Corporatismul mare şi corporatismul mic

Ştefania MIHALACHE
Publicat în Dilema Veche nr. 327 din 20 - 26 mai 2010
Corporatismul mare şi corporatismul mic jpeg

Termenul „corporatism“ e folosit de români cu maximă lejeritate şi dezinvoltură, cum se întîmplă ori de cîte ori aceştia învaţă un cuvînt nou. Datorită unor circumstanţe de ordin istorico-sociologic, conţinutul pe care acesta şi-l conturează în imaginarul public are şi o evoluţie discretă de nuanţe. A apărut, cred, la vreo şapte-zece ani după Revoluţie, odată cu primele sedii de firme mai de Doamne-ajută, şi a continuat să prindă rădăcini mai ales odată cu apariţia băncilor unde românul putea să vadă mobilier de birou mai frumos decît mobila lui de sufragerie, gresie de care el încă nu avea acasă, băi care pe vremea aceea păreau culmea luxului. Românii intrau timizi şi plecau încîntaţi.

Apoi, ceva mai tîrziu, şi-au deschis filiale în România multinaţionale celebre. Tinerii absolvenţi de ASE de atunci au avut şansa vieţii lor: să se angajeze într-una dintre ele şi să cîştige salarii la care atunci nimeni nu visa. Astăzi ei sînt oamenii mereu la costum, în Jeep-uri cu/fără şofer, cu ceasuri scumpe, costume şi pantofi de firmă. Sînt oamenii aceia mereu grăbiţi, cu o mină preocupată şi cu vocabular împănat de meeting, leadership, consultant (pronunţat ca în engleză), management level, content, deadline, sau barbarismele a prioritiza, a focusa ş.a.m.d., nu că limbajul ar fi neapărat vreo problemă sau că ar mai inhiba pe cineva. Sînt cei care ajung seara foarte tîrziu acasă, în apartamente cam goale (şi din cauza mobilierului minimalist), şi mănîncă, în faţa televizorului, ceva semipreparat sau comandat, exact ca într-un film de categorie B de la Hollywood.

De fapt, corporatismul în varianta vestică a început cu totul altfel şi are o altă definiţie: „Doctrină social-politică şi economică, apărută după Primul Război Mondial, care preconiza înlocuirea sindicatelor muncitoreşti cu corporaţii, organizaţii profesionale din care să facă parte atît muncitorii, cît şi patronii, precum şi înlocuirea Parlamentului cu o reprezentanţă naţională a corporaţiilor“ (conform DEX online). Corporaţia ar deveni, astfel, principul de bază al funcţionării societăţii, iar societatea în sine ar fi văzută ca un corp guvernat de un funcţionalism pragmatic. Statul corporatist există în baza unei ierarhii stricte în cadrul căreia individul contează numai prin prisma funcţiei pe care o îndeplineşte. Majoritatea criticilor săi deconspiră avantajele pe care le presupune formula combinată dintre aspectul politic şi cel economic al doctrinei: ea dă naştere unor organisme politice concepute să protejeze interesele economice ale unor straturi sociale dominante.

Folosind cuvintele unuia dintre aceşti critici, corporatismul la el acasă este un socialism pentru burghezi.
Dacă în America însă, conceptul are parte de critici vehemente, într-o ţară postcomunistă ca România, el a ajuns complet dezbrăcat de istoria sa teoretică, prezent mai ales prin icon-urile legate de bunăstare materială şi prestigiu social. Cu toate acestea, mi se pare că există şi o explicaţie subliminală pentru care aşa-zisul corporatism este asimilat la români într-un mod complet ne-critic: într-un fel similar propagandei comuniste, prin corporatism şi sistemul său de valori se vinde, de fapt, iluzia corpului, pentru a se asigura eficienţa funcţionalităţii.

Capitalismul şi socialismul se întîlnesc în iluzia corporală, a nevoii de a aparţine, de a fi una cu un sistem – singura modalitate de a garanta că vei fi purtat mai departe din funcţie în funcţie şi din treaptă în treaptă. Paradoxal, poate că tocmai istoria întunecată a reprimării individualităţii îi face pe români să îmbrăţişeze cu atîta efuziune un sistem care face cam acelaşi lucru, dar într-un mod mult mai cald şi mai prietenos, mult mai atent cu întreţinerea iluziilor.

Astfel, românii nu bagă de seamă cînd stau ore întregi peste program fără să fie plătiţi, nu au nimic împotrivă să-şi modeleze atitudinea într-o direcţie cît mai pro-activă şi mai conformă cu valorile companiei. Această situaţie, la rîndul ei, e cu două tăişuri, pentru că principiul funcţionalităţii suferă adesea modificări din cauza dorinţei românului de a parveni prin mijloace specifice. Pînă la managerul cel mare, străin, managerii cei mici, români, îţi iau sufletul de corporatist fidel. Sau cine nu a văzut într-o corporaţie o secretară seducătoare care hotărăşte cine este promovat şi cine nu?

Cu Poemele secretarei am încercat să surprind aceste două tipuri de sabotaj, cel al – să-i spunem aşa – corporatismului mare, vestic, care te eficientizează şi te anulează, seducîndu-te cu speranţele unei false străluciri profesionale pe care, foarte adesea, nu o poţi atinge, pentru că urmezi o direcţie dinainte trasată şi urci nesfîrşitele trepte ale structurii ierarhice, şi pe cel inerent corporatismului mic, românesc, care aduce după sine la birou bîrfa, cinismul, vulgaritatea şi, nu în ultimul rînd, afacerile oneroase. La mijlocul celor doi curenţi se află un personaj numai bun de sacrificat: o fată competentă, dar bovarică, o fată care are imensa naivitate de a urma valorile corporatiste în litera lor, ajungînd să se îndoape cu cărţi motivaţionale şi cu mesaje de tipul „cum să cîştigi X“, „zece paşi ca să devii Y“. Călcîndu-şi în picioare vocaţia interioară care o îndeamnă să fie mai degrabă poetă, Andrada Panu îmbrăţişează – cu aceeaşi intensitate şi un fel de idealism aproape nobil în literalitatea sa – corporatismul mare, pentru a fi, ironic, ucisă de corporatismul mic, în speţă de regulile nescrise ale business-ului dîmboviţean.

Ştefania Mihalache este scriitoare, autoare a romanului Poemele secretarei (Polirom, 2010), carte a cărei acţiune se desfăşoară în mediul corporatist din România.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.