Contrariul regretului

Mario BARANGEA
Publicat în Dilema Veche nr. 845 din 18 - 24 iunie 2020
Contrariul regretului jpeg

„Socrate: […] Dar că aveți păreri schimbătoare voi, cei atotștiutori, este într-adevăr cumplit: înseamnă că nici voi nu ne puteți tămădui, punînd un capăt rătăcirii noastre.“

Așa sună ultima replică a dialogului platonician Hippias Minor. E un cuvînt de încheiere cu totul neobișnuit la Platon. De cele mai multe ori, în atmosfera dialogurilor se poate respira un optimism epistemologic, dar Hippias Minor e o excepție. Însă nu urmăresc o interpretare a dialogului aici, ci țintesc doar următoarea remarcă: Socrate și Hippias discută despre minciună și adevăr, prin extensie – despre bine și rău, iar concluzia descurajantă este că nu poate minți decît cel care știe adevărul, că nu poate face răul decît cel care știe ce-i binele. Însă ar fi teribil să rămînem cu gîndul că Platon promovează teza potrivit căreia cel care știe că face răul îl și face. Atunci ce ne rămîne de înțeles? Părerile schimbătoare de care amintește Socrate, puse, paradoxal, în seama celor care sînt atotștiutori, nu formează decît un corpus de cunoaștere „tehnică”, așadar minoră în raport cu ceea ce s-ar putea numi „cunoașterea Ideilor”. Aceluia care se îndreaptă spre „știința Ideii” îi va fi mereu cu neputință să prefere să facă răul atîta timp cît știe să facă binele.

Altceva, totuși, mi s-a părut marcant în Hippias Minor: amărăciunea acestei replici cu care dialogul ajunge la sfîrșit. Pare că orice perspectivă se închide, se folosește cuvîntul „cumplit” (deinos). Văzută din afară, propoziția e una dintre cele mai reușite ironii ale lui Socrate. Ea împachetează însă o îngrijorare, o nuanță aparte de mîhnire. E regretul că tocmai celor mai știutori, celor mai apți pentru filosofare li se refuză Ideea.

Putem lărgi puțin sfera acestei întristări socratice. Dar mai întîi să convenim că acțiunea este contrariul regretului. Evidența ne transmite că atunci cînd se regretă ceva, se deplînge de fapt inacțiunea, delăsarea. Nu vom regreta neapărat ceva ce am făcut – aceasta o echivalăm experienței, ci ne va părea rău de ceea ce nu am îndeplinit sau, cel mult, de ceea ce am început și nu am mai dus la bun sfîrșit. Ironia socratică persiflează lipsa de interes a lui Hippias pentru o cunoaștere mai profundă. Hippias a început ceva, dar a stagnat pe drumul înspre destinație. Însă cum ar fi să presupunem că deși interesul există, totuși voința nu se coagulează? N-ar fi o prezumție prea îndepărtată de realitate. Faptele nu pot rămîne în intenție. Dacă sînt menite unei cunoașteri superioare, faptele se cer desfășurate.

Regretăm deci ce nu am făcut. Imediat după aceea se poate întîmpla următorul lucru: fantazarea. Sau, mai bine zis, (auto)iluzionarea. Mecanismul e relativ simplu: n-am făcut ce trebuia să fac, mă întorc cu ajutorul imaginației în timp și „repar”. De aici merg în viitor și, cu deplin optimism nejustificat, îmi spun ceva care începe cu „data viitoare…”. Se înțelege că acest tip de fantazare e complet nociv. Efectul va fi unul de înăbușire, de blocare, e încremenirea într-un circuit, e definiția neputinței.

Există însă un alt parcurs posibil. Pentru asta mă întorc la propoziția din Hippias Minor. E acolo un subînțeles: „capătul rătăcirii noastre” e cunoașterea reală, abolirea ignoranței, accesul la Idee. Desigur, e un dialog de tinerețe acesta și Platon încă nu găsise formula cea mai potrivită prin care să dea expresie învățăturii sale despre raportul cu transcendența. Dar punînd această ultimă frază a dialogului în contrapondere cu întreaga filosofie pe care o aflăm la Platon, găsim că echilibrul e de netăgăduit. Deocamdată, însă, acest subînțeles este în Hippias Minor o speranță. Una urmărită cu obstinație, folosită în mod inteligent. Acest uz inteligent al speranței este cel care ne poate păzi și de ispita utopiei, și de cea a nihilismului.  

Dacă, într-adevăr, am admis că acțiunea e contrariul regretului, trebuie acum să fim siguri că acțiunea e una condiționată de folosirea inteligentă a speranței. Dacă am proceda altfel, nu e nici o îndoială că între iluzie și speranță n-ar mai fi vreo diferență notabilă. Pe de altă parte, regretul ca simplă emoție, ca remușcare pentru o greșeală comisă, trece repede și n-are în mod necesar efecte transformatoare. Nu știu să-mi explic speranța că ceea ce ne poate „tămădui”, cum își dorea Socrate, e o cunoaștere a Ideii care ne absoarbe toate acțiunile. Dar sînt sigur că dacă n-ar fi așa, n-am reuși să terminăm niciodată nimic din ceea ce am începe.

Mario Barangea este doctorand în filosofie, cercetător independent al istoriei ideilor.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.