Cum să asculți muzica

Bogdan BUGOIU
Publicat în Dilema Veche nr. 363 din 27 ianuarie - 2 februarie 2011
Cum să asculți muzica jpeg

Citeam acum cîteva luni pe un blog o pildă: „Snobismul e cea mai scurtă cale de acces spre capodopere“. Asta e o super-reţetă cînd vine vorba de ascultat muzică. 

Altă reţetă, mai naivă şi personală, poate fi cea care spune că Pink Floyd este poarta de intrare în muzică. Nicidecum destinaţia. Într-un sens mai larg, se poate spune că nu trebuie să te limitezi la un artist sau un gen muzical. În cartea mea de reţete am găsit una care spune că poţi ajunge să te bucuri de jazzul contemporan dacă mai întîi încălzeşti cuptorul cîţiva ani cu clasici ai genului, precum Satchmo, Nat King Cole şi trecînd uşor spre „Live In Paris“-ul Dianei Krall. Reviste, recenzii, cîteva zeci de ore bune de ascultări şi nişte festivaluri de jazz pot fi adăugate, pentru a te asigura că eşti pe calea cea bună. 

Mai ştiu o reţetă pasională, una încercată de un prieten ce adoră progressive metal-ul. Amicul s-a dus în turneu prin Europa după trupa lui preferată şi s-a bucurat de unicitatea fiecărui concert. La finalul turneului, impresionat profund de experienţa trăită, şi-a făcut un tatuaj cu logoul trupei, anunţîndu-ne astfel pe noi, prietenii lui, că el a ajuns la destinaţie, la „ceea ce contează“ într-adevăr în muzică. Doi ani mai tîrziu, Mike Portnoy, toboşarul, a părăsit trupa, iar tatuajul cu Dream Theater e tot acolo. Nu ştiu cît de bună e reţeta, nu v-o recomand, dar cu siguranţă e cea mai impulsivă pe care o ştiu.

Acum mai mulţi ani, pe vremea studenţiei, am aflat de o reţetă cu festivaluri rock. Cea cu „dacă îţi place muzica, du-te la Sziget, apoi la Werchter, Roskilde, Glastonbury ş.a.m.d.“. După a patra degustare, am observat că această reţetă nu mai dă roade la mine. Asta pentru că, în timp, a intervenit nevoia de a vedea un artist în elementul lui, separat de gusturile lăsate în urmă de alte capodopere sau de adaosul excesiv de ingrediente într-un timp relativ scurt.

În domeniul culinar există o teorie care spune că cea mai bună mîncare este cea făcută cu cît mai puţine ingrediente. Aşa e şi cu muzica în cartea mea de reţete. Impactul pe care îl poate avea muzica asupra unui ascultător/spectator este cu atît mai mare cu cît pe scenă se află mai puţini artişti (care să-şi expună ideile/opera) şi cu cît spectatorul/ascultătorul este mai însetat, adică nu a fost hrănit în exces înaintea concertului cu stimuli similari celor din concert. 

O reţetă de muzică valabilă pentru oricine – dar mai ales pentru cei care preferă stimulii vizuali – este cea care spune că poţi avea acces la muzica fină prin filmele pe care le vezi. E bine cunoscut faptul că publicul occidental al lui Mulatu Astatke s-a extins semnificativ după ce şapte cîntece de-ale lui au fost incluse pe coloana sonoră a filmului Broken Flowers regizat de Jim Jarmusch. Şi acesta e doar un exemplu. 

Desigur, mai sînt şi alte reţete, din popor, cum e cea cu muzica clasică, care se zice că te-ar lumina la vîrste respectabile. Dar despre care nu am cum să ştiu cît de validă este, neavînd nici o confirmare din partea vreunui senior.

Cum ar fi dacă ar exista reţete universal valabile pentru ascultat muzică? Reţete care să spună tuturor „cum se face“. Ceva similar cu învăţatul matematicii, care te ia de la 1+1 şi te duce la integrale. Ceva care, în muzică, să te ia „din pădurea cu alune“ şi să te ducă la clasic-jazz-experimental-improvizaţie? 

Ar fi minunat şi trist în acelaşi timp. Ar fi minunat pentru că am şti că există un mod sigur de a ajunge „la ceea ce contează“, dar ar fi şi trist pentru că am ajunge toţi la fel. 

Da, sînt de părere că îţi faci singur cartea de reţete în muzică. O carte pe care nu o va mai citi nimeni în afară de tine, oricît de mult ţi-ai dori, şi de care ar trebui să te bucuri pentru că ea e scrisă cu ceea ce ai simţit. Toate cele de mai sus, dacă îţi pasă de muzică, desigur.

Bogdan Bugoiu este un meloman care îşi împărtăşeşte în mod constant preferinţele muzicale pe http://www.wetpaper.ro/.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.