Cum ne-a ferit credinciosul Eckhart de demonii lui Goethe

Publicat în Dilema Veche nr. 884 din 18 - 24 martie 2021
Cum ne a ferit credinciosul Eckhart de demonii lui Goethe jpeg

Pe pajiștea din dosul morii, sub cer clar,

Tu născocit-ai jocuri iar și iar.

Din albul voal, legat meșteșugit,

Cea mai rotundă minge-ai făurit.

Mi-ai aruncat-o mie, eu iute înapoi,

Și o prindeam cu-ndemînare,

Gustînd euforia pură, amîndoi.

De mingea năzuia, zburînd, în zare,

Ea tot în zbor se îndrepta spre tine, înapoi.

Părea că intră-n joc și soarele cel blînd,

căci ne jucam senini, netulburat.

Iar mingea pildă deveni curînd

Zorului meu de-a reveni la tine de îndat’.

Astfel de versuri – am tradus aici, inedit, poezia Mingea, respectînd ingenuitatea originalului – trebuie să-l fi mișcat întrucîtva pe „olimpianul” Goethe, din moment ce, la 10 iunie 1823, l-a invitat pe autorul lor, Johann Peter Eckermann, să-l viziteze la Weimar și să-i devină nu doar ucenic într-ale scrisului și ale speculației diletante pe tărîmul opticii, mineralogiei sau botanicii, ci și: confesor, corector, redactor, editor, secretar improvizat, cititor cu voce tare, tovarăș de plimbări, aranjor de pernă sub cap, ciuca ironiilor, comesean necomplicat și, în genere, copil drag („liebes Kind”). Peste ani, legătura dintre cei doi devenise atît de strînsă, încît Goethe își alinta protejatul cu apelativul „credinciosul Eckhart”, asemuindu-l unui îndrăgit personaj de basm – în principiu, cel care avertizează oamenii să nu se avînte în locuri unde spiritele naturii le pot face rău – și îl copleșea cu favoruri: bilete gratis la teatru sau la concerte, invitații la dineuri cu ștaif, misiuni confidențiale pe lîngă capete încoronate, „lipeli” cu diverse dame de condiție bună etc. Ba chiar, în 1825, i-a procurat și un doctorat la universitatea din Jena, ca să nu resimtă excluziunea socială în preajma sa, acolo unde roiau intelectualii titrați. Tradus în legislația României de azi, gestul lui Goethe ar fi fost lesne încadrabil la articolul 291, Cod Penal, infracțiunea de trafic de influență. Dar în Marele Ducat de Saxa-Weimar-Eisenach, altele erau legislația și moravurile începutului de secol XIX.

Cine (re)citește, în zilele noastre, Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieții lui trebuie să se lepede de toate reprezentările etic-juridice pe care le-a asimilat. Altfel, riscă să prejudicieze materialul lecturii. E ca și cum ai intra cu aerul infestat de afară într-o cameră etanșă, în care au fost păstrate pergamente vreme de două mii de ani. S-ar face țăndări instantaneu. Mult mai nimerită ar fi rememorarea a tot ceea ce însemna devoțiunea luterană – Eckermann provenea dintr-o astfel de familie –, cu tot cu fantastica interiorizare a credinței propovăduită de luteranism. Altminteri, nu poți înțelege de ce, deși aciuarea pe lîngă Goethe era aproape un sport printre tinerii vremii – îl încercase, de exemplu, și Schopenhauer, fără succes –, doar Eckermann a fost cel care i-a putut intra în grații titanului de la Weimar.

Și n-a fost ușor. În ultimul an de viață, Goethe era tot mai ursuz, l-a și repezit pe Eckermann de cîteva ori, ceea ce ne poate indica un pattern comportamental pe care acesta l-ar fi retușat pentru anii dinainte, cu un scop bine determinat. De ce? Deja fragmentele de început ne oferă cheia interpretării: să spui despre un om că ai ce învăța de la el chiar și atunci cînd tace înseamnă că ai pătruns sensul profund al comunicării, că știi să receptezi dincolo de cuvinte, să decodezi limbajul corpului, în toate dimensiunile sale – kinestezică, olfactivă, termică etc. Dintr-o dată, Eckermann nu mai pare atît de ingenuu, ci chiar un maestru al pedagogiei. Raportul pare că se inversează paradoxal, iar Eckermann este cel care scoate la iveală – moșește de-a dreptul – tot ce e mai bun în Goethe, pentru că are de la natură ceva ce lipsește năbădăiosului său elev-maestru: răbdarea sfinților.  

Sînt nenumărate impulsurile intelectuale pe care, în ani, Eckermann i le-a dat lui Goethe. În schimb, invers e mai ușor de contabilizat: aproape nici unul genuin. În superbia sa și sub pretextul că i-ar antrena talentul, Goethe i-a întins permanent capcane celui pe care-l considera învățăcel, poate pentru a vedea cît suportă. Acest lucru devine evident în momentul în care îi cere să scrie un pastel de iarnă despre castelul Tiefurt, adică ceva ce el însuși nu făcuse și n-ar fi făcut niciodată. Nu se alege nimic din această probă absurdă, pentru că Eckermann nu îi dă curs, dar importă aici discrepanța dintre cinismul lui Goethe și devoțiunea lui Eckermann. Acesta din urmă ar fi avut, la orice moment, suficiente motive să fluture batista din depărtare, dar n-a făcut-o. A stăruit în devoțiune.

Citind Convorbirile lui Eckermann într-un context mai larg, de exemplu, ca parte a ediției de Convorbiri întocmită de Woldemar von Biedermann și publicată între 1889-1896, în care sînt adiționate multe alte surse – scrisori, jurnale, memorii, în principal ale secretarului Friedrich Wilhelm Riemer și ale cancelarului Friedrich von Müller –, surse care acoperă, dar cu mari disproporții de la an la an, aproape în întregime biografia poetului (1755-1832) și din care se profilează un cu totul alt portret – de arțăgos sclipitor, om de lume afabil, prezență energetică, dar și vag manipulatoare –, ne dăm seama că Eckermann a filtrat mult. De ce va fi făcut-o, ne-am lămurit. Acest Goethe era creația lui, a devoțiunii sale, în același mod în care acel Eckermann „bun la toate” era creația lui Goethe.

Concluzia ar fi că, pentru a nu cădea în opusul ei, în resentimentul prometeic, admirația trebuie să se reinventeze zi de zi, proteic. Iar în acest punct, Eckermann a triumfat. Exegeții germani sînt de acord că, în relația dintre cei doi, Goethe a fost un tiran și un profitor. Lui Eckermann, ucenicia pe lîngă Goethe nu i-a folosit la nimic – în tot cazul, a fost, pînă la urmă, total deturnat de la planul său inițial –, pe cînd, fără el, două dintre scrierile goetheene fundamentale (Faust II și Poezie și adevăr) n-ar fi existat azi. Eckermann a murit în mizerie – ridiculizat de contemporani precum Heine, tocmai pentru lirica și pentru devoțiunea sa, ambele, zice-se, naive – și n-a apucat nici măcar să vadă scrierea sa de căpătîi tradusă în zeci de limbi și publicată în milioane de exemplare, iar întrebarea care îmi stăruie în minte nu este cîți Goethe poate produce o cultură în timp, ci cîți Eckermanni. (Regulile pluralului românesc s-ar putea dovedi, în acest caz, înșelătoare.)

Gabriel H. Decuble este scriitor și traducător, directorul departamentului de limbi și literaturi germanice, Universitatea din București.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.