Centenar Gică Petrescu

Grigore CONSTANTINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 594 din 2-8 iulie 2015
Centenar Gică Petrescu jpeg

Recursul la memorie mi se pare atitudinea care argumentează efectuarea călătoriei în timpul trecut, pentru a ne întregi propriile amintiri cu nume, persoane şi fapte ascunse în umbra uitării. În 2015 aniversăm centenarul unui mare artist care nu şi-a negociat în vreun fel popularitatea – Gică Petrescu; în 2016, se împlinesc zece ani de cînd maestrul romanţelor, cîntecelor de dragoste, de petrecere, „dizeurul“ a părăsit scena vieţii, într-o dimineaţă de duminică, 18 iunie, înaintea galei Premiilor muzicale Radio România Actualităţi, în care era pregătit şi un premiu special („Cîntecul e viaţa mea“), oferit de Societatea Română de Radiodifuziune ca omagiu întregii sale cariere. Nu a mai fost întîmpinat de aplauzele publicului venit să-l întîlnească. Dimpotrivă, vestea neagră a dispariţiei sale a înlocuit aşteptarea. 

Cine îşi mai aminteşte acum de Gică Petrescu, de personalitatea atrăgătoare a artistului care a încîntat publicul decenii, traversînd epoci şi evenimente greu de suportat? Nimeni! Acum, emisiunile de radio oferă muzică cu texte anglo-americane, cu interpreţi şi titluri greu de pronunţat sau memorat. Lanţul posturilor de televiziune, de asemenea. Nu mai este mult pînă cînd o fotografie sau o melodie cu Gică Petrescu va fi o „ilustraţie“ posibilă pentru un film de genul

Dacă ne propunem să intrăm între decorurile concertelor de muzică lejeră ale marilor restaurante sau spectacolelor de estradă din mijlocul secolului trecut, imaginile-sunete sînt din ce în ce mai palide; chiar Constantin Tănase a rămas doar un generic al galeriei cîntăreţilor de elită ai „entertainment-ului“ românesc din alte vremuri. Probabil nu au fost toate prezenţele de artişti nume „mari“, o parte a divertismentelor s-au ascuns după partituri şi compozitori care nu se mai potrivesc cu actualitatea. Dar, printre contemporanii săi, din Bucureştiul anilor’40, desigur el a strălucit cu o lumină aparte. Educaţia francofonă, primită de la cei doi părinţi, studiile muzicale – pian, chitară – îi îngăduie să-şi descopere disponibilităţile care îl conduc spre primele ocazii de a cînta, ca solist, cînd era încă elev, fiind remarcat de compozitorul Ion Vasilescu, cel ce îi deschide accesul la Radio. Studiile universitare începute îi par inutile, faţă de şansele de aliniere cu predecesorii săi, deja faimoşi în viaţa bucureşteană, admiraţi de public pentru programele româneşti şi mondene susţinute în localuri de lux, comentaţi elogios de presă – Cristian Vasile, Titi Botez sau Jean Moscopol. După exemplul lor, îşi îmbogăţeşte repertoriul la modă, cu tangouri, rumbe, romanţe, dar şi cu cîntece româneşti preluate de la lăutari, sau cîntece inventate de el.  În plină Belle Époque cîntă la restaurantul Princiar, urcînd spre statutul de vedetă, este solist vocal la Galeries Lafayette, vestimentaţia, eleganţa ţinutei de scenă, apariţia microfonul atrag atenţia societăţii, depăşind perioada debuturilor, trezind interesul celor care îl ascultă mai apoi şi în faimosul Cazino din Sinaia. Încă de la ieşirea din adolescenţă, cîteva principii se afirmă, consolidîndu-i atitudinea de interpret, cum ar fi calitatea execuţiei – intonaţia, relaţionarea cu o gestică adecvată, dar şi exigenţa repertorială. Ştim că, în împrejurările istorice traversate, Gică Petrescu a evitat, sub orice formă, relaţiile politice, ca şi repertoriul de profil. Cele peste şapte decenii ale carierei sale vor fi mereu o ascensiune elitară, în care popularitatea manifestărilor artistice, disciplina dialogului cu publicul, promovarea succeselor au o continuitate exemplară, antrenînd memoria admiratorilor de orice clasă sau cultură. 

Deoarece o lucrare monografică, în afara celei cu însemnări scrise la senectute de George Sbîrcea nu există, enumerarea, cronologia evenimentelor, încă din preajma Războiului, este dificilă. Amintim, de pildă, înregistrările discografice, solicitate de companii celebre – Columbia, Odeon, His Master’s Voice, Parlophon, Cristal, producători celebri în epocă – urmate în România de Electrecord, care lansează permanent cîntecele sale, de un succes şi o diversitate greu de egalat. Ce se poate încă identifica în discoteca Radiodifuziunii demonstrează valoarea unui repertoriu în care nu pătrund compromisul, vulgaritatea, muzica ce va aparţine la final de secol „manelelor“ – în schimb, sînt făcute cunoscute piese celebre europene sau dedicate lui de către compozitori români, cu o rezistenţă remarcabilă în ani. Gică Petrescu se integrează în viaţa muzicală a epocii, activează ca solist în celebra Orchestră „Dinu Şerbănescu“, efectuează turnee de înregistrări, este succesorul Mariei Tănase la estrada restaurantului Neptun, unde cînta cu orchestra violonistului şi dirijorului Victor Predescu. Apoi, între 1940-1944 cîntă pe scenele teatrelor Gioconda şi Savoy împreună cu pianistul Gaston Ursu şi formaţia Jean Ionescu. Este anunţat uneori cu grad militar „fruntaşul Gică Petrescu“, alături de Antonescu Trestian, Silly Popescu, Nae Roman, Titi Botez şi marele Constantin Tănase. Îşi afirmă şi calităţile de actor pe scena Teatrului Comic, este angajat de Ion Vasilescu la Alhambra, unde lansează zeci de cîntece, care s-au bucurat de mare popularitate pînă la împlinirea vîrstei de octogenar. În 1946, la barul-grădină Arizona, l-a ascultat, ca oaspete, marele violonist Yehudi Menuhin. Gică Petrescu i-a cîntat şansonete, şlagăre americane, care l-au entuziasmat şi l-au emoţionat pe acesta, l-a impresionat cu cîntecele „La margine de Bucureşti“, „Suflet candriu de papugiu“ şi „Costică, Costică“. Depăşeşte restricţia autorităţilor faţă de repertoriul său ce conţine cîntece occidentale. În 1953, cu ocazia Festivalului Internaţional al Tineretului de la Bucureşti, la Teatrul Savoy, în Concertul popoarelor, Gică Petrescu cîntă, cu mare succes, piese în cîteva limbi străine, multe din repertoriul lui Yves Montand. În 1956-1959 Concertul popoarelor trece Nistrul, într-un lung turneu în Rusia, cu Ion Dacian, Trio Grigoriu.  Rămîne credincios Teatrului de revistă „Constantin Tănase“ la sălile Savoy şi Victoriei 174, alături de colegii săi Dorina Drăghici, Nicu Stoenescu, marele comic Mircea Crişan, Horia Şerbănescu şi Radu Zaharescu. Iar în 1965 participă la un important turneu – două luni în Franţa – la Paris, pe scena music-hall-ului Olympia, alături de Stela Popescu şi Mircea Crişan. Urmează turnee în Israel, alături de Florin Piersic, Doina Badea, spectacole luate cu asalt de numerosul public venit din România. Lansează noi şlagăre pe scena Festivalului de Muzică Uşoară de la Mamaia, timp de mai multe ediţii, în 1966-1971 înregistrează la Electrecord şlagărele care l-au făcut celebru (de pildă „Căsuţa noastră“, „Of, of, of, măi, şpriţule“, „Dă-i cu şpriţul pîn’ la ziuă“, „Uite-aşa aş vrea să mor“ sau „Du-mă acasă, măi tramvai“). 

În 1982-1987 participă la Festivalul Crizantema de aur, de la Tîrgovişte. Alături de trupa lui George Carabulea, la 74 de ani, Gică Petrescu dă măsura talentului, dovedind o excepţională ştiinţă a artei interpretative muzicale şi actoriceşti. Recitalul rămîne una dintre cele mai valoroase secvenţe din Arhiva TVR. În 1993-1995 apare cartea biografică

scrisă de compozitorul şi muzicologul George Sbîrcea, avînd ca documentare caietele şi albumele, afişele şi fotografiile strînse cu devoţiune de soţia artistului, Cezarina Moldoveanu, autoarea multor texte din repertoriul său. Nu osteneşte, după vîrsta de 80 de ani, să înregistreze noi albume muzicale cu melodii cîntate în toată cariera (orchestraţii noi, înregistrări noi într-un studio digital), uimindu-şi colaboratorii cu seriozitatea şi vitalitatea sa, devenite proverbiale. Printre numeroasele distincţii primite – Artist emerit, Meritul Cultural, Premiul discului, Steaua României ş.a.– în 2003 Instituţia Prezidenţială îi conferă ordinul „Steaua României“ în grad de cavaler.

Ultimii ani de viaţă sînt înconjuraţi de umbrele singurătăţii. Energia, vitalitatea, interesul pentru muzică continuă să-l însoţească, însă, împreună cu puţinii muzicieni prieteni care vorbesc despre secolul care a trecut. 

Grigore Constantinescu este prof. dr la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi preşedintele Uniunii Criticilor muzicali „Mihail Jora“. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.