Comunism şi reziduuri postdecembriste

Publicat în Dilema Veche nr. 453 din 18-24 octombrie 2012
Comunism şi reziduuri postdecembriste jpeg

Nu se poate spune că subiectul propagandei comuniste a fost ignorat de istoriografia postdecembristă. Sigur, era de dorit să se scrie mai mult şi mai bine, cu acoperirea adecvată a unor instituţii, practici şi epoci.

Dacă în primul deceniu comunist propaganda politică – care a stat sub semnul internaţionalismului proletar prosovietic şi al realismului socialist strivitor – a avut un impact îndoielnic, propaganda de la începutul anilor 1960 a fost mult mai penetrantă şi persuasivă: multora li s-a inoculat ideea că regimul comunist din ultimii ani ai lui Gheorghiu-Dej şi din timpurile lui N. Ceauşescu chiar a servit adevăratele valori naţionale. Astfel se face că şi azi mulţi români ignoră dimensiunea ideologică a „Declaraţiei din aprilie 1964“ şi a discursului ceauşist din 21 august 1968. Aserţiunea este confirmată de sondaje, barometre ş.a.m.d. În ceea ce priveşte palierul academic, ultima reflectare istoriografică a acestor proiecţii şi reprezentări ale noii „mitologii naţionale“ se vădeşte în lucrarea lui Larry Watts – Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Cartea – mediatizată în mod excesiv şi la Televiziunea naţională, lansată şi cu concursul unor instituţii precum Banca Naţională – îi transformă practic pe liderii de la Bucureşti în nişte eroi antisovietici, cu ignorarea sau neglijarea naturii regimului politic din România, a politicii interne, în general. După 1989 au fost chemate să susţină acest tip de naraţiune şi personaje importante din aparatul de partid. Cazul Paul Niculescu-Mizil mi se pare emblematic. În anumite momente, el a încetat să fie o sursă istorică, un simplu intervievat ale cărui mărturii sînt trecute prin filtru critic, fiind invocat (chiar în lucrări de istorie) drept argument al autorităţii (aşa cum se pare că – în cealaltă extremă – s-a petrecut cu Şerban Milcoveanu). O stranie promiscuitate sau o evoluţie logică, ţinînd cont de moravurile noastre şi precaritatea spiritului public? În aceste cazuri poate că nu este vorba despre o propagandă reziduală (comunistă), ci de propaganda promiscuităţii politice şi culturale, tot aşa cum nici primul an de regim Iliescu nu este un regim neocomunist, ci un pluralism sufocat inclusiv de existenţa omului nou, manipulabil.

Există şi un alt tip de raportare la trecut, care nu este rudimentar şi cere timp şi efort intelectual pentru a fi deconstruit. Această tendinţă este reprezentată de foşti activişti ai secţiilor ideologice ale Comitetului Central al Partidului Comunist; ei nu doresc sub nici un chip să îl salveze pe Ceauşescu sau pe acel Dej antisovietic, ba dimpotrivă. În schimb, vor să salveze marxismul, vor să îl scoată pe Marx din cadrele ideologiei şi propagandei totalitare: Marx nu trebuie cîtuşi de puţin asociat cu natura regimului politic din anii 1947–1989. Sub Dej a fost vorba de un regim stalinist – la care, de fapt, şi ei au pus umărul, ca rotiţe ale angrenajului politic. Ce s-a întîmplat după 1964–1965 stă mai degrabă sub semnul naţionalismului. Aparent paradoxal, pe acest teren al conceptualizării se întîlnesc istorici îndatoraţi naţional-stalinismului cu marxişti autentici: şi unii, şi alţii se străduie să scoată din uz comunismul ca etichetă pentru intervalul postbelic, înlocuindu-l fie cu sintagma „socialism totalitar“, fie cu „socialism real“. A-l accepta pe Marx drept teoretician social este una (realitate des întîlnită în ştiinţele socio-umane din Occident), iar a-l reabilita ca doctrinar este altceva. Cu atît mai straniu cu cît această operaţiune este dusă de cărturari care i-au pus pe acelaşi plan înainte de 1989 – fără vreo justificare chiar din perspectiva propriei argumentaţii de azi – pe Marx şi pe Lenin.

Faptul că nu avem o istorie cuprinzătoare a instituţiilor din comunism le-a permis unor foşti activişti să ocolească esenţa problemei atunci cînd au vorbit despre relaţiile dintre artă şi politică înainte de 1989: aceea că au servit organe parazitare, antidemocratice, dacă nu chiar totalitare.

Cristian Vasile este cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“, a făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Cea mai recentă carte publicată: Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej (Humanitas, 2011).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.