari. Ele ţin de sminteală juvenilă sau past... şi sînt legate îndeobşte de planuri fantasmagorice pe termen lung, care îţi ocupă tot timpul (liber) şi îţi toacă ultimul franc. Acum, în acest peisaj de degringoladă lătrătoare, cînd totul în jur se dezghioacă şi se desciocăle cu zgomot surd de ruină, o plăcere sadică, adică tocmai împotriva curentului, e să-ţi cumperi un şop. Amuzamentul devine fabulos cînd încerci să mergi pe firul etimologiilor şi să explici că „şopul“ tău nu are nimic a face cu shop-ul lor, şi doar foarte puţini vor înţelege semnificaţia abrevierii ancestralului, de mult abandonat, şopron. Şi, mai ales, nici nu-şi închipuie cît de minunat arată. E ca un templu. 

Adina POPESCU

Să aţipeşti după-amiaza în mansarda unei case, iar ploaia să răpăie pe acoperişul din tablă; clătitele cu orice; o ţigară atunci cînd ieşi după un timp dintr-un loc unde nu se fumează; să-ţi cumperi ceva nou, chiar şi un fleac; o zi în care nu trebuie să faci nimic; să spui „mi-a făcut plăcere!“, după ce cunoşti un om şi să nu fie de complezenţă; prima baie în mare a anului, imediat după ce ajungi; plecările neplanificate şi fără vreun scop anume (chiar şi pînă la Crevedia); un pahar de vin bun şi o conversaţie plăcută pe o terasă, în soare, în primele zile ale primăverii; alungarea unei neplăceri.

Iaromira POPOVICI

Să mă pierd pe străzi, pitoreşti sau chiar derizorii; să mă-ndrăgostesc; să fac daruri, simpatice şi inutile; să călătoresc; să învăţ (aproape) orice lucru nou sau teorie nouă; să pot vorbi (aproape) orice cu un prieten; să scriu; să încerc mîncăruri şi băuturi noi; să pierd timpul prin orice fel de muzee; să dansez; să am o pisică; şi, deloc în ultimul rînd, să văd filme, oricîte, bune sau proaste. 

Simona SORA

Una dintre marile mele plăceri (la care aş fi nebună să renunţ, deşi primesc mai multe cărţi decît apuc să citesc) e căutarea cîte unei cărţi imposibil de găsit. Aşa am descoperit cele mai bizare cărţi cu putinţă, de negăsit prin librării, online sau pe la prieteni. Acum vînez una pe care am localizat-o doar la o bibliotecă din Australia (la rugămintea mea, Cosana Nicolae a încercat să dea de ea în cîteva biblioteci universitare din SUA, însă fără succes): An Adventure in Vedanta: J.D. Salinger’s the Glass Family de Som P. Ranchan. Habar n-am de ce, aş vrea foarte mult s-o citesc. În rest, în pofida mea, încă îmi plac şerbetul de zmeură, parfeul de la Capşa şi, mai nou, crema de roşcove de la Naturalia… 

Dan STANCIU

10 bucurii mărunte la scara vremii, dar pe undeva (la scara clipei) mari:1) venirea verii; 2) ca o consecinţă a punctului 1, prilejul de a combina savuros roşul cu verdele, respectiv tomate şi busuioc; 3) ca un avantaj al aceluiaşi punct 1, ocazia de a purta bluze înflorate, pe care le adori; 4) o carte (oricare, doar să fie altfel); 5) rarele intervale dintr-o zi cînd ora se împarte în sferturi şi nu mai trece ca un întreg; 6) întregul spectru de nuanţe al unei dimineţi netede; 7) ceva care începe larg şi se desfăşoară încet (pe alocuri chiar fără să mişte), dar care încape într-un singur minut; 8) ca un ecou al punctului 7, nişte sunete (sau vorbe) pe care le auzi ocolindu-te; 9) tot ca ecou (dar al punctului 5), senzaţia de incomplet din fiecare gest; 10) uneori, tihna. 

Mircea VASILESCU

De la o vreme, sînt surprins eu însumi de cîtă bucurie îmi pot provoca plăcerile mici (şi care încep tot mai mult să mi se pară esenţiale). Bunăoară, să zac la umbră în grădină, să stau la o tacla dezordonată cu un amic, să privesc caisele sau merele dintr-un pom, să mă uit ingenuu la o imagine frumoasă peste care am dat întîmplător pe Internet. Şi altele asemenea. O fi semn de bătrîneţe? Posibil, dar ce contează? 

Luiza VASILIU

Somnul de după-amiază, dovezile neaşteptate de prietenie, volumele de poezie ale debutanţilor, vacanţele la Văratec cu ai mei, îngheţata de mango, datul în montagne-russe, alintăturile unei pisici, înotul în mare (numai să nu fie meduze!), statul în rîndul întîi la concertele trupelor care-mi plac, primele cadre dintr-un film pe care-l aştept de-un an, împrietenirile, jocurile de cuvinte, cadourile, călătoriile lungi cu trenul şi avionul, scoicile, copiii cu baloane, cărţile şi oamenii buni, plimbările prin oraşe necunoscute, dansatul şi karaokele, hohotele de rîs, chicotelile, fericirile mele mici (care vor rămîne secrete).