Cum îți înveți elevii să fie cetățeni implicați

Monica HALASZI
Publicat în Dilema Veche nr. 758 din 30 august – 5 septembrie 2018
Cum îți înveți elevii să fie cetățeni implicați jpeg

Sîngeorz-Băi este un orășel din județul Bistrița-Năsăud, cunoscut pentru borcutul care îți dă mintoșie. E locul în care am crescut, unde m-am format, dar locuiesc în Bistrița de peste douăzeci de ani și predau la o școală ca oricare alta, cum îmi place să spun, chiar dacă poartă titulatura de colegiu și numele lui Rebreanu. Lucrez în învățămînt de treizeci de ani și nu știu dacă mi-ar fi plăcut să fac altceva. Mama își dorea să devin asistentă medicală, cred că era la modă pe vremea aceea, dar eu m-am văzut întotdeauna profesoară.

Și e greu, după ce termini facultatea, să intri „la clasă“. Să fii profesor. Cred că am înțeles care e menirea mea cînd mi am dat seama că elevii nu trebuie să stea neapărat grupați în fața ta, ci poți sta tu însăți în mijlocul lor. Metaforic vorbind (și nu prea), mi-am dat seama că nu poți fi cu adevărat profesor dacă nu accepți schimbarea sau dacă îți e frică să ieși din „zona de confort“, să te implici și uman, nu doar profesional.

Elevii sînt niște homo appiens care au nevoie nu doar de informațiile tale, dar și de tine ca om, să-i faci să înțeleagă experiențele trăite, să reflecteze asupra lor, să le dai un feedback constructiv și să i pui să transfere în viața reală ceea ce învață. De aceea, haina cadrilată a profesorului autoritar e azi demodată; profesorul de azi poartă tricoul trainer-ului, denimul facilitatorului, cămașa de in a exploratorului, cardiganul evaluatorului și, de ce nu, jacheta sport a coach-ului. Elevii de azi au alte nevoi de la sistemul de învățămînt, iar dacă la nivel macro sistemul refuză cu încăpățînare să se schimbe, la nivel micro, acolo, în clasă, nu în documentele ministeriale, schimbarea se poate întîmpla.

Schimbarea se poate întîmpla la fiecare oră. Ca în cazul unui discurs, e important să captezi atenția, iar asta reușești să faci printr-un exercițiu de spargere a gheții sau prin evocarea unei știri de ultimă oră, dar nota bene, mereu trebuie să păstrezi legătura cu subiectul lecției. Captezi atenție printr-o melodie ori printr-un videoclip sau printr-o reclamă. Captezi atenția fiind viu. Fiind prezent. Fiind ancorat în real.

Ancorată în real cred că am fost mereu, dar ancora a devenit mai puternică de cînd am intrat în contact cu Centrul pentru Jurnalism Independent. A fost o întîmplare și această întîlnire. Directorul școlii primise un e-mail de la cineva din Bistrița care îl ruga să sprijine unul dintre proiectele CJI-ului, „Competențe media și de advocacy pentru liceeni în lupta împotriva discriminării și a discursului instigator la ură“, și ne-a chemat pe mine și pe o colegă și ne-a spus: „Vedeți ce e cu proiectul ăsta“… În prima fază, nu părea nimic complicat, trebuia să găsim 24 de elevi interesați să participe la o școală de vară organizată de cei de la CJI, în Bistrița. Apoi lucrurile s-au complicat, să zicem: a trebuit să participăm la niște cursuri, organizate la Bușteni. Îmi amintesc că am fost copleșită de cuvinte pe care nu le asociam prea bine cu disciplina mea: diversitate, Constituție, libertăți, drepturi, discriminare, hate speech, advocay, media, lead, piramida răsturnată… Mi se părea că nu sînt la locul potrivit. Dar eram. Și CJI-ul tocmai mă scotea din bulă. Apoi a urmat întîlnirea cu elevii din oraș care participaseră la training și care fuseseră provocați să scrie un proiect prin care să propună soluții pentru o problemă identificată la nivelul comunității școlare. Și a fost să fie ca proiectul scris de Alex Barteș să se regăsească pe lista celor trei ce urmau a fi implementate. Un proiect despre sensibilizarea asupra efectelor bullying-ului. Și așa a început povestea mea de dragoste cu CJI și cu educația media. Nu a fost dragoste la prima vedere, nu a fost cu fluturi în stomac, dar e o poveste de dragoste pe viață. Și am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să rămîn în povestea asta.

În povestea asta de dragoste a mea cu CJI s-a întîmplat să pătrundă și programul „Predau educație media! – Laboratorul de educație și cultură media“. O săptămînă de formare în care din nou am ieșit din bulă, din nou cu senzația că nu am știut mai nimic pînă atunci despre lumea în care trăiesc, fiindcă au acest dar cei cu care am lucrat: Ioana Avădani, Cristina Lupu, Cristina Mastacan și Mihaela Danga. Să te deștepte. Și cum să nu te deștepți cînd temele propuse se referă la înțelegerea rolului mass-media și al informației în democrație, înțelegerea conținutului mass-media și a utilizării acestuia, evaluarea critică a informațiilor și a surselor de informație sau folosirea de instrumente media tradiționale și noi?

