„Creaţie şi Informaţie“

Christian MITITELU
Publicat în Dilema Veche nr. 589 din 28 mai - 3 iunie 2015
„Creaţie şi Informaţie“ jpeg

Înainte de 1989, Ion Iliescu, sau Ion Ilici Iliescu, cum figura în anuarele nomenclaturii din Europa Răsăriteană, era desigur un personaj cunoscut în sferele înalte. Ocupase funcţii importante în aparatul de partid, căzînd apoi în dizgraţie după celebra vizită (am putea spune de documentare!) făcută de Ceauşescu în Coreea de Nord. Suficient ca Ion Iliescu să trezească interes la Moscova, de care îl legau multe fire. Necunoscut nu era nici la Washington, graţie unor politologi americani (cum ar fi Kenneth Jowitt) sau relatărilor unor conaţionali pripăşiţi prin lumea universitară de peste Ocean.

Pentru publicul larg din România numele Ion Iliescu nu însemna însă mai nimic. Era detestat de cei care, studenţi fiind în 1956, au fost închişi pentru că s-au solidarizat cu revoluţionarii din Ungaria, ca şi de alţii care avuseseră de-a face cu el în circumstanţe definitorii. Dar cum el însuşi a fost ulterior acuzat de „deviere intelectualistă“, Ion Iliescu a ştiut să curteze „lucrătorii în domeniul culturii“ de la Timiş şi Iaşi, unde a funcţionat ca vicepreşedinte şi, respectiv, preşedinte al Consiliului Judeţean. Unii dintre ei l-au apreciat ca pe un aparatcik cu o atitudine mai constructivă. Marele public nu era însă la curent cu existenţa acestui personaj. Presa avea grijă să tacă, aşa cum nu dezvăluia nici numele celor care mai apăreau în cîte o fotografie alături de Ceauşescu.

Chiar şi printre cititorii de gazete, puţini sînt cei care au lecturat sau avuseseră răbdarea să parcurgă bolovănosul articol semnat de Ion Iliescu în România literară, în 1988, cu titlul „Creaţie şi Informaţie“. Ion Iliescu se declara interesat de rolul creaţiei intelectuale şi al progresului tehnico-ştiinţific (sic) în societate. Nu îl cita pe Ceauşescu, din cîte îmi amintesc. În schimb, îi atribuia lui Francis Bacon zicerea că „ştiinţa e putere“. Cred că o făcea mai mult ca să adauge că reciproca nu stă în picioare, o aluzie la soţia dictatorului. Iliescu sublinia „necesitatea“ (cuvînt-cheie în epocă) dezvoltării unor forme de control asupra factorilor decidenţi, spre a ţine pasul cu progresul tehnologic. Probabil că aşa gîndiseră şi alţii cu veacuri în urmă cînd se năştea democraţia, cu sau fără progres… Nu cumva erau formulările lemnoase, dacă nu neapărat conţinutul, un mesaj codat că România are nevoie de Perestroikă?

Articolul a fost observat de cercetătorii postului de radio Europa Liberă, de la München, care parcurgeau cu acribie toate publicaţiile româneşti în căutarea unui semnal sau vreunui fir de care se putea lega o speranţă. L-au semnalat, l-au analizat, iar redactorii postului, probabil cu consimţămîntul responsabililor de la Washington, l-au popularizat. Autorul a fost lăudat pentru curajul şi viziunea sa şi evocat în numeroase analize despre criza regimului din România. Astfel, la un post de radio cu mare influenţă în România s-a vorbit în repetate rînduri despre Ion Iliescu, sugerîndu-se implicit că ar fi o posibilă alternativă mai luminată la Nicolae Ceauşescu.

