Cu laptop-ul de gît: între performant şi sufocant

Adrian SPINEI
Publicat în Dilema Veche nr. 172 din 26 Mai 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Enos N. Barton, cofondator al Western Electric, afirma pe la mijlocul secolului al XIX-lea despre o nouă invenţie în mare vogă în acel moment: "Îmi amintesc perfect dezgustul pe care l-am simţit cînd cineva a afirmat că poate să trimită o conversaţie printr-o sîrmă". Era bineînţeles telefonul lui Graham Bell, de care acum nu ne mai putem lipsi. Deocamdată. Într-o discuţie de acum cîţiva ani cu un amic, manager IT la o firmă romÈnească medie ca număr de angajaţi, el îmi spunea un pic necăjit: "Oamenii aceştia nu vor să dea mail-uri". "De ce să scriu la tastatură cînd am telefon şi fax atît de uşor de folosit?" era raţionamentul lor imbatabil. "Ai un pic de răbdare - i-am spus atunci - anumite schimbări nu pot fi oprite de nimeni". A trecut ceva vreme şi aceleaşi personaje, pe atunci recalcitrante, îşi verifică acum e-mail-ul cu naturaleţea cu care respiră. Mai mult - graţie progreselor telefoniei mobile - răspund la aceste mail-uri şi discută pe mesageria instant în staţia de metrou, în maşină, din aeroport sau chiar din şezlongul de lîngă piscina hotelului. O transformare similară sculptează viaţa de zi cu zi a multora dintre noi, fie că vrem sau nu. Impactul tehnologiei la birou nu face deliciul presei. Este un aspect considerat mai puţin spectaculos decît piraţii de filme şi muzică de pe Internet sau televizoarele cu plasmă avînd suprafaţa unei garsoniere confort II. Şi totuşi: ERP, CRM, EDOCS, wiki, Intranet, timesheet, SAP. Punctul comun al acestui amestec heteroclit de termeni tehnici este că din ce în ce mai mulţi romÈni încep să le cunoască semnificaţia. Munca pe care aceşti oameni o depun zilnic este metrizată, "workflow"-izată, evaluată implacabil de către sistemele informatice ale firmei. An de an, modelul de acceptare al schimbărilor este acelaşi. "Conducerea" impune un nou software, noi proceduri de lucru cu acesta, iar revolta este totală. "De ce, pentru că era foarte bun cel vechi, perfect chiar!" "Nimic nu o să mai meargă, jur." "Au înnebunit şi cei din management, şi IT-ul." Trec săptămînile, iar şocul iniţial se estompează. Gulerele albe învaţă, înjură, învaţă, se acomodează. Trece încă un an, se instalează un nou sistem sau o nouă versiune. "De ce, pentru că era foarte bun cel vechi, perfect chiar!" Cred că laptop-ul este o invenţie fantastică. Pe de-o parte, te leagă cu lanţuri groase, pe de altă parte, îţi deschide drumul spre libertate. Ne aflăm în acest moment într-un context interesant, creat de îmbinarea cîtorva factori-cheie. Costul şi greutatea laptop-urilor sînt în scădere continuă, în vreme ce performanţa lor creşte, iar accesul confortabil la Internet a devenit pentru mulţi o comoditate precum cablul TV sau apa caldă. Astfel, chiar şi pentru firmele fără conturi bancare grase, rentabilizarea unui laptop a devenit extrem de facilă şi de rapidă. Odată ajuns acasă şi computerul portabil scos din geantă, angajatul se conectează prin VPN la reţeaua internă a firmei şi brusc regăseşte un mediu familiar. Luat în primire de braţele ("tentaculele"?) invizibile ale sistemelor informatice, el poate da e-mail-uri, faxuri, poate participa la conferinţe telefonice sau videoconferinţe trecînd prin serverele de la birou. Corporatistul modern accesează fără oprelişti de acasă toate acele aplicaţii care, în loc de denumiri, au acronime de 3 sau 4 litere. Exact ca la birou! Atîta vreme cît tehnologia ne scuteşte de orele petrecute în traficul cumplit al oraşului este fantastic. Lucrurile însă nu stau mereu aşa de bine, pentru că în multe cazuri laptop-ul este doar un mijloc infernal de a continua munca, indiferent de ora din zi şi din noapte, indiferent de alte considerente. În cazul destul de mediatizat al middle-manager-ului decedat în aprilie din cauza (printre altele) a extenuării, eu aş spune că a murit şi "de laptop". Cordonul ombilical poate să te strîngă de gît, dacă nu eşti atent. Acelaşi arsenal electronic este pentru mulţi un bilet spre independenţa totală. Devine din ce în ce mai familiară figura freelancer-ului care-şi duce întreaga firmă pe umăr. O societate producătoare de software sau una de consultanţă şi training încap lejer într-o servietă. Faxul, telefonul, mail-ul, conexiunea la Internet, toate stau înghesuite cuminţi pe mobil. Sînt aceleaşi unelte ca şi în situaţia precedentă, s-a schimbat numai modul de utilizare. Diferenţa nu o face tehnologia în sine, ci doar oamenii care o folosesc. Companiile grăbesc adaptarea oamenilor la schimbări prin formări ("training-uri" în limbaj corporatist) în care utilizatorii sînt educaţi să interacţioneze cu diversele sisteme şi aplicaţii cu care intră în contact. Partea bună la aceste training-uri este că te învaţă cum să lucrezi cu noile unelte, partea proastă este că nu te învaţă cum să nu lucrezi cu ele. Cum să închizi e-mail-ul şi clientul de mesagerie instant atunci cînd trebuie să te concentrezi asupra unei sarcini importante. Cum să nu-ţi citeşti e-mail-ul atunci cînd ţi se adresează un coleg. Cum să nu intri în sala de şedinte cu telefonul mobil la tine, conectat prin WiFi la reţeaua firmei. Cum să laşi laptop-ul acasă atunci cînd pleci în week-end cu familia. Cum să ştii cînd să te opreşti şi să închizi, să scoţi din priză, să te scoţi din "priză". În ultimă instanţă, este o chestiune de măsură, de liber-arbitru. Schimbarea pe care tehnologia o produce în vieţile noastre este de neoprit, dar nu şi de necontrolat.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.