Cu vin de Chile despre scrisori şi prietene

Publicat în Dilema Veche nr. 452 din 11-17 octombrie 2012
Cu vin de Chile despre scrisori şi prietene jpeg

Aş putea să scriu acum despre bileţele (da, pe vremea mea scriam şi schimbam bileţele, fie ele de amor ori de împărtăşit/alungat plictiseala în timpul orelor de tehnologia materialelor, fie ele despre frămîntări sufleteşti sau doar altele în care jucam x şi 0). Aş putea să scriu despre SMS-uri sau schimburile pe mess, într-un limbaj pentru care, probabil, aş avea nevoie de un curs de iniţiere. Tot aşa cum aş putea să scriu despre faptul că sînt invidioasă pe viteza cu care tinerii tastează mesaje pe telefonul mobil sau despre melancolia ce se trezeşte cînd mă gîndesc la maşina de scris, cu zgomotul ei înfundat şi monoton pe masa din bucătărie. Şi despre scrisori de despărţire – în care spui tot ce n-ai apucat sau nu ai avut curaj – aş putea scrie. Dar am să aleg altceva...

Acum mai bine de un an, prietena mea Maria (care trăieşte la Londra) mi-a propus să ne scriem altfel decît pînă atunci. Şi anume, să renunţăm noi la comoditatea mail-ului în favoarea scrisorilor trimise cu poşta. Ideea mi-a surîs, mi s-a părut seducătoare chiar, mai ales k (!) pentru mine a scrie cu stiloul este o mare plăcere. În plus, faptul de a aştepta o scrisoare, de a mă uita în cutia de scrisori după un mesaj mai personal decît facturile lunare m-a făcut să fiu imediat de acord. Zis şi făcut. Doar că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tîrg, şi nu am reuşit să mă ţin de cuvînt. Şi aşa am continuat să ne scriem electronic, ceea ce, recunosc, are avantaje. Erau zile în care deschideam mail-ul cu sufletul la gură să văd dacă am primit ceva de la Maria. Uneori îi scriam şi, după ce apăsam tasta send, primeam o scrisoare nouă de la ea. Le scriam aproximativ în acelaşi timp,

Cu Irina (vinul din paharul meu şi din titlu are legătură cu ea) chiar am reuşit să ne scriem o vară întreagă. Ea, în Bucureşti pe caniculă, sosea de la spital şi se punea pe scris. Eu, la ţară, tot pe caniculă, scriam după-amiaza, cînd dormea fiul meu. Scriam şi una, şi cealaltă despre ce era în jurul nostru – aerul torid şi asfaltul înmuiat de căldură, despre cum fiu-meu, de trei ani atunci, descoperea măgarul sau porcul sau aştepta seara vacile să se întoarcă de la păscut. Dar scriam şi despre senzaţii, emoţii, sentimente încercate în diferite situaţii, de la o prezentare la un congres, la cumpărarea de materiale pentru renovarea casei. Da, pentru o femeie chiar şi aceste întîmplări banale dau naştere unor trăiri extrem de variate şi nuanţate.

Cu Anca (care acum se află în Las Vegas) am o lungă istorie epistolară. Multă vreme ne-am scris zilnic, dimineaţa la cafea. Era felul nostru de a începe ziua. Mai întîi citeam scrisoarea primită, apoi scriam, la rîndul meu. La fel şi ea. Într-o noapte am visat-o, iar dimineaţa voiam să-i povestesc. Dar mai întîi am deschis scrisoarea de la ea. Îmi scria că m-a visat. Pare că ne-am întîlnit nu doar în spaţiul virtual al misivelor noastre matinale, ci şi în spaţiul oniric, poate mai puţin virtual decît cel tehnologic.

Fiecare dintre ele are, fireşte, stilul ei. Maria scrie cu mult patos atît despre planurile ei, cît şi despre depresiile sale. Irina este mai reflexivă şi mai descriptivă. Iar cu Anca trebuie să am multă răbdare; pînă cînd aflu ceva despre ea, tinde să relateze întîmplări despre ceilalţi. Dar dincolo de stilul fiecăreia, precum şi dincolo de conţinutul propriu-zis al schimburilor noastre în format electronic sau tradiţional, se află altceva. Şi despre acest altceva cred că sînt, de fapt, scrisorile.

Este vorba despre o legătură vie care nu s-a pierdut pentru că nu ne vedem, pentru că nu mergem împreună la un spectacol, concert sau film ori măcar să bem un ceai sau o cola mică. Este vorba despre o relaţie care nu s-a întrerupt, despre o anume continuitate. Mai este vorba şi despre plăcerea de a ne afla în contact una cu cealaltă, chiar dacă ne despart foarte mulţi kilometri, despre dorinţa de a şti una de cealaltă, despre nevoia de a nu renunţa la acele relaţii în care avem încredere, dar şi despre nevoia de a ne putea spune orice, deoarece ştim că acest orice este primit, este auzit şi nu-l putem spune oricui. Ci doar celor mai bune prietene.

Miruna Ţecheră este psihoterapeut şi lucrează în practică privată.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.