Copiii satului

Publicat în Dilema Veche nr. 681 din 9-15 martie 2017
Copiii satului jpeg

Nicăieri în lume nu cred că mult citatul proverb african despre cum „it takes a village to raise a child“ n-a căpătat mai mult sens pentru mine decît chiar acolo de unde a pornit, în Africa. Nu cred că în vreunul din satele în care am poposit în călătoriile mele acolo am reușit să identific vreodată care copii aparțin căror părinți. Cumva, grămada n-are vîrf niciodată în comunitățile mici, acolo unde viețile oamenilor sînt atît de strîns împletite unele cu altele, încît e complet lipsit de sens să separi fiecare celulă familială – la urma urmei, ce rost are, cînd, la sfîrșitul zilei, oricum toți mănîncă din același ceaun?

În Ghana, în micul sat din nordul uscat și prăfuit unde ne-am petrecut o noapte de Moș Nicolae dormind într-o colibă de lut și gătind împreună cu familia extrem de numeroasă a pastorului Adams, vizita noastră n-a însemnat doar un motiv de bucurie pentru familia gazdă. Cei doi musafiri Obruni au fost întîmpinați de o gloată de cel puțin patruzeci de copii, care, după ce au primit dulciuri și s au jucat fotbal, au rămas în curte ca să asculte poveștile străinilor, pînă cînd au adormit acolo. Pe măsură ce se lăsa întunericul, nici o mamă nu a venit să-i recupereze și nici un părinte n-a sunat panicat la poliție. Și, pe măsură ce poveștile au curs, zecile de perechi de ochi sclipind în lumina frontalei s-au închis, doi cîte doi, în timp ce copiii adormeau direct pe pămîntul din curte.

În sînul comunității, nici una dintre mamele din sat n-a trebuit să plătească vreodată o bonă ca să stea cu copiii ei, în timp ce ea e plecată la cîmp. Erau doar o mare de frați și surori, toți întinși pe pămîntul din curtea pastorului, într-o perfectă coabitare cu caprele și găinile, într-un minunat tablou al copilăriei pe care nici unul dintre noi nu vom avea vreodată ocazia să-l trăim – dar pe care cu siguranță îl vom judeca aspru, prin prisma teoriilor de parenting și a obsesiilor moderne de igienă și siguranță.

Cu adevărat complicată devine problema însă atunci cînd numărul membrilor familiei crește nu doar odată cu numărul de descendenți, ci și odată cu numărul de neveste. Undeva printre bolovanii presărați peste dealurile Tongo (în nordul Ghanei), șeful tribului Tengzug este nevoit să suporte cicăleala a șaptezeci și trei de neveste. Animiști de fel, membrii tribului locuiesc într-un soi de labirint de lut, ca un orășel în miniatură sau o cetate.

Șeful Tengzug ascultă muzică la un radio pe baterii, prăvălit într-un șezlong și înconjurat de copii deopotrivă curioși și timizi, care nu sînt încă siguri dacă să se ascundă după scaunul lui tataie sau să atingă pielea albă a străinilor ciudați. Cîți copii și cîți nepoți are, asta nici el nu mai știe. Dar un lucru e clar: femeile sînt stîlpul comunității, își cresc împreună copiii și sînt motivul pentru care tribul Tengzug este nu doar foarte numeros, ci și prosper, după cum ne indică panourile solare de pe acoperișul din lut.

Îl întreb care e cea mai mare provocare într-o asemenea familie numeroasă. Șeful zîmbește. Dacă îți iei atîtea neveste, trebuie să fii sigur că le faci fericite pe toate, îmi explică scurt. Cina în familia șefului Tengzug trebuie să fie un adevărat eveniment.

694cbf6b2483e5d3 gopr5534 1 jpg jpeg

În sudul Etiopiei, o altfel de reflectare a animismului în familia locală ni se dezvăluie la întîlnirea cu membrii tribului Mursi, unul dintre cele mai izolate și bine conservate din Africa (și, din cauza asta, și pe cale de dispariție). Mursi își pot lua bine-mersi cîte neveste vor, dar fiecare nevastă e o cheltuială și o responsabilitate financiară, așa că puțini viteji se înhamă la o asemenea aventură. Fiecare bărbat Mursi care decide să se însoare trebuie să recompenseze pe măsură familia viitoarei soții, iar cu cît farfuria din buza fetei e mai mare, cu atît o să îl coste mai mult.

Auzim o poveste despre cum bărbații Mursi sînt cu adevărat experți doar în bețivăneală și scandal, iar femeile sînt cele care muncesc cu adevărat în satul lor: cară apă, gătesc, cresc copiii. Ghidul nostru, ortodox convins, are propriile lui teorii legate de locul femeii în familie și nu-i place deloc stilul poligam al membrilor tribului Mursi, ba chiar face constant mișto de ei.

Însă în toate aventurile noastre africane, nici un animist poligam n-a încercat vreodată să ne convingă de nimic.

În drum spre Vama Veche, un prieten a sunat odată la poliție pentru a reclama cauza unui ambuteiaj îngrozitor, pe undeva prin Eforie: „O familie de cai blochează șoseaua“, a explicat operatoarei. „Ce familie, dom’le, ai înnebunit? Ce-i aia familie de cai?“, i s-a răspuns. Armăsarul, iepele și mînjii, cum ce? Cine zice că aia nu-i familie? 

Ioana Epure e fotograf. De obicei o găseşti la Uncle Jeb Studio. Doar din cînd în cînd îşi pune pălăria de fotojurnalist, şi atunci nici ea nu ştie exact pe unde o mai poţi găsi.

Foto: Ioana Epure

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Poliția avertizează cu privire la un nou mod de înșelăciune, prin apeluri telefonice. Cum funcționează spoofingul
Poliția Română avertizează cu privire la spoofing, o formă de înșelăciune, în care atacatorii se folosesc de tehnologia Voice over IP (VoIP) pentru a-și ,,masca” numărul real de telefon, făcându-l să apară ca și cum ar fi un număr legitim sau asociat cu o instituție cunoscută.
image
Vila din Sinaia a prințului Paul de România, vândută de ANAF. Prețul obținut la licitație a uimit experții imobiliari
După două licitații eșuate, Fiscul a reușit în cele din urmă să vândă vila de lux deținută de Prințul Paul Philippe al României, situată la Sinaia. Nepotul regelui Carol al II-lea a fost condamnat definitiv în 2020, în dosarul „Ferma Băneasa”.
image
Ce mâncau bucureștenii în postul din anul 1869: melci, stridii, halva cu miros de trandafir, nuga și unt-de-lemn de Toscana
În secolul al XIX-lea, magazinele de profil din București se aprovizionau cu delicatese din toată Europa, pentru ca oamenii să treacă mai ușor peste post.

HIstoria.ro

image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene. 

image
Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou.
image
Cine a fost cel mai impunător reprezentant al vechii boierimi?
Tânărul Cantacuzino va urma cursurile Facultății de Drept din Paris, unde își ia și doctoratul în 1858.