Cînd aveam aripi

Publicat în Dilema Veche nr. 451 din 4-10 octombrie 2012
Cînd aveam aripi jpeg

Martie 2012, Bucureşti. Ies din sediul Editurii Cartea Românească şi îmi vine să zbor. Am semnat contractul, o să-mi apară o carte! Vreau să strig: am semnat, o să-mi apară o carte! Dar n-o să mă audă nimeni în urletul ăsta de motoare de pe Calea Victoriei. Pornesc agale spre Piaţa Victoriei, cu gîndul să iau metroul, să mă duc la redacţie – acolo e linişte – şi să strig: am semnat contractul! Trec prin faţa Bisericii Sfîntul Vasile cel Mare. Să-i dau nişte bani unei băbuţe, să aprind lumînări pentru ai mei, care s-au dus şi nu vor mai apuca să-mi citească această carte, să-i mulţumesc Domnului! Zbor! Parcă am semnat un contract cu Real Madrid! Trebuie să fac ceva deosebit. Dar ce să fac la 11,30, într-un Bucureşti care iese din iarnă? Să intru într-un bar, să beau o bere, ba nu!, un pahar cu vin, să-mi savurez victoria, să mă gîndesc la mine, numai la mine, cu emoţie. Nu la carte, numai la mine. E cam naşpa să beau singur, la ora asta! Niciodată n-am băut singur. Să beau cu cineva. Cu o femeie! Carmen e la farmacie, scoate pe bandă bonuri pe casa de marcat, ca de obicei, se luptă cu pacienţii isterizaţi de scumpirea medicamentelor; cu ce chef poate să zboare alături de mine, agăţată de cartea mea, în văzduh? Altă femeie din viaţa mea? Mă uit pe agenda contactelor din telefon – toate femeile sînt departe, n-are rost să le sun, ca un marţafoi care vrea să se laude. Au trecut vremurile. Mai bine să-mi sun prietenii, să strig, să acopăr motoarele de pe Calea Victorie: Lorine, lasă, dracului, creditele de nevoi personale de la CEC-ul tău din Motru, vino să bem la Bucureşti, am semnat contractul pentru o carte! Sigur ar fi venit în urmă cu 20 de ani. Acum e bancher „front-desk“. Dacă lasă baltă sucursala CEC, va fi concediat. Să-l sun pe Atila? E gomos, o să mă felicite rezervat, nu mă iartă pentru ce i-am făcut cîndva, nu are rost să-mi otrăvesc zborul cu amintiri. Pe Socolov? S-ar putea să fie beat la ora asta şi n-o să înţeleagă ce-i zic. Pe Stejaru? Alt gomos. M-am lămurit, n-am cu cine să beau! În fond, de ce trebuie să beau, să fac ceva acum, cînd am semnat pentru o nouă carte? Să am răbdare pînă va apărea în librării. Acum zbor. Cartea asta e suferinţa mea despre suferinţele altora. Pe ei ar trebui să-i anunţ.

Ajung la redacţie. Îmi deschid e-mail-ul. Am cîteva mesaje, dar le dau Delete. Deschid o adresă. Adresa la care i-am scris în fiecare zi, vreme de patru ani, patru ani de suferinţe. Să-i scriu: „Anunţ-o pe mama că o să-mi apară o carte...“ Scriu degeaba, mesajul ăsta nu ajunge în ceruri. Închid e-mail-ul. Ce avem azi în sumar, ce dracu’ să mai scriu la ziar?

Noiembrie 1988, Curtea de Argeş. Ies din chioşcul de ziare din spatele pieţei pustii. Se înserează. Deschid Viaţa studenţească: prima pagină – Ceauşescu, a doua pagină – Ceauşescu, a treia, a patra... În pagina 10: grupaj reportericesc despre vacanţa de vară ce-a trecut! Îmi descopăr numele sub un articol. E articolul meu, are titlul schimbat, dar ce contează!, e articolul meu, ultimul meu articol de student, îi sorb fiecare cuvînt, da, sînt cuvintele mele, mi-a apărut, în sfîrşit, îmi vine să chiui de bucurie, în sfîrşit, mi-a apărut! Nu e o capodoperă, dar e al meu. Îmi vine să alerg pe strada principală a oraşului amorţit, înfrigurat, întunecos. Pornesc spre cămin, dar ce să fac la cămin, că nu cunosc pe nimeni să-i arăt Viaţa studenţească! Îmi vine să opresc oamenii pe stradă, ştiţi cine sînt eu? Sînt autorul acestui articol din Viaţa studenţească, uitaţi aici, pagina 10, mi-au schimbat titlul, dar mi-a apărut aşa cum l-am scris, nu m-au cenzurat, nu sînt Blandiana sau Dinescu, nu e o capodoperă, citiţi-l acum, cît mai e lumină, nu-i aşa că are umor?

Fug la poştă, să dau telefon acasă, dar acasă nu avem telefon, tata are cererea depusă de cinci ani, degeaba! Să dau telefon la doamna Poşircaru, s-o cheme pe mama, să-i spun să cumpere Viaţa studenţească – mi-a apărut articolul, mamă!, ultimul meu articol de student, adio studenţie! Sînt de-o lună stagiar la fabrica de rîşniţe şi aspiratoare şi-mi vine să mă urc pe pereţi...

Îmi caut fise de trei lei pentru interurban, formez înfrigurat numărul în cabina telefonică din poştă – aici e cald, la mine în cameră e rece, foarte rece, şi la ora opt ne taie lumina în căminul de nefamilişti. Doamna Poşircaru nu răspunde. Peste jumătate de oră poşta se închide şi alt telefon interurban nu mai există în acest oraş în care nu cunosc pe nimeni, pe nimeni! Mai sun de trei ori, fără succes. Să trimit o telegramă? Telegrama are s-o sperie pe mama, numai morţii şi nou-născuţii sînt anunţaţi prin telegrame. Ies din poştă şi mă duc la Hotel Posada. Intru în restaurant, singura crîşmă din oraş care se închide la zece noaptea. Din întuneric, aud un glas: „Dom’ inginer, haideţi aici, la masă!“. Îl recunosc: Tănăsescu, frezorul de la mine din secţie. Mă aşez la masa lui şi îi strîng mîna. Tănăsescu e vesel, o să bea cu mine, noul inginer din secţie. „Vă fac cinste cu o ţuică!“, se angajează frezorul cu glas tare, să-l audă toţi muşteriii. Ascund Viaţa studenţească în buzunarul jachetei. Azi îmi dă de băut cu martori, săptămîna viitoare o să-mi ceară o zi liberă şi n-o să pot să-l refuz. O să-i dau liber, că doar nu dau libere din buzunarul meu! Hai să bem, Tănăsescule!

Petre Barbu este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Pînă la capătul liniei, Editura Cartea Românească, 2012.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.