De la odiosul Ceașcă la motanul Felix

Alin IONESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 375 din 21-27 aprilie 2011
De la odiosul Ceașcă la motanul Felix jpeg

La puţin timp după uciderea lui, numele de alint şi pomenire al lui Ceauşescu a devenit Ceaşcă. Această alunecare semantică de la „odiosul dictator“ la „Ceaşcă“ mi s-a părut de fiecare dată paradoxală. Ceaşcă e hazliu, sună aproape a nume de alint, e ca o dezmierdare ludică, un nume de amic intim cu care ai o relaţie bazată pe ironie cordială, antren şi bună dispoziţie. Or, aici, să fim înţeleşi, vorbim de un dictator ucis prin punere la zid, nicidecum de un prieten cu care împarţi zîmbete şi pahare într-o cîrciumă, povestind verzi şi uscate. Singura explicaţie cu care am reuşit să scap de perplexitatea în faţa acestei porecle a lui Ceauşescu a fost încercarea românului de a-şi îmblînzi onomastic dictatorul ucis, de a-l prelua printr-o băşcălioasă demitizare într-un univers de sens în care monstrul e redus la nivelul familiarului. Odată ucis, demonul poate fi privit cu destindere şi ironizat cