Cu singurătatea pe sofa

Publicat în Dilema Veche nr. 248 din 18 Noi 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De pe un site: "utilizatorul loneliness nu are nici o poză în galeria foto"; "utilizatorul loneliness nu are nici un prieten". Aşa intrăm în miezul problemei: folosindu-ne de ironia involuntară a template-urilor, precum şi de lipsa de iniţiativă a utilizatorului de a-şi updata profilul (utilizator care şi-a ales, bănuiesc, id-ul tocmai pentru că speră să-şi facă prieteni şi să devină vizibil). Nu pot decît să fiu de acord - loneliness inevitabil nu are prieteni şi poze în galeria foto. Dincolo de acest acord, mi-e greu să merg mai departe. Cum vedem noi, psihologii, singurătatea? Şi ce facem realmente să-i ajutăm pe cei singuri? Am la dispoziţie cîteva paragrafe ca să vă formulez un răspuns. Dar nu îmi va fi uşor, tocmai pentru că mă simt destul de singur în acest demers. Va să zică... de unde pornim spre singurătate? În primul rînd - nu vă faceţi multe speranţe! Pentru psihologi şi psihiatri, singurătatea nu pare să fie demnă de o atenţie specială. Ca potenţiali pacienţi pentru această condiţie, nu o să găsiţi referinţe numeroase în literatura de specialitate, nu o să vă puteţi lăfăi pe canapele sau prin cabinete la specialişti care o tratează. De cealaltă parte a baricadei, noi, profesioniştii care ar trebui să o abordăm, nu beneficiem de un intro specific în domeniu. Învăţăm să-i tratăm efectele (depresia, anxietatea), să-i dăm ocoluri dacă mai prindem un curs cu tente existenţialiste - mai degrabă la nivel de condiţie umană - sau să o înregistrăm sec într-o foaie de observaţie: pacientul M.C., 37 ani, trăieşte singur, contacte sociale puţine. În al doilea rînd - reveniţi-vă puţin! Inspiraţi şi expiraţi. Trebuie să existe o soluţie, dincolo de încurajările vecinilor sau ale vreunei mătuşi entuziaste, care îi spun solitarului "fă-ţi şi tu prieteni, ce naiba! Ieşi în oraş, du-te la un spectacol, la o petrecere", sfaturi care mai mult îl irită pe singuratic şi îi întăresc izolarea. Soluţii parţiale ni le oferim noi sau ni le oferă viaţa - căutăm alinarea sufletului în cuplu sau în familie, ne sunăm isteric prietenii să ne scoată în oraş, învăţăm un anumit tip de ataşament la propriul ego pentru a ne părea mai suportabili nouă înşine. Fără ajutorul psihologului sau al vreunei pastile prescrise de psihiatru. În al treilea rînd - faceţi-vă din nou griji! Singurătatea e o boală care ne poate lovi în orice moment şi pentru care puţini dintre noi sînt într-adevăr pregătiţi. Devălmăşia citadină, aglomerarea şi distanţele nu fac nimic altceva decît să ne creeze premise nefaste. Interfoanele, orarele supraîncărcate, deplasările, agendele nu sînt nimic altceva decît bariere pe care le ridicăm conştient sau inconştient în calea acelor tămăduitoare întîlniri ale celuilalt, care ne pot alina inflamarea. Cum circumscriem singurătatea? Dincolo de consideraţiile filozofice, pe care le-aş lăsa în seama altcuiva, care se simte mai bine să vorbească despre condiţia umană, o abordare pragmatică distinge mai multe tipuri de singurătate. Şi nu o să fac o referinţă de manual, pentru că tocmai vă spuneam că acesta îmi lipseşte... Avem, pe de o parte, solitudinea. Sau, cel puţin, îi putem spune aşa. Acel tip de singurătate autoasumată, în care persoana, de cele mai multe ori, îşi este suficientă sieşi. Sau îşi acceptă condiţia. Pe adevăraţii solitari, obişnuiţi cu rutina vieţii lor de zi cu zi, cu micile lor plăceri şi cu hobby-urile lor, îi întîlnim rar, nu îi auzim că se plîng şi îi simţim uşor fremătînd