Corectitudinea politică a medicului de ţară

Publicat în Dilema Veche nr. 160 din 1 Mar 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Satul din care provin bunicii mei se află la doar cîţiva kilometri de Slatina, aşa că majoritatea locuitorilor săi au avut deseori contact cu viaţa de la oraş. Au existat dintotdeauna termene de comparaţie şi diverse argumente ale oamenilor simpli, pro sau contra traiului mai "sănătos" de la ţară. Mulţi dintre tineri au plecat deja, preferînd confortul apartamentelor de bloc şi străzile astfaltate, lăsînd în urmă, fără prea mari regrete, uliţele prăfoase, căci aşa arată toate în Oltenia rurală, şi casele bătrîneşti cu latrina în fundul curţii. Pînă la vîrsta şcolarizării, copiii cresc la ţară, sub supravegherea bunicilor, din motive de "aer curat", locuri de joacă puţin periculoase şi, nu în ultimul rînd, mîncare fără E-uri şi conservanţi. Dar să vedem în ce constă un mic dejun "consistent" în Oltenia: ouă ochiuri prăjite în untură, în tigaie, alături de cîrnaţi afumaţi sau chiar carne de porc conservată prin metode naturale, aşa-zisa "garniţă". Eventual, vara, se mai taie cîte o roşie. Pe parcursul zilei, cînd li se face foame, copiii mai primesc cîte o gustare care constă în pîine unsă cu untură şi cu ceapă. Degeaba tînjesc ei după "Danonino" sau "salam săsesc", căci "proviziile" aduse de părinţi se termină repede, iar la magazinul mixt sătesc, mezelurile au prins mîzgă, iar în materie de dulciuri, pe rafturi zac doar napolitane ieftine, cu termene de garanţie expirate. Copiii nu se îngraşă peste măsură şi, desigur, n-au probleme cardiovasculare, însă poate fi ceea ce americanii numesc a good start. În privinţa vieţii adulţilor "sănătoşi", ei îşi iau acest mic dejun cînd se crapă de ziuă, "asezonat" cu un păhărel de ţuică, după care pleacă pe la munci. Aflaţi într-o zonă producătoare şi de ţuică, şi de vin, ţăranii de aici beau de sting de dimineaţa pînă seara, fără a fi însă alcoolici. E o tradiţie ca iarna vinul (foarte slab, e adevărat) să înlocuiască apa de băut. Dar băutura "de bază" e ţuica. La bufetul satului, oamenii se mai cinstesc cu cîte o bere sau cu o sută de vermut, fără exagerări, căci scopul e cel al "socializării". În ciuda acestor "obiceiuri", oamenii trăiesc pînă la vîrste venerabile, media aproximată de mine fiind cea de 75 de ani. Ceea ce se întîmplă în satul meu oltenesc este valabil pentru majoritatea localităţilor rurale din România. Iată ce scrie într-un raport finanţat din fonduri PHARE, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii Publice: "Datele referitoare la bolile cronice indică faptul că bolile cardiovasculare ocupă primul loc în topul cauzelor mortalităţii. Acest fapt vine ca o completare a consumului ridicat de tutun, alcool şi a dietelor bogate în grăsimi, înregistrate la populaţia României. Este necesară întreprinderea urgentă de campanii publice care să descurajeze consumul acestor produse de risc pentru sănătate". "Prevenţie la sate?" - se amuză un fost doctor de familie dintr-o comună de munte. Fost, pentru că acum tratează nigerieni, de malarie şi de alte boli tropicale, pe o platformă petrolieră. "Păi, aşa ceva e imposibil! La dispensar există nişte broşuri, dar nu le citeşte nimeni. Le iau, le duc acasă şi le dau copiilor ca să se joace cu ele, pentru că au poze colorate. Ca medic, poţi să stai de vorbă cu ei - e adevărat -, însă n-o să-i convingi niciodată să-şi schimbe obiceiurile alimentare care fac parte din tradiţiile lor". Adică, nu-l poţi educa pe ţăran să nu-şi mai taie porcul şi să-şi cumpere de la "Alimentara" ruladă din piept de pui "ecologică", la trei sute de mii kilogramul. Sau să-i recomanzi, din cînd în cînd, o dietă pe bază de grapefruit şi iaurt degresat. Şi nici ca, în loc de ţuică, să deguste, numai la ocazii, cîte un păhărel de Porto, ca aperitiv. Totuşi, presupun că ai putea să-i "educi" să respecte cîteva reguli de igienă, la limita bunului-simţ. Să se spele mai des. "Şi aici e o problemă!" - continuă doctorul. "Degeaba îi spui lui nea Gheorghe să se spele, dacă el nu are apă curentă, e bătrîn şi îi e greu să-şi încălzească pe sobă!" Cu toate acestea, în acelaşi raport scrie că "s-a observat o scădere constantă a cazurilor de hepatită A în România". Asta nu înseamnă însă că sîntem mai curaţi! Poate doar că ne-a crescut imunitatea. Cu ceva timp în urmă, am avut ocazia să-l văd pe doctor, "în exerciţiul funcţiunii". Din primul moment m-a surprins modul în care era perceput într-o comunitate "tradiţională". I se acorda la fel de multă importanţă ca primarului sau preotului, o dovadă că, pe lîngă tăiatul porcului şi pîinea unsă cu