Cel mai bun dicţionar de literatură română

Ion SIMUŢ
Publicat în Dilema Veche nr. 90 din 6 Oct 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu avem atît de multe dicţionare de literatură română ca să nu putem estima cu relativă uşurinţă calitatea celui nou apărut. Demne de luat în seamă sînt îndeosebi două precedenţe: "Dicţionarul ieşenilor", apărut în 1979, care cuprindea literatura română pînă la 1900; "Dicţionarul clujenilor" sau "Dicţionarul Zaciu", apărut în patru volume în anii 1995-2001, dar a cărui informaţie se oprea la 1989. DGLR va avea în final şase volume masive, din care au apărut în 2004 şi 2005 primele trei. Aprecierea are deci suficientă bază. În prefaţa primului volum, Eugen Simion recunoaşte deschis că DGLR a beneficiat de experienţa acestora. Primul, "Dicţionarul ieşenilor", este absorbit în mare măsură, iar cîţiva dintre colaboratorii "Dicţionarului Zaciu", cercetători clujeni de istorie literară, colaborează şi la acest dicţionar. Ar fi de studiat mai îndeaproape relaţia dintre cele trei dicţionare, dar e de ajuns să spun că DGLR foloseşte onest experienţa celor dintîi. Nu intru în detalii. Cea mai expusă discuţiei a fost decizia preşedintelui Academiei de a opri "Dicţionarul ieşenilor", care - se spune - avea pregătit volumul privitor la literatura română din intervalul 1900-1950, şi de a-i prelua materialul redactat şi cercetătorii, pentru noul proiect. Rezultatul bun de acum ne scuteşte însă de alte comentarii şi de suspiciunea de intrigi nefaste. Nu am putea merge nici pe linia nemulţumirilor exprimate din interior (Dan C. Mihăilescu, Nicolae Florescu, Mircea Popa), dar aceste critici trebuie luate în seamă în viitor pentru perfecţionarea dicţionarului şi a lucrului în echipă. După ce criterii obiective am putea decide, prin comparaţie cu celelalte, că acest dicţionar este cel mai bun? Primul criteriu ar fi volumul de informaţie sau aria de cuprindere. Nici unul dintre dicţionarele anterioare nu-l egalează în intenţii şi în realizarea unei acoperiri de aplicaţie de o atît de mare întindere. O notă din primul volum precizează tipurile de articole incluse: scriitori, folclorişti, publicişti, traducători (atît traducătorii din română în alte limbi, cît şi traducătorii noştri din alte limbi în română), editori (cărora li se face pentru prima dată dreptate), scrieri culte anonime, cărţi populare, specii folclorice, publicaţii periodice, curente literare, societăţi literare şi culturale, instituţii cu specific literar. Dar asta încă nu e o explicaţie completă. Pentru prima dată într-un dicţionar, scriitorii basarabeni sînt puşi alături de scriitorii din România. Figurează, de asemenea, scriitorii români din zonele limitrofe: Bucovina, Serbia. Sînt prezenţi scriitorii evrei de limbă română din Israel. Un sector important îl reprezintă scriitorii, revistele, instituţiile culturale din exil - materie bine descrisă de Florin Manolescu în Enciclopedia exilului literar românesc (2003). Are deci dreptate coordonatorul să afirme: "Pentru prima oară, cred, reuşim să reconstituim integral harta literelor române contemporane". Integralitatea cuprinderii trebuie înţeleasă şi în sens istoric, geografic, varietate a profesiunilor scrisului, a speciilor şi genurilor literare, a instituţiilor - adică în toate direcţiile. Iordan Datcu aduce aici, selectiv şi mai concentrat, informaţiile din cele trei volume ale sale din Dicţionarul etnologilor români (1998-2001). Pentru publicaţiile literare a fost cooptat Ion Hangiu, autor al unui Dicţionar al presei literare româneşti. 1790-1990 (ediţia a II-a în 1996), la ale cărui eforturi s-a adăugat, pentru completări şi detalieri, contribuţia cercetătorilor clujeni. Dacă luăm în seamă şi sectorul de termeni literari, atunci putem aprecia, fără nici o exagerare, că DGLR face cît şapte dicţionare sectoriale. Informaţia bibliografică este adusă foarte aproape de actualitate, pînă la sfîrşitul anului 2003 - ceea ce este încă un merit la acest capitol al volumului de informaţie. Acesta (anvergura cuprinderii informaţiilor, atît pe verticala istoriei, cît şi pe orizontala geografiei) este cel mai puternic argument, care trebuie însă neapărat coroborat cu altele. Calitatea redactării articolelor e o condiţie esenţială. Ea trebuie judecată din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, contează punerea în pagină a informaţiilor într-o structură funcţională, accesibilitatea interpretărilor, mobilitatea adecvărilor la subiect, utilitatea bibliografiei etc. Sînt multe aspecte aici, care necesită o bună combinaţie a