Comunicatori pentru "mirosul de carte proaspăt tipărită"

Oana BOCA STĂNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 532 din 24-30 aprilie 2014
Comunicatori pentru "mirosul de carte proaspăt tipărită" jpeg

Presupun că, parcurgînd titlul, aţi bănuit despre ce voi scrie în acest articol, aşa că vă propun să începem direct cu o sumă de date „tehnice“ referitoare la piaţa de carte autohtonă şi la specialiştii săi în comunicare:

● Ştiaţi că, în acest moment, grupul editorial clasat pe locul I în recentul top al celor mai profitabile edituri româneşti nu are un specialist în comunicare (nici măcar un amator), acest post din organigramă rămînînd neocupat de peste un an? Pentru că este vorba despre o situaţie care durează de mult timp, putem bănui că nu avem de-a face cu un proces mai complicat de selecţie a unui potenţial angajat, ci pur şi simplu cu decizia managerului general al companiei de a face economie la plata salariilor, convins de faptul că, cel puţin în acest moment, editura poate funcţiona liniştită şi fără un specialist în comunicare. Vă invit să contraziceţi un contabil-şef! (Topul la care fac referire a fost publicat de portalul business24.ro, pe data de 3 decembrie 2013, în baza unui clasament întocmit de Consiliul Naţional pentru IMM.)

● Ştiaţi că, astăzi, mai puţin de un sfert (aproximativ 15%) dintre editurile autohtone active au angajat un specialist în comunicare? Iar cînd spun „edituri active“, mă refer la cele 150-200 de case editoriale care publică titluri noi, cu o anumită ritmicitate, care participă constant la cele două mari tîrguri de carte autohtone din capitală, Bookfest şi Gaudeamus, şi care produc evenimente sau chiar campanii mai sofisticate de promovare a lecturii. Dacă e să raportăm numărul specialiştilor în comunicare angajaţi în edituri la numărul şi mai mare, de aproape 1000, al firmelor care au ca obiect declarat de activitate editarea de carte, procentul devine şi mai trist, de sub 5% – dar, sigur, acesta este doar un exerciţiu de dragul exerciţiului...

O situaţie aproape bizară, dacă e să ne gîndim la faptul că cele mai multe dintre editurile autohtone sînt, totuşi, societăţi comerciale apărute după ’89, iar lipsa departamentului de comunicare nu ţine de nu ştiu ce structuri istorice deficitare moştenite, ci pur şi simplu de decizia managerului general de a nu mai plăti nişte oameni în plus.

● Ştiaţi că lumea publishing-ului de carte autohton operează cu foooarte mulţi directori? Există, după cum am menţionat şi mai înainte, doar cîteva zeci de angajaţi în departamentele de comunicare ale editurilor, iar mai mult de jumătate dintre aceştia sînt directori. Au fost angajaţi direct pe acest post şi, în consecinţă, îşi desfăşoară activitatea ca manageri de departament, deşi, în mod paradoxal, nu au pe nimeni în subordine – asta, ca un soi de completare în planul respectului de sine la recompensele salariale lunare ce-i despart pe aceştia de colegii lor consultanţi în comunicare, care au ales să facă performanţă în cadrul unor industrii mai bănoase.

● Ştiaţi că această sumă de directori/redactori de comunicare din editurile autohtone interrelaţionează extrem de prost? Foarte puţini se cunosc între ei, deşi măcar două evenimente îi reunesc anual sub acelaşi acoperiş, la Romexpo.

● Ştiaţi că, deşi dinspre mediul academic vin semne de interes, nici una dintre editurile autohtone nu oferă studenţilor care urmează Ştiinţele Comunicării posibilitatea de a face practică? Sînt tineri care ar putea să înţeleagă din vreme care este specificul muncii de promovare în lumea publishing-ului de carte, aşa cum aceşti studenţi reuşesc, de exemplu, să priceapă ce se întîmplă în agenţiile de PR, prin internship-urile puse la dispoziţie. Aşa se face că zeci de absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării vin încrezători către edituri, la terminarea facultăţii, dar abandonează lupta după doar cîteva luni, deoarece munca în editură nu se dovedeşte a fi ceea ce îşi imaginaseră ei – anume: un mediu „curat“, unde ai şansa să socializezi cu mulţi scriitori importanţi şi ocazia să fii arhitectul multor campanii extrem de creative.