Alternativa trebuie să fi fost evocată la Moscova, Washington şi Londra de un vechi stalinist, Silviu Brucan, care a vizitat în aceeaşi perioadă cele trei capitale. La Moscova, în 1988/89, nu mai mergea nimeni din conducerea partidului. La Washington, Silviu Brucan (pe care tot un cercetător de la München mi l-a lăudat ca fiind singurul disident din România!) a zăbovit mai mult datorită unor probleme medicale. A fost găzduit de un artist plastic din diaspora care avea să se remarce ca unul din cei mai fideli susţinători de peste Ocean ai lui Ion Iliescu. De altfel, în tot cursul anului 1989 am fost contactaţi la BBC de diverse persoane din exil cîndva privilegiate de regim şi care nu se manifestaseră în vreun fel pînă atunci. Refrenul lor era că „nu se mai poate“ şi că „trebuie să facem ceva…“. Unii încercau să ne livreze informaţii incendiare despre Ceauşescu, sperînd probabil că BBC le va difuza neverificate. Cineva părea să coordoneze o campanie de influenţare a celor dispuşi să plece urechea şi să pregătească terenul pentru o schimbare – trebuie spus timidă în raport cu ce se întîmpla în alte ţări din Europa Răsăriteană.

În măsura încă neelucidată în care cele două supraputeri au avut un rol în evenimentele din decembrie 1989, este plauzibil ca ambele să fi considerat că Ion Iliescu ar fi una dintre soluţiile de luat în calcul. Gorbaciov avea o proastă părere despre liderii comunişti din Europa Răsăriteană, mai cu seamă despre cei care se opuneau reformelor pe care le considera esenţiale. Moscova a complotat în vederea înlocuirii lui Erich Honecker, Todor Jivkov şi chiar Janos Kadar. Nu există însă dovezi că ar fi dictat cine să fie succesorii acestora.

Pe Ceauşescu, Gorbaciov îl detesta. Pe de altă parte, nu avea un motiv aparte pentru a grăbi debarcarea lui. România „epocii de aur“ oferea o mărturie convingătoare a consecinţelor dezastruoase ale refuzului de a reforma sistemul. Apoi, din punct de vedere economic, politic şi militar, România se îndepărtase de Moscova. Nu găzduia trupe sovietice pe teritoriul ei, cu atît mai puţin rachete, ca RDG sau Cehoslovacia. Poziţiile antisovietice ale lui Ceauşescu nu mai interesau Occidentul şi în consecinţă nu mai reprezentau un factor iritant pentru conducerea sovietică.

S-ar putea însă ca Mihail Gorbaciov şi sfetnicii săi, Edvard Şevarnadze şi Aleksandr Iakovlev, să se fi temut că perpetuarea dictaturii cuplului Ceauşescu sau o implozie a regimului pot duce la instabilitate. Sau că, în eventualitatea prăbuşirii regimului, puterea ar fi putut cădea în mîinile partidelor istorice. Sovieticii ştiau că liderul ţărănist Corneliu Coposu afiliase în secret partidul la Internaţionala Creştin-Democrată. Sau poate că Moscova dorea să evite coagularea unui curent naţionalist, favorabil reunificării cu Basarabia, care, în 1989, încă nu se desprinsese de Uniunea Sovietică.

Nu ştim, dar este cert că guvernul sovietic, şi nu numai el, prefera ca, în interesul stabilităţii, transferul de putere iminent şi în România să se producă cît mai lin sau chiar discret orchestrat din afară. Într-un asemenea scenariu, Ion Iliescu, al cărui nume a fost picurat prin radio în percepţia colectivă a românilor, putea fi un pion util. Istoria ne va spune în cele din urmă dacă aşa a fost.

E de remarcat însă că, în 1988-89, Ion Iliescu, bine tăinuit de presa cenzurată din România comunistă, ca orice personaj în viaţă sau din istorie care ar fi putut să-l eclipseze într-un fel pe Ceauşescu, a fost adus în prim-plan de o instituţie de presă din lumea liberă şi democratică.

Christian Mititelu a fost director al secţiei române a BBC între anii 1984-2004.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.