Daffy Duck preşedinte

Publicat în Dilema Veche nr. 698 din 6-12 iulie 2017
Daffy Duck preşedinte jpeg

Am urmărit, ca toată lumea, filmuleţele parodice ale lui Alec Baldwin avîndu-l drept referent pe Donald Trump. Mi s-au părut amuzante la început, am rîs copios, am fost convins că, întruchipîndu-l pe Trump, Baldwin făcea rolul carierei lui. De la un punct încolo, nu am mai putut rîde. Şi am înţeles repede de ce: între caricatura lui Trump, aşa cum era ea gîndită şi executată de Baldwin, şi Trump însuşi nu exista nici o diferenţă. Trump era propria lui caricatură, executată de realitate cu mai multă imaginaţie şi cu mai mult gusto decît ar fi putut-o face orice alt artist.

O caricatură, un personaj de cartoon rătăcit în realitatea Casei Albe – şi, implicit, în realitatea noastră, a tuturor. Asta-mi spun de fiecare dată cînd se întîmplă să-l văd, preţ de cîteva secunde, uneori de un minut întreg, în zapping-ul zilnic. Îl privesc, cu senzaţia neverosimilă că un Daffy Duck cu meşă portocalie se amuză pe seama noastră de la pupitrul cu însemnele prezidenţiale. Fireşte că Hillary Clinton era, la rîndul ei, un personaj aproape nefrecventabil – dar cel puţin ea nu s-ar fi comportat ca un Daffy Duck isteric, pus pe poante care pot zgîlţîi din temelii planeta. Un Daffy Duck dat cu peroxid, aşadar. Croind planuri nu doar „din cuţite şi pahară“, precum Constantin Cantemir, ci şi din meşe ridicole, ziduri la graniţa cu Mexicul mai ridicole decît meşa (a spus într-un speech – iar speech-urile lui sînt printre puţinele obiecte de pe lumea asta mai ridicole decît toate zidurile şi meşele absurde la un loc – că vrea să facă din zidul respectiv unul solar, cred că şi Soarele a rîs în hohote, vag ruşinat, de trăsnaia asta), ţîfne infantile împotriva încălzirii globale (Soarele va fi rîs din nou), panseuri sapienţiale despre o masculinitate de tipul grab them by the pussy, ţuguieri tot sapienţiale ale buzelor după fiecare frază livrată Istoriei (se simte în fiecare gest că dl preşedinte are convingerea că a capitalizat în contul domniei-sale întreaga istorie), filipice anti-intelectualiste livrate în fraze de o precaritate lingvistică nec plus ultra (expresivitatea dlui preşedinte aproape că nici nu mai are nevoie de limbaj ca să se manifeste, e pur şi simplu transcendentă în raport cu frazele şi cuvintele), elogii aduse de dl preşedinte însuşi propriei imaginaţii şi propriilor idei, pe care le caracterizează fără prejudecăţi de modestie drept great… Cam astea sînt materialele de construcţie din care se compune persona publică a preşedintelui Statelor Unite – adică materia dintotdeauna a comicului universal.

Atîta doar că, atunci cînd Daffy Duck e preşedintele Statelor Unite for real, pe bune, în viaţa asta de zi cu zi, materia comicului nu mai e amuzantă cîtuşi de puţin. Iar ceea ce e cu adevărat surprinzător (deşi termenul corect ar fi „deprimant“) e nu atît faptul ca atare că oamenii l-au votat pe Trump; pot înţelege că, exasperaţi de un statu quo corupt, au comis gestul radical de a vota un extremist. (Care e cel puţin la fel de corupt ca şi Hillary Clinton – dar n-o să insist acum asupra evidenţei.) Ce nu înţeleg e patima cu care unii intelectuali ţin să ne explice că Trump e palatalizabil, domesticibil, că ce a spus în campanie nu va face în realitate, ba chiar că toată campania lui e o lecţie despre cum se cîştigă alegerile într-o democraţie.

Abia asta mă deprimă: că oameni care predau teorie politică în universităţi occidentale acceptă limbajul urii, ba chiar îl consideră exemplar pentru ceea ce are de făcut un politician într-o democraţie. Nu e musai să fii scriitor ca să ştii că violenţa limbajului catalizează cu necesitate violenţă reală; că ura din hate speech se transferă imediat în ura din stradă; că rasismul, misoginia, agresivitatea din limbaj se fac, toate, reale. E limpede deja, de cîţiva ani, că intrăm într-o nouă eră a violenţei, una pandemică şi cu un potenţial de distrugere enorm; iar Trump, prin tot ce a făcut pînă acum, e atît un epitom al acestei violenţe, cît şi un catalizator al ei.

O spun cu tristeţe, ca un om de centru-dreapta, deci teoretic de partea republicanilor: ceea ce aştept de la o dreaptă responsabilă e să construiască un capitalism incluziv, atent la minorităţi şi la grupurile defavorizate; ceea ce a oferit Trump e opusul riguros al acestui gen de capitalism al empatiei. A adus la conducerea celui mai puternic stat al lumii nu empatia şi atenţia la celălalt, ci discriminarea şi brutalitatea. Nu moderaţia, ci extremismul. În realitate, Trump nu e nici de dreapta, nici de stînga; e doar un Daffy Duck ridicol camuflînd un prădător rapace. Exact ca în cartoons. Cu singura diferenţă că, aici, distrugerea e ireversibilă. Un cartoon tragic – în asta poate schimba lumea un Daffy Duck ajuns preşedinte. 

Radu Vancu este scriitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.