Convenţia europeană a peisajului

Codruţa NEDELCU
Publicat în Dilema Veche nr. 485 din 30 mai-5 iunie 2013
Convenţia europeană a peisajului jpeg

Cariere la Roşia Montană şi în alte părţi, „pădure“ de antene GSM pe Semenic, centrale eoliene pe Muntele Găina, turn de birouri lîngă Catedrala Sf. Iosif, sală de sport între mormîntul lui Lucian Blaga şi Rîpa Roşie – ce au toate acestea în comun?

În 2002, România a semnat legea prin care a ratificat Convenţia Europeană a Peisajului
(http://www.coe.int/t/dg4/cultureheritage/heritage/Landscape/default_en.asp). Iubitorii de natură poate s-au aşteptat ca acest lucru să însemne mai mult verde, mai puţin beton şi mai puţină poluare, mai puţine păduri tăiate. Dar de la a emite o lege (în acest caz: L 451/2002) şi pînă la a o pune în practică, mai sînt mulţi paşi – primul fiind nişte instrucţiuni („norme de implementare“). Fără ele, legea e goală de conţinut.

„Peisaj“... este acesta doar o fotografie plăcută, cu multe culori? Verde (iarbă, arbori), alb (zăpadă), albastru (cer, ape) etc.? Ce înseamnă, în primul rînd, „peisaj“, în sensul Convenţiei?

Înseamnă o parte dintr-un teritoriu, perceput ca atare de către populaţie, cu caracteristici care sînt rezultatul acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi, acolo unde există, umani. De fapt, este un mix de componente şi structuri: tipuri de teritorii, percepţii sociale şi în continuă schimbare, elemente şi forţe naturale, sociale şi economice. Pînă la urmă, de ce – cu toate că întreaga planetă Pămînt este un puzzle de „peisaje“ – noi, oamenii, percepem doar o parte dintre ele? Simplu: deoarece noi am inventat o noţiune care ţine de „percepţie“, adică este subiectivă, reprezintă ceva important pentru noi.

Dacă este „subiectivă“, care este rolul Convenţiei? Aceasta se doreşte a fi un instrument prin care noi, cei care am inventat-o (oamenii), să ajungem a ne simţi bine acolo unde trăim. Iar „peisajul“ – frumos sau urît – face parte din viaţa noastră. Uneori, ne identificăm cu el, alteori, ne agresează, avem aspiraţii referitoare la acesta, dorim să îl modificăm sau, dimpotrivă, să-l conservăm. Uneori, îl dorim „verde“, alteori, îl sacrificăm gîndindu-ne că plecăm şi îl lăsăm pentru alţii sau nimănui... sau că nu ne interesează şi că vom trăi şi aşa, cu el... fără să ne gîndim că ne influenţează nu doar starea de spirit, ci şi modul în care se va dezvolta întreaga comunitate din jurul nostru. În afară de faptul că le percepem ca „frumoase“ sau „urîte“, peisajele sînt de multe feluri: urbane sau rurale, moderne sau tradiţionale, de munte sau din zone umede ori marine, de stepă sau forestiere. Există peisaje agricole sau industriale, peisaje în plină evoluţie sau degradate (aceasta fiind tot o „evoluţie“, dar una negativă), miniere sau viticole, şi chiar... arheologice. Sînt pînă şi peisaje „de transport“ (cîteva căi ferate vechi de peste 100 de ani fiind binecunoscute în Europa şi producînd incredibil de mulţi bani din turism – iar la noi există o mică astfel de bijuterie: calea ferată Oraviţa – Anina).

Dacă ne gîndim bine, cu toţii cunoaştem cîteva astfel de peisaje, însă... nu am conştientizat faptul că ele au nişte caracteristici anume. Ne priveşte, cumva, acest lucru?

Ei bine, da! Pentru că, în afară de natura care modifică mereu cursuri de apă, vegetaţie, forme de relief, pe măsură ce omenirea creşte ca număr şi necesităţi, noi modificăm peisajul din ce în ce mai mult şi mai dramatic... apoi, ne plîngem: „Uite ce de gunoaie, uite ce de dealuri sterpe, uite ce ziduri cenuşii... Cît praf... Unde sînt ciocîrliile copilăriei mele? Aici era o cascadă, iar acum sînt microhidrocentrale, vîrful acela de munte era minunat, acum e plin de antene, vai! Ce frumos era Dealul Mitropoliei şi ce bloc urît a răsărit aici!“...

Ca să nu ne distrugem starea de bine pe care ne-o creează contemplarea unui „peisaj“, ar trebui să ştim cum poate evolua, ce îl pune în valoare şi ce îl distruge – iar pentru asta, ce anume ne trebuie?

În primul rînd, un minim de educaţie estetică; apoi, un minim de educaţie ştiinţifică (să întelegem legătura între fapte şi fenomene) şi ceva informare... corectă, dacă se poate.

În acest sens, Convenţia spune lucruri frumoase: „Fiecare parte (= stat semnatar) se obligă să mărească gradul de conştientizare a societăţii civile, a organizaţiilor private şi a autorităţilor publice în ceea ce priveşte valoarea peisajelor şi rolul transformării lor.“

Este că sună frumos? Dar cîţi dintre dumneavoastră aţi avut de-a face cu aşa ceva? Asta înseamnă „normele de aplicare“: Cum se face? De către cine? Cu ce fel de metode şi instrumente? Cu ce termen?

Pînă cînd autorităţile se vor trezi să o facă (apropo: au trecut 11 ani de la ratificare, dar voi, cititorii, ştiţi cumva care autorităţi ar trebui să se ocupe de asta? Noi ştim, dar nu vă spunem, ca să rămîneţi curioşi), noi ne-am trezit acum cîţiva ani, trei organizaţii din trei colţuri de ţară (Asociaţia ARIN – www.arin.ro; Clubul Ecomontan „Origini Verzi“ –www.originiverzi.ro; Fundaţia ACTIVITY – www.activity-foundation.ro), să începem ceva şi... surpriză! Nimeni nu ştia că această Convenţie există şi... ce vrea ea.

Ne-am documentat, am făcut informare... parcă-parcă, ceva-ceva, mic-mic de tot, s-a mişcat... Dar tot nu credem că voi, majoritatea cititorilor, cunoaşteţi care autorităţi ar trebui (ele, nu noi!) să vă informeze sau să vă asigure educaţia în domeniu....

Apoi, am încercat să aflăm ce au făcut alţii, prin alte ţări: am încercat un proiect de parteneriat pentru învăţare. În proiect am făcut nişte „ghiduri“ accesibile pentru un public foarte larg, le găsiţi pe site-ul proiectului (www.grundtvig-landscape.eu), împreună cu alte informaţii (http://www.europeansharedtreasure.eu/detail.php?id_project_base=2010-1-IT2-GRU06-13884).

Fiecare dintre noi, cei trei, a făcut „pui de proiecte“ la el acasă. La mine, de Ziua Mediului (5 iunie), se va desfăşura a doua ediţie a concursului şcolar „Peisajul de pe strada mea“; anul viitor, sperăm să îl extindem la nivel regional.

Şi, ca o încununare a eforturilor noastre, deoarece orice cetăţean al României are dreptul să se bucure de peisajul care crede că îl reprezintă, încercăm să introducem într-o viitoare Constituţie (?) un alineat şi cîteva cuvinte-cheie referitoare la „peisaj“: Art. 35 (1) „Statul recunoaşte şi garantează dreptul oricărei persoane la un mediu natural sănătos şi ecologic funcţional, prin: (...) d) planificarea teritorială adecvată, avînd în vedere atît respectul faţă de mediu, peisaj şi patrimoniul cultural, cît şi dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor.“

În felul acesta, poate, vom avea şi „verde“, şi mai multe cunoştinţe despre natură şi... mai mult interes pentru a ne planifica viitorul.

Codruţa Nedelcu este director executiv al Asociaţiei ARIN, geolog şi activist în domeniul protecţiei mediului.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.