Cu toate aceste cunoștințe, am început, așadar, anul școlar 2017-2018, cu un proiect personal de dezvoltare a com­petențelor media la elevi. Marea provocare era să infuzez curriculum-ul de limbă și literatură română cu elemente care țin de educația media – să valorific libertatea pe care mi-o acordă programa școlară, să-mi construiesc demersul, să dezvolt competențele specifice disciplinei pe care o predau și să dezvolt, în egală măsură, competențe media. Pare complicat, însă e cu atît mai simplu cu cît descoperi că programa asta, hulită de toți, e ofertantă, dacă o poți face maleabilă și dezvolta. Pentru asta însă trebuie să-ți ștergi ochelarii profesorului care a început să se zaharisească. Sau să-ți schimbi dioptriile.

Schimbarea dioptriilor s-a manifestat printr-o reconfigurare a întregului meu demers didactic, mai ales la clasa a IX-a. Am găsit o bandă desenată: Red în Pasărea care a strigat Lupul, în care Red, pasărea nervoasă din Angry Birds, era creator de conținut media. Mai exact, crea fake news-uri. Mi-am provocat elevii să scrie știri, învățîndu-i mai apoi să le deconstruiască. Apoi, în cadrul unității „Școala“, am urmărit filmul Minți periculoase (Dangerous Minds, 1995, SUA) și, după etapa comprehensiunii și analizei, am ajuns la interpretarea lui și ne-am concentrat pe semnificația titlului, pornind de la întrebarea „Cui aparțin mințile periculoase?“. Știți ce mi s-a răspuns? Tuturor. Elevilor, profesorilor, membrilor familiei, directorului școlii, celor care alcătuiesc consiliul școlar, societății. Și asta pentru că valorile unora nu sînt aceleași cu valorile celuilalt. Și cînd cineva încearcă să-ți vîre pe gît valoarea sa nu face decît să provoace dezastre – afective sau fizice. De cele mai multe ori ireparabile.

Apoi le-am propus elevilor mei ca teza lor să fie un pic mai neobișnuită (și au fost de acord): să primească textul unei piese muzicale, să identifice în textul respectiv o idee regăsită și în postuma eminesciană „Vorbește-ncet“ și să prezinte apoi modul în care cele două texte comunică – și trebuie să vă spun că fiecare lucrare corectată îmi demonstra că asta e calea, elevii gîndeau, făceau asociații, argumentau.

Infuzarea curriculară cu elemente de educația media nu s-a întîmplat doar la clasa a IX-a. La a X-a și a XI-a mi s-au ivit nenumărate ocazii. Cel mai drag mi-a fost să dezvolt competențe media cu ajutorul lui Caragiale. O scrisoare pierdută îți permite să treci prin toate cele patru mari teme ce țin de media literacy: drepturile omului, bună guvernare, antidiscriminare și mass-media. Vă propun un exercițiu simplu: atunci cînd analizați lista personajelor și începeți, firește, cu Ștefan Tipătescu, întrebați-i pe elevi ce este un prefect, cine numește prefectul și, de ce nu, cine este prefect în județul în care trăiesc. Dacă nu vor ști, dar vor afla în ora aceea de literatură română, înseamnă că ați făcut educație media. Și educație civică.

Iar educația civică e un must. Un cetățean educat civic e mai greu de manipulat. Cred că școlii îi revine un rol important în modelarea personalității elevului în spiritul valorilor democratice. Dar chiar este școala un modelator autentic? Trebuie să recunosc că mă frămîntă această întrebare și m-am simțit vinovată, în decembrie 2016, cînd mi-am dat seama că nu am făcut mai nimic pentru tinerii care votau sau ar fi putut vota pentru prima dată. N-am făcut nimic pentru a-i conștientiza că votul lor contează. N am făcut nimic să le opresc amețeala de cetățean turmentat care nu știe nu doar pe cine să voteze, ci și de ce să voteze. M-am simțit vinovată cînd am văzut statisticile prezenței la vot a celor din tranșa de vîrstă 18-24 de ani. Mă simt vinovată și astăzi. M-am întrebat dacă noi, în școală, nu încurajăm acest exercițiu democratic și mi-am răspuns tot eu: ba da. Mai mult, elevilor le place să voteze: votează data la care dau teza, votează responsabilul clasei, votează unde să meargă în excursie și unde să organizeze balurile, votează reprezentantul clasei în Consiliul Elevilor, elevul care să-i reprezinte în Consiliul de Administrație. Nu am întîlnit elev care să spună nu votez, nu am chef, nici unul care să spună nu am cu cine. Și cred că în mediul școlar știu că votul lor contează, că votul pe care-l dau este pentru ei și că alegerea îi afectează. Aha, mi-am spus, aici cred că este problema. Elevilor nu li explică în ce măsură refuzul de a vota la locale, parlamentare, europarlamentare îi va influența. Nu au informațiile necesare și noi nu ne preocupăm să le dăm. Și apoi îi arătăm cu degetul.

Dar ca să nu îi mai pot arăta cu degetul am un plan. Un nou plan personal. Și știu că mă pot baza pe CJI pentru asta. 

Monica Halaszi este profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Liviu Rebreanu“ din Bistrița.

Foto: Andrei Ivan, protest Bucureşti, februarie 2017

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.