a întoarcere în hogeacul lor, de fiecare dată cînd se expun scrutinului celorlalţi. De ei, de autofili, nu ar trebui să ne ocupăm. Îşi sînt cantitate suficientă, au vocaţie de eremiţi sau de genii, de filatelişti sau de pescari şi optează să rămînă aşa. Dincolo de autofili sînt însă autofobii. Cei pentru care singurătatea este o povară tristă de care s-ar debarasa instant. Cei care se sperie de propria lor companie, care trăiesc cu panică sau cu pasivitate tristă momentele în care nu se au decît pe ei. Această autofobie, pe care o puteţi găsi listată alături de alte sute de fobii, este o posibilă ţintă de intervenţie pentru terapie. Terapie? Ce fel de terapie? Cum ne tratăm de singurătate şi de efectele ei? Această întrebare are un răspuns simplu şi o practică complicată. La nivel de răspuns, el stă pe buzele oricui - ne întîlnim cu ceilalţi şi/sau ne acceptăm pe noi. La nivel de practică însă... fie una, fie cealaltă, fie ambele soluţii sînt greu de pus pe rol. De fapt, singurătatea autofobă este o condiţie cu intrări şi ieşiri problematice. Unii dintre noi devin singuri pentru că le este frică de judecata sau de abuzul celor din jur. Astfel, anxietatea interpersonală este o intrare în singurătate. Alţii ajung singuri prin conjuncturi variate (moartea partenerului, mutarea într-un nou context, un job prea solicitant...), iar tristeţea pe care o trăiesc le previne ieşirea din singurătate. Aceste două categorii de potenţiali pacienţi se confruntă cu două probleme diferite - pe de o parte, unii nu au învăţat niciodată cum să-şi creeze o plasă de siguranţă împotriva singurătăţii, iar pe de altă parte, ceilalţi nu-şi mai găsesc energia sau motivaţia de a-şi activa resursele. Numitorul comun este cel al pasivităţii triste, care îi aduce şi pe unii, şi pe ceilalţi în situaţia de a nu mai încerca nimic care să-i scoată din această stare. Ce pot face însă eu pentru utilizatorul loneliness? Dacă vine la mine în cabinet, călcîndu-şi regulile pasivităţii lui triste şi mobilizîndu-se să vorbească despre problema lui, am posibilitatea să lucrez pe creşterea abilităţilor lui de contact sau pe creşterea potenţialului de autoacceptare. Sau pe amîndouă. După cum vă puteţi imagina însă, cabinetul de psihoterapie nu este (şi) o agenţie matrimonială sau un club social. Astfel, soluţiile pe care le pot identifica împreună cu un client nu sînt decît parţiale sau incomplete. Singurătatea cetăţeanului este însă, în principiu, şi un subiect de îngrijorare socială. Lupilor singuratici (şi trişti) ar trebui să li se ofere posibilitatea de a se reîntoarce în haită. Soluţiile, şi aici, sînt variate. Într-o cinică perspectivă, mall-urile reprezintă clinici de tratament al singurătăţii mai eficiente decît toate cabinetele de psihologie dintr-o arie urbană, la puterea n. Mai există însă şi alte forme de terapie socială care alătură oameni, nu neapărat cu o finalitate de consum. Iar numărul acestor oportunităţi (fie că sînt cluburi de aranjamente florale, de aikido, de tango sau măsuţe de şah dintr-un parc public) vorbeşte despre grija pe care o avem (sau nu) pentru solitari. Singura concluzie? Utilizatorul loneliness a mai petrecut o zi în faţa calculatorului, în prima parte la serviciu, în a doua parte, acasă. În continuare aşteaptă ca vreun prieten să-i trimită invitaţia de join. Dacă spre seară nu-i vine în minte vreo soluţie, îl invit să-şi părăsească aparent confortabilul fotoliu şi să facă ceva. Orice. Are în faţă un lung drum de parcurs, dar numai la început, singur.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.