stilului documentar, specific istoriei literare, cu exegeza deschisă şi lejeră, fără mari ambiţii critice. Pe de altă parte, e de pus în balanţă obiectivitatea atît de greu de îndeplinit, care înseamnă neutralitate faţă de diversele orientări estetice şi politice ale scriitorilor şi publicaţiilor, dar şi justeţe a aprecierii axiologice, atît într-o formă explicită, cît şi într-una indirectă, prin spaţiul tipografic acordat. DGLR nu mi s-a părut afectat de excese subiective. Ba chiar pot spune că e prea precaut cînd, din teama de a nu fi bănuit de rechizitoriu la adresa unor biografii pătate în comunism, nu dă suficiente detalii (de exemplu, la Mihai Beniuc, e prea expeditiv). Ca instrument de istorie literară, un dicţionar de literatură trebuie să fie, în primul rînd, descriptiv, dar de un descriptivism judicios şi inteligent, adică semnificativ. Ambiţia de interpretare critică nouă, care era a "Dicţionarului Zaciu", nu i se prea potriveşte. DGLR a înţeles şi aplicat foarte bine această exigenţă a unui descriptivism neutru, obiectiv şi semnificativ. Ceea ce mi se pare însă oarecum paradoxal e faptul că DGLR e mai interesant, prin cumulul detaliilor de istorie literară, în sectorul articolelor despre perioada interbelică decît în cel despre scriitorii contemporani. Asta s-a întîmplat cu siguranţă şi datorită faptului că o mare parte (tocmai din secvenţa interbelică) a fost lucrată anterior, temeinic şi în linişte, de către cercetătorii ieşeni. Să dau totuşi trei exemple doveditoare pentru superioritatea DGLR faţă de "Dicţionarul Zaciu", pe baza acestui criteriu al caracterului obiectiv-descriptiv. Iau, pentru comparaţie, articolul despre Tudor Arghezi din cele două dicţionare. În "Dicţionarul Zaciu" articolul a fost redactat chiar de Mircea Zaciu, iar în DGLR de către Stănuţa Creţu. Categoric, la nivelul informaţiei şi al completitudinii descripţiei, atît a biografiei cît şi a operei, articolul Stănuţei Creţu este superior. Articolul lui Mircea Zaciu este interesant prin anumite accente exegetice, deci în partea de interpretare critică. Al doilea exemplu: în "Dicţionarul Zaciu" despre Ludovic Dauş am scris eu, în DGLR a scris Victor Durnea. Recunosc că acesta din urmă este mai bun ca informaţie (că de interpretare deosebită nu poate fi vorba în cazul unui scriitor minor, aşa cum se cere prezentat într-un dicţionar). Al treilea exemplu şi ultimul: articolul despre H. Bonciu e redactat în "Dicţionarul Zaciu" de mine, iar în DGLR de către Stănuţa Creţu. Din nou acesta din urmă e mai bun. Al treilea criteriu ar fi omogenitatea bunei redactări: adică dacă se pot constata diferenţe frapante de la un articol la altul, în sens negativ. În general, statistic vorbind, articolele mai slabe sînt foarte puţine în DGLR. Din ce am citit, nu mi-au plăcut articolele despre revista Echinox şi despre Emil Hurezeanu. Primul suferă de lacune şi de o superficială cunoaştere a fenomenului echinoxist, afişînd derutant lungi liste de nume cu echinoxişti şi ne-echinoxişti. Al doilea consideră, din neştiinţă, că Emil Hurezeanu face parte din aceeaşi generaţie cu Adrian Popescu şi Dinu Flămând. Ambele dovedesc o proastă cunoaştere a subiectului despre care scriu şi chiar a literaturii române contemporane. Dar cum să asiguri omogenitatea redactării într-o echipă de 150 de autori de articole? Cel mai vulnerabil e sectorul de literatură contemporană, cu multe inconsecvenţe, lacune şi disproporţii. Cred că era inevitabil. Nu-mi vine să intru în acest hăţiş al contemporaneităţii, greu de străbătut (vorbesc la modul general: contemporanii sînt întotdeauna nemulţumiţi). La capitolul lacunelor, m-a întristat absenţa scriitorilor din Bihor, explicabilă probabil prin faptul că istoricii literari clujeni, în raza cărora se aflau, s-au ocupat mai mult de înregistrarea revistelor. Apoi, lipseşte Florina Iliş, o foarte bună prozatoare clujeană, lipseşte Alexandru Bojin, lipsesc şi alţii. Dar acestea pot fi reproşuri de chiţibuşar. În schimb, cercetătorii ieşeni şi-au făcut datoria şi faţă de literatura contemporană, nu numai faţă de cea interbelică, înregistrînd tot ce merita din spaţiul lor geografic de responsabilitate. Nu am decît o singură concluzie, bazată pe cele trei argumente expuse cît se poate de strîns: DGLR se dovedeşte, prin toate comparaţiile care se pot face cu încercările anterioare, cel mai bun dicţionar de literatură română. Ceea ce nu înseamnă că e ireproşabil din toate punctele de vedere. Dar să punem în faţă meritele, de domeniul evidenţei.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.