untură, convingerea că doctorul satului "e un om mare" face parte din acelaşi complex de tradiţii rurale. Era salutat pe stradă cu respect şi oprit pentru a i se cere diverse sfaturi "de specialitate". Numai că doctorul nostru era un caz izolat căci avea nişte abilităţi de comunicare ieşite din comun. Cu alte cuvinte, vorbea pe limba lor. De pildă: "Ce mai faci, tanti Ileana? Îţi mai bate inima la fel de tare?". Adică, nu: "mai ai extrasistole la fel de puternice?". Sau: "Cum mai e cu gîlma de pe gît a băiatului?", care se numeşte parotidită epidemică, alias oreion. Sau: "Mai te scoli noaptea ca să faci pipi?". A se traduce: "Cum mai stai cu adenomul de prostată?". Aşadar, doctorul nu uita că stătea de vorbă cu oameni care aveau cel mult opt clase şi accepta situaţia care atare. Nu strîmba din nas, nu-i privea cu un aer de superioritate. Îşi asuma responsabilităţile, deşi, de cele mai multe ori, "ei erau cei care uitau să-şi ia medicamentele sau să vină cu copiii la vaccin". Cum era de aşteptat, după un timp s-a plictisit şi şi-a căutat un job mai incitant. Din nefericire, doctorii de ţară au senzaţia că se luptă cu un destin tiranic care i-a aruncat undeva într-un capăt de lume unde au de-a face cu un trib primitiv. N-au vocaţie de "martiri" şi, de aici, frustrările de rigoare şi lipsa de interes. După un timp, li se pare că singurele îndatoriri care le revin sînt cele de a lua temperatura sugarilor şi de a semna bilete de trimitere către spitalul din cel mai apropiat oraş. Alţii se blazează treptat, acceptînd avantajele traiului la ţară: mai o găină, mai un porc, mai o afacere de sezon. Ca să recapitulăm: la ţară, prevenţie nu se poate face, dar nici comunicare nu există. Şi să vă mai dau un exemplu, de data aceasta de la oraş (ideea mi se pare însă de reţinut): doctoriţa de familie îl primeşte oricînd pe tatăl meu în cabinetul ei, chiar şi fără programare şi chiar dacă are doar dureri închipuite, pentru că îi face plăcere să discute cu el. După douăzeci de muncitori cu lopata care cer concedii medicale şi după treizeci de "mătuşi" care îşi povestesc viaţa, dar nu ştiu să explice care-i buba, se relaxează flecărind despre tot feluri de nimicuri. Cu alte cuvinte, "îi place să lucreze cu intelectuali". O fi discriminare pozitivă? N-aş zice. Mai degrabă nevoia firească (de multe ori subconştientă) a unui om "şcolit" de a comunica la nivelul său. Am auzit deseori pacienţi care se plîng că "doctorii îi tratează urît, cu un aer de superioritate". Să fie acesta efectul unei "îndobitociri" colective a personalului medical care intră în contact, în general, cu oameni simpli, fără educaţie, însă cu o doză mare de nesimţire (în mare parte, involuntară - "n-a avut apă caldă ca să se spele" sau "a uitat să-şi ia pastilele")? Acest "efect" sau cum vreţi să-i spuneţi se vede cel mai bine la ţară. Lipsa "intelectualului" din mediul rural, absenţa frînturilor de dialog inteligent, din timpul banalelor consultaţii, imprimă medicului de familie un anumit tip de comportament. Voi încheia, particularizînd, cu o experienţă recentă de la un seminar despre "accesul la serviciile de sănătate în comunităţile de romi", unde reprezentaţii romilor, în cazul de faţă cei de la organizaţia "Romani Criss", au demonstrat că au învăţat temeinic un singur cuvînt pe care societatea civilă îi încurajează să-l pronunţe: discriminare. E adevărat, discriminarea e la modă, din moment ce aduce fonduri. "Mulţi medici ar aprecia acordarea unui sprijin în relaţia lor cu pacienţii romi. (...). Din punctul de vedere al timpului alocat, consultaţiile pacienţilor romi durează în medie mai mult decît consultaţiile efectuate pe alţi pacienţi, aceasta datorîndu-se comunicării cu aceştia. Din această cauză, unii medici susţin că, pentru astfel de activităţi ar trebui să primească un număr mai mare de puncte" - scria în raportul pe care l-am citat. Desigur, concluzia "Romani Criss" a fost: discriminare. În acest caz, doctorii, în special cei din mediul rural, au mari probleme legate de corectitudinea politică. Se înverşunează să-şi discrimineze aproape toţi pacienţii: pentru că n-au şcoală şi nu pricep o iotă din ceea ce se vorbeşte cu ei, pentru că nu-şi aduc copiii la vaccin, pentru că n-au bani de şpagă şi de cadouri, pentru că duhnesc a alcool şi put a grajd. Cînd i-am întrebat pe reprezentanţii organizaţiei ce li s-ar părea util să se scrie în presă pentru a surprinde tema seminarului, mi-au răspuns după un timp de gîndire: despre mediatorii noştri sanitari. Nu sînt suficient de promovaţi şi asta-i cea mai mare problemă din sistemul nostru sanitar!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.