Cum am devenit complotistă

Publicat în Dilema Veche nr. 597 din 23-29 iulie 2015
Cum am devenit complotistă jpeg

„O umbră e fiinţa-i, o spumă e cuvîntu-i
Şi la un loc unire: zi-i lume şi te mîntui“

(Eminescu, ms. 2254, 102 v.)  

Frate (mă rog, soră…) cu românul din cele mai vechi timpuri, probabil, teoria complotului (noi am fost ocupaţi întotdeauna de alţii, noi am avut parte de o istorie vrăjmaşă, nouă ni se întîmplă mereu toate relele, pe noi şi bogăţiile noastre le vor toţi duşmanii, toţi vecinii, toţi străinii…) e una dintre cele mai greu de ucis prejudecăţi care ne bîntuie. Ea e mereu la îndemînă, gata să explice prin mimarea unui „eroism-contra-tuturor-nenumiţilor-dar-de-toţi-ştiuţilor“ ceea ce, altminteri, ar fi de domeniul logicii simple (cel mai recent exemplu: noul – nepromulgatul – Cod fiscal nu are nici o problemă, de fapt, ci preşedintele îndeplineşte doar – nepromulgîndu-l – planul unui complot obscur şi antiromânesc). Ea dă contururi fantastice, mondiale (şi conjurative) celor mai simple evenimente din real, ea colorează, cum spun, cu un eroism

(un eroism al bătăliei gata pierdute) evenimentele cenuşii şi mişcările politice sărace ale cotidianului. De veghe la comploturile antinaţionale, „ai noştri ca brazii“ vor susţine pînă în pînzele albe că „nimic nu e întîmplător“; ostaşi fericiţi ai unui război care nu a avut încă loc (dar pe care, premonitoriu, ştiu deja că l-am pierdut pentru că… noi, românii, bunii români, românii adevăraţi şi românii de bine, noi nu complotăm niciodată, noi – nu…, iar victoria e întotdeauna a oculţilor complotişti), ei ştiu că îndărătul celei mai mici decizii instituţionale, al unei gafe de vedetă politică, al unui sughiţ de PR, se poate ascunde monstrul care ne vrea răul şi care pîndeşte orice ocazie pentru a submina economia patriei, a lua (a da, mă rog…) Ardealul cui nu-l are, a lua pîinea de la gura pensionarilor statului, apele din albiile lor şi pe scriitorii naţiunii din paturile lor. Cu o logică demnă de o cauză mai bună, dar care îmi pare în veci de nesmintit în minţile celor smintiţi întru comploturile iudeo-masonico-americano-euro-maghiaro-etc., (mai) toate ce se întîmplă pe lume trebuie că sînt rezultatul unor calcule ascunse ale unui „grup de interese“ care ne vrea nouă răul.  Salvatorii nu sînt, totuşi, cei care ar reuşi (nu ştiu cum, aştept încă să aud propunerile strategice ale veghetorilor naţiei) să reducă la tăcere respectivii duşmani ascunşi, ci aceia capabili să le denunţe planurile. Căci e de-ajuns să ştii tu „mai bine cum stau lucrurile şi ce vor ăştia de la noi“, ca problema să fie esenţialmente rezolvată: denunţarea complotului nu urmăreşte dejucarea lui, ci – las aici antropologii şi psihologii să explice de ce – obţinerea admiraţiei naţiunii (astfel salvate?) pentru denunţător. Grozav e cel ce ştie adevăratele resorturi ale tuturor lucrurilor (chiar dacă nu spune sau nu spune tot, chiar dacă nu face nimic, ci ne lasă să pierim pe limba noastră păcătoasă de necredincioşi într-ale ştiinţei sale…). 

O asemenea carieră de succes a teoriei complotului în mentalul colectiv (şi, mă grăbesc să adaug, în discursul media al unei prese primitive) generează, fireşte, un interes al publicului aproape exclusiv pentru asemenea subiecte. Sau, mai bine zis, nimic nu e un subiect demn de atenţie dacă îndărătul faptelor nu se poate interpreta coada unui complot antinaţional sau anti-cui-ne-urmăreşte. Vedem comploturi pretutindeni; dacă ni se explică „pe bază de complot“ înţelegem mai bine ce ni se întîmplă etc. Foamea de comploturi (neapărat explicative, antiromâneşti şi tenebroase) depăşeşte limitele decenţei sau pe cele ale gîndirii critice. Aşa, de pildă, în miezul unui curs ce-l ţineam recent despre

(subliniez tema pentru a se înţelege de ce teoria complotului nu părea să poată intra în vizorul celor vreo 60 de studenţi care mă ascultau), unul din premianţii mereu aşezaţi în primul rînd se apucă, insistent, să ridice mîna. Îl văd, cum nu, dar caut să îmi închei ideea (şi fraza) înainte de a-l lăsa să întrebe. Cele cîteva secunde necesare mie pentru a ajunge la predicatul propriei regente au fost de-ajuns pentru a-l agita enorm, mai-mai să cadă peste pupitru cu mîna tot mai întinsă… O fi vrînd la baie, gîndesc văzîndu-i disperarea.  „Da“ – mă-ntrerup eu – „aveţi o întrebare? Spuneţi!“ Se ridică, orb la textul eminescian proiectat pe tabla sălii, surd la subtilităţile limbajului cosmogoniei din „Scrisoarea I“, ca să întrebe triumfător şi o ţîră complice: „Doamna, aşa-i că l-o omorît ungurii şi evreii?“ Aţi ghicit pe cine. M-am grăbit să îi spun că eu fac parte dintre cei care cred că l-au răpit extratereştrii şi urmează a ne fi redat, viu, cînd ne vom fi civilizat destul. Tînărul (viitor) filolog tace, supărat foarte, căci de fapt – ştie el mai bine – nu pe el şi comica lui inadecvare i-am ironizat astfel, stîrnind rîsul sălii, ci am luat în rîs… tragica moarte a lui Eminescu. Fac parte dintre complotişti, aşadar, ceea ce e de-a dreptul scandalos. Încerc, într-un exerciţiu mintal de absurdităţi la temă, să îmi imaginez ce gîndeşte dezamăgitul meu student (premiant şi bun român): faptul că la UBB o persoană ca mine predă literatură română (şi încă cursuri despre marii clasici!) e semnul unui complot destinat subminării culturii naţionale, ceea ce, dacă ne gîndim că e o universitate bilingvă, româno-maghiară, poate explica de fapt totul, nu…? 

În logica adepţilor teoriei complotului, chiar faptul că scriu, acum şi aici, în

un text pe această temă vine de le poate confirma cele mai negre supoziţii. Pentru că ei citesc – continuă să citească, la aproape douăzeci de ani după discuţie – numărul din 1998 al

consacrat mitizării/demitizării lui Eminescu drept ceea ce el nu era: un atac la figura poetului naţional, şi nu o discuţie publicistică asupra manipulărilor istorice ale unei construcţii culturale. Deşi nu am participat eu însămi la acel număr (prieteni ai mei, voi, dilematici, nici nu m-aţi invitat: o fi fost un complot?), faptul că am publicat (în 2001) un volum consacrat „istoriei şi anatomiei unui mit cultural“:

(unde unul din capitole analiza şi acel număr din

…) mă situează, în ochii lor, ca şi în ochii unor buni români de profesie eminescologică şi de confesiune academică, printre semnatarii numărului incriminat, complotistă şi vînzătoare de ţară. Eu nu sînt, aşadar, cea care a scris o carte (inclusiv despre obsesia comploturilor antiromâneşti a căror victimă va fi fost bietul Mihai Eminescu, la vremea lui, ca şi în mereu complotista lui posteritate), ci aceea care a participat la un complot antiromânesc. Iar dacă aş aduce (am adus…) dovezi bibliografice, tot degeaba: „ei“ ştiu mai bine… Nu recunoaşterea unor competenţe proprii omului de ştiinţă în relaţie cu un obiect de studiu mă aşază pe mine în peisajul lor mintal, ci, ca şi pe voi, dragi dilematici, o aură malefic-complotistă, căci ei la asta se pricep. Asta pricep. Atîta pricep. Studii? Argumente? Istorie politică şi antropologie culturală? Tot atîtea cuvinte şi cunoştinţe complicate, în vreme ce ei o au în plex, din naştere, pe asta cu iubirea de ţară şi cu demascarea complotiştilor împotriva interesului naţional. De la privitorul de Antene la acad. Mihai Cimpoi, eminescologul care mă prenumără, pentru scrierile mele, printre „detractorii lui Eminescu“ (în al său, recent şi sponsorizat de statul român,

Chişinău, 2013), nu găsesc nici o (altă) nuanţă, ci o unanimă încruntare, în numele subteranei, ocultei cunoaşteri a şi mai ocultelor mele mobiluri.

vor spune cei ce mă ştiu din acte, numele meu de familie se scria „cu H“, adică ungureşte, BOTH. Nici acum nu vă e limpede ce vreau cu Eminescu? Şi mai lăsaţi-ne cu maghiarizarea forţată a numelor de familie româneşti, în Ardealul istoric, că ştim noi mai bine. 

Eminescu şi lirica românească de azi

Mihai Eminescu, poet naţional român. Istoria şi anatomia unui mit cultural

Eminescu explicat fratelui meu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.