Cultura şi intelectualii în maşina de tocat idei

Publicat în Dilema Veche nr. 727 din 25-31 ianuarie 2018
Cultura şi intelectualii în maşina de tocat idei jpeg

Cultura europeană – întemeiată pe cîteva valori fundamentale, definită și redefinită tot timpul – n-ar exista fără purtătorii săi, intelectualii. În era Internetului și a rețelelor sociale, problema-cheie mi se pare cum sînt transmise valorile culturii europene, în ce măsură tehnologiile comunicării ajută sau nu la difuzarea ideilor. Și cum se plasează intelectualii în „spațiul public european“, real sau digital.

De la o vreme, se folosește formula intelectuali publici, care concentrează amestecul tipic modernității europene între cultura „propriu-zisă“, spiritul civic și implicarea în dezbaterile din societate. Formula vine din SUA. Despre „intelectuali publici“ a vorbit prima dată pe larg și analitic Russell Jacoby, în 1987, într-o carte devenită clasică: The Last Intellectuals: American Culture in the Age of Academe (New York, Basic Books). El deplîngea atunci faptul că intelectualii tineri păreau să se fi retras în spațiul academic, scriind cărți savante în domeniul lor strict de specializare. Or, în viziunea sa, definiția intelectualului „trebuie să includă un angajament pentru lumea publică (nu doar pentru un domeniu profesional sau privat), dar și un limbaj public, vernacular“. După 20 de ani, într-un articol în care își reevalua cartea, Russell Jacoby observă schimbarea de paradigmă, odată cu era blogurilor: „Internetul îi oferă fiecăruia o strană electronică. Intelectualul de modă veche care scrie o carte sau un eseu poate fi la fel de demodat ca o șaretă trasă de cal“ (Russell Jacoby, „Big Brains, Small Impact“, în The Chronicle of Higher Education, 11 ianuarie 2008).

În Europa, printre cei dintîi care au analizat declinul intelectualilor în epoca noastră este Wolf Lepenies, profesor de sociologie la Universitatea Liberă din Berlin, fost rector al Institutului de Studii Avansate Wissenschaftskolleg zu Berlin. Cartea sa Ascensiunea şi declinul intelectualilor în Europa (Cluj, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2003; ediția originală, 1992) este inspirată de rolul pe care l au avut intelectualii în schimbările petrecute în Europa Centrală şi de Est şi, în general, în proiectul Europei Unite. În viziunea lui Lepenies, intelectualul a apărut odată cu „Afacerea Dreyfuss“ şi, în zilele noastre, e pe cale de a-şi da obştescul sfîrşit. Intelectualii de tip Václav Havel, care construiesc ideea unei lumi mai bune şi apelează la marile principii morale, nu mai au nici un viitor, căci „trăim în postistorie, distincţia dintre bine şi rău se topeşte treptat“.

Totuși, Russel Jacoby pusese punctul pe i: intelectualii revin în spațiul public, predicînd nu doar la televizor și în ziare, dar și din „stranele electronice“, sub forma oarecum solipsistă a blogurilor. Se pronunță despre societate, economie, politică, moravuri, despre orice. Numai că scepticismele s-au nuanțat. Stefan Collini, profesor la Cambridge University, ajungea, în cartea sa Absent Minds. Intellectuals in Britain (Oxford University Press, 2006) la concluzia că intelectualii parcurg drumul de la autoritate la celebritate: lumea e alta, iar dacă vor să mai spună ceva lumii, intelectualii trebuie să accepte vecinătatea, la televizor, cu bîrfe despre vedete, concursuri cu premii şi reality-show-uri. Vrînd-nevrînd, intelectualii au intrat în mașina de tocat idei, cu tot ce decurge de aici: accesul la un public mai larg e însoțit de acceptarea unor vecinătăți și contexte privite ca defavorabile; impactul ideilor și opiniilor merge mînă în mînă cu necesitatea simplificării/accesibilizării limbajului; notorietatea intelectualilor publici conduce la o adevărată exploatare a lor de către sistemul media. Și devin „parte a sistemului“. Cu Facebook și Google pe cap, intelectualii au parte de zile grele: ideile lor trebuie decupate, fragmentate și-napoi la lume date sub formă de „postări“, pe bază de like și share.

În aceste condiții comunicaționale și într-o atmosferă mai degrabă anti-intelectuală, mai au purtătorii ideilor și ai culturii impact și influență? Mai ales în Europa, așezată pe lungi tradiții ale statelor și culturilor naționale, cu specificități greu de „tradus“? Se poate crea un spațiu public european?

De fapt, el există. În ciuda tuturor scepticismelor. Începuturile lui pot fi puse în legătură cu fondarea revistei Lettre Internationale la Paris, în 1985, de către scriitorul și publicistul Antonin J. Liehm, urmată de ediții în alte limbi și în alte țări (Germania, Italia, Spania, Danemarca, România, Croația, Ungaria etc.). Ideea era ca între aceste ediții să existe un schimb de articole care să contureze o dezbatere de idei la nivel european. O idee asemănătoare a dus la înființarea Eurozine, o rețea a revistelor culturale europene, pornită în 1998 ca platformă online care publica articole din vreo 5 reviste. Azi a ajuns la peste 80 de reviste din toate țările UE, plus Islanda, Norvegia, Turcia, Ucraina, Serbia, Macedonia, Belarus, Rusia. În interiorul rețelei se preiau și se traduc articole, iar prin asta se creează un fel de tematică pan-europeană și se pun laolaltă perspective și viziuni diferite, din țări/culturi diferite, asupra unor subiecte de interes european (calitatea democrației, migrația, viitorul proiectului european, cenzura în era internetului, relația Est-Vest, solidaritatea europeană, naționalismul și multe altele). Aceste subiecte sînt la intersecția între cultura „propriu-zisă“ (în sens restrîns, adică tot ce ține de arte, literatură, patrimoniu cultural) și cultura în sens larg, incluzînd ideile politice, atitudinile sociale, mentalitățile, istoria ideilor și multe altele, care alcătuiesc definiția cuprinzătoare (dar laxă) a culturii în zilele noastre. O rapidă privire pe www.eurozine.com arată, după gustul meu, care au fost temele/preocupările unei bune părți a intelectualilor europeni în ultimele decenii și ilustrează foarte bine ceea ce putem înțelege prin „spațiu public european“.

Eurozine a deschis o cale (colaborarea în rețea, cu ajutorul mediului online) practicată azi pe scară largă: diversele tipuri de platforme online și social media oferă un cîmp al dezbaterii mai amplu ca oricînd. De-a lungul și de-a latul Europei, intelectualii și oamenii de cultură sînt mult mai conectați, iar valorile pe care se întemeiază cultura europeană sînt mai ușor de difuzat și explicat. Cu „pagubele colaterale“ aferente: televiziunea și mediul online predispun la „pilule“, la simplificarea tonului și a limbajului, la accesibilizare.

Adevărata problemă însă mi se pare alta: revenirea în forță a perspectivelor ideologice, adesea radicale. Multe dezbateri eșuează în etichetări reciproce și în respingerea preopinenților pentru că sînt „conservatori“ sau „progresiști“, „neoliberali“ sau „neomarxiști“, „federa-liști“ sau „naționaliști“ etc. Substanța ideilor se pierde, argumentația rațională cedează în fața „post-adevărului“ manifestat în abordări emoționale gata făcute din stereotipii, clișee, prejudecăți și excluziuni care tind să se radicalizeze. Lumea uită că Europa secolului XX a cunoscut două regimuri totalitare – nazismul și comunismul – întemeiate tocmai pe ideologii ale „superiorității“, care au făcut zeci de milioane de victime. Dialogul, dezbaterea și acceptarea pluralismului – valori fundamentale ale culturii europene moderne – decad în fața noului triumf al ideologiilor, susținute aprins de mulți intelectuali. Mediul online le răspîndește în masă și le stimulează, ronțăind pe margine încrederea și raționalitatea disputelor. Tind să-i dau credit lui Manuel Castells: „Intelectualii tradiționali, din ce în ce mai incapabili să înțeleagă lumea în care trăim, și astfel subminați în rolul lor public, sînt deosebit de critici față de apariția unui nou mediu tehnologic, fără să știe prea multe despre procesele pe care își elaborează discursurile“ (The Network Society. From Knowledge To Policy, editată de Manuel Castells și Gustavo Cardoso, Washington DC, Johns Hopkins Center for Transatlantic Relations, 2005). În felul său, avea dreptate și Wolf Lepenies: intelectualii de tip Václav Havel sînt greu de imaginat azi și în viitor. Mașina de tocat idei a lumii digitale, mare producătoare de zgomote de fond, îi obligă să-și adapteze mijloacele la un spațiu public tot mai fluid, tot mai instabil, în care marile repere culturale și morale se dizolvă în pasta cea de toate zilele a „producătorilor de conținut“.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.