Pornind de la aceste date, cred că putem încerca o cartografiere a spaţiului populat de specialiştii în comunicare din editurile româneşti: o comunitate, precum se vede, cu oameni puţini, despre care se vorbeşte foarte rar, împărţită identitar între cele două lumi la care se raportează – cea a oamenilor de cultură şi cea a consultanţilor în comunicare –, fără să simtă, însă, că aparţin cu acte în regulă vreuneia dintre ele. O comunitate mică, de cîteva zeci de oameni, care au venit în departamentele de comunicare din edituri dinspre cele mai variate specializări universitare, dînd piept, odată ajunşi aici, cu fişe de post care, în 2014, încă păstrează prea puţine elemente comune de la o instituţie la alta. Aşa se face că, după caz, abilităţi şi urgenţele companiei, specialistului de comunicare dintr-o editură i se întîmplă să bifeze şi sarcini din fişa redactorilor de carte, din cea a specialistului în vînzări ş.a.m.d. – dacă tipologiile ar avea un spectru, am vedea toate culorile!

În general, „comunicatorii“ din edituri sînt invidiaţi de omologii lor din alte industrii, pentru imaginea aceea idilică ce conţine şi „mirosul de carte proaspăt tipărită“. Li se reproşează, în schimb, că nu încheie parteneriate strategice, că le place awareness-ul individual, că nu produc întîmplări cu impact semnificativ, ci acţiuni timide. Mulţi uită, însă, că cele mai multe dintre campaniile imaginate de oamenii de comunicare din edituri se învîrt în jurul unui buget simbolic şi, cîteodată, chiar inexistent, iar în România „bătălia“ pentru cucerirea cititorului e dură şi haotică, fiindcă a început înainte ca acesta să fi fost format.

Viteza cu care se produc schimbări de personal în departamentele de comunicare din edituri e destul de ridicată, iar motivele pot fi selectate din tot ceea ce am povestit pînă acum. Cu toate acestea, există, în editurile importante, cîţiva colegi care au peste cinci ani de experienţă, oameni de la care ar putea începe un efort de cunoaştere şi de înţelegere a specificului muncii noastre. Poate că nu le ştiţi numele şi nici rezultatele, punct cu punct, dar nu se poate să nu fi auzit de vreuna dintre campaniile iniţiate şi coordonate de ei: campania „Săptămîna PSI pentru părinţi“ a celor de la Editura Trei, dedicată promovării cărţilor de parenting şi psihologia copilului, campania „Clubul de lectură Nemira“, care îşi propune să readucă în viaţa iubitorului de carte din acest Bucureşti grăbit formula, atît de sănătoasă, a cluburilor de lectură, Concursul „Humanitas în licee“, o admirabilă idee a celor de la Humanitas Multimedia, campania „Te aşteptăm în librărie!“ a Editurii Herald, dusă mai departe, an de an, doar dintr-o frumoasă încăpăţînare, campania „vALLuntar“ a Grupului Editorial All, o iniţiativă care deja seamănă cu filozofia din manualele de marketing 3.0, întîlnirile lunare cu scriitorii români din cadrul CDPL Fest sau excelenta campanie de popularizare a cărţilor de tip mass-market din colecţia Top 10+ de la Polirom, plus multe astfel de întîmplări. Nu sînt iniţiative care ar lua neapărat premii pentru inovaţie la competiţiile internaţionale dedicate consultanţilor în comunicare, însă sînt mult mai de impact decît multe dintre campaniile creative, dar fără fond, care au explodat recent pe Internet, sau decît concursurile cu premii în cărţi din cadrul emisiunii de mare audienţă a lui Dan Capatos.

Zilele acestea, specialiştii români în PR, pe care îi urmăresc constant pe portalul pr-romania.ro, dezbat despre felul în care/şi dacă s-au modificat standardele în cadrul acestei specializări, odată cu schimbările tehnologice şi cu avalanşa campaniilor din social media. Am citit toate materialele pe această temă, cu un soi de zîmbet nostalgic, mi s-au părut aşa, un soi de răsfăţ, ceva aproape ireal: mă gîndeam că oamenii de comunicare din edituri n-au apucat să aibă nici măcar o primă discuţie despre standardele meseriei de comunicator în domeniul cărţii, darămite să ajungă să proiecteze schimbări adaptate epocii 2.0.

Bookfestul care se apropie ar putea fi, cred, un bun moment pentru o astfel de primă dezbatere.

Oana Boca Stănescu este manager cultural şi consultant în comunicare, fondatoarea Headsome Communication. A fost, timp de 9 ani, director de imagine al Editurilor Polirom şi Cartea Românească.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.