Cum se strică o serbare

Publicat în Dilema Veche nr. 457 din 15-21 noiembrie 2012
Cum se strică o serbare jpeg

Trecusem, pe rînd, de la amuzament la îndoială şi de la mîndrie la jenă, şi toate astea într-o singură oră. În timpul ăsta, Clara părea că se distrează de minune. Încălecată pe scăunelul de plastic întors, aşa cum stau cowboy-ii texani în filme, cu frumoasa rochiţă de catifea aproape dată peste cap, cu părul atîrnîndu-i sălbatic peste ochişorii cu priviri rebele, era ocupată să-şi convingă colegii de grădiniţă să lase naibii îngînatul cîntecelului despre săniuţe, fulgi de nea şi copii cuminţi şi, în schimb, să intre în concursul de strîmbături pe care încerca să-l pună la cale în timpul primei serbări din viaţa ei.

Simţisem pericolul în aer încă de cînd, laolaltă cu celelalte mame, bunici, mătuşi şi bone, în sala de clasă cu scaune şi mese pitice şi planşe cu scene din poveşti pe pereţi, începusem să-i scot hainele groase de iarnă şi s-o echipez pentru festivitate. Toată săptămîna mă asigurasem că şi-a învăţat poezioarele, că ştie să cînte „Steaua sus răsare“ şi că e pătrunsă de importanţa primei sale serbări. Cînd am scos din pungă rochiţa şi-am început s-o îmbrac cu ea, i-am simţit reproşul şi mirarea din voce: „Mami, tu nu mi-ai luat costum? Nu vezi că toţi copiii sînt costumaţi?“. M-am uitat cu spaimă în jur. Într-adevăr, celelalte mame scoteau din pungi costume complicate de sezon, cu coarne de reni, crinoline de prinţese Disney, aripioare aurii, urechi de iepuraş. Rochiţa de catifea albastră părea brusc sărăcăcioasă ca zdrenţele Cenuşăresei. Am încercat să-i repet, cu convingere prefăcută, că ăla e costumul ei. „Ăsta nu-i costum, e doar o rochiţă“, m-a pus la punct Clara imediat şi s-a îndepărtat, tropăind cu picioruşele ei încălţate cu pantofiori de lac, către sala unde urma să aibă loc serbarea.

La început, a fost haioasă. Se tot foia pe scaun, aşteptînd să-i vină rîndul la poezioară, şi făcea mutriţe poznaşe către audienţă. Părinţii, înarmaţi toţi cu aparate de fotografiat, zîmbeau amuzaţi, în timp ce-şi continuau operaţiunea de imortalizare digitală a momentului. Clara nu s-a mulţumit cu atît. S-a ridicat de pe scăunel şi a început să facă ture în jurul lui. Apoi a prins să ţopăie. Şi-a ridicat rochiţa de catifea. A început să vorbească cu voce tare, acoperindu-şi colegii care recitau la microfon. S-a apropiat şi s-a pornit să se strîmbe pe la spatele lor, stricînd astfel frumoasele poze pe care părinţii sperau să le facă. I-a răspuns ironic educatoarei cînd a fost rugată să se aşeze înapoi la locul ei. Nu doar că nu s-a aşezat, în schimb a convins un băieţel să-şi părăsească poziţia şi-au început să se fugărească frenetic.

Cam la momentul ăsta, părinţii au devenit vizibil iritaţi. „Cine-i maică-sa?“, a întrebat o doamnă cu coc şi ochelari. Cineva a arătat către mine şi privirile tuturor s-au întors, săgetîndu-mă. Le-am zîmbit şi-am schiţat un gest stingher, un fel de „ce vreţi, aşa-s copiii“, dar fără succes. Între timp, Clara făcea tumbe şi sabota serbarea prin toate mijloacele pe care mintea ei de trei ani şi jumătate le putea inventa. Au început să se audă voci categorice care susţineau că ar trebui s-o duc, cît mai grabnic, acasă. O doamnă s-a interesat dacă odrasla mea e cumva nedormită sau nemîncată. Am asigurat-o că a mîncat tot la prînz şi a dormit trei ore după-amiaza. A dat din cap, compătimitoare, în semn că şi eu, şi fetiţa mea sîntem pierdute pentru societate. Lîngă mine, un grup de mămici au început să vorbească, destul de tare pentru a fi auzite, despre lipsa de educaţie a „unor copii“ care, mai mult ca sigur, nu au fost învăţaţi regulile bunei-cuviinţe. Educatoarea îmi făcea semne disperate. Situaţia scăpase de sub control. O ostilitate uriaşă plutea în aer, o simţeam cu toată fiinţa, ca pe o pîclă grea. Clara a simţit-o şi ea pentru că, brusc, a început să plîngă, ghemuindu-se pe jos, sub un scăunel. Eliberaţi de atmosfera festivă, ceilalţi copii au început să se fugărească fericiţi. Un băieţel, profitînd de debandada generală, a avut chiar iniţiativa de a-şi azvîrli cît colo pantofii din picioare.

M-am apropiat de Clara şi-am scos-o de sub scaun, sub privirile dezaprobatoare care cădeau ca o ploaie de săgeţi asupra noastră. „Prost-crescută!“, am auzit o voce dînd verdictul care plutea pe buzele tuturor, în timp ce o schimbam cu hainele de stradă.

Acasă, m-au copleşit gîndurile. Era clar, greşisem pe undeva, nu-mi educasem copilul aşa cum trebuie, nu reuşisem, în ciuda eforturilor mele, s-o învăţ cum să se comporte în societate, copilul meu ignora orice regulă şi se „făcea de rîs“ fără nici un fel de ruşine. Poate că ceilalţi părinţi aveau dreptate. Poate că eram un caz critic…

La următoarea serbare, cea de sfîrşit de an, Clara a smuls aplaude furtunoase în chip de fata-cea-mică-a-împăratului, într-o dramatizare după „Sarea-n bucate“. Desigur, nu s-a putut abţine să nu se oprească din declamat pentru a face cîteva momente de improvizaţie, dar n-au stîrnit decît zîmbete. Eram uimită de schimbare şi voiam să aflu motivele. Mi-a spus senină că e vorba despre costum. La prima serbare fusese singura care nu avea costum, era diferită de toţi ceilalţi, prin urmare şi-a asumat comportamentul „diferit“ pînă la capăt… Apoi, odată cu costumul, şi-a intrat într-un alt rol, cel de fetiţă „civilizată“ la care visează orice părinte şi în care, de cele mai multe ori, se amestecă tot felul de ingrediente-surpriză.

Adina Rosetti este jurnalistă şi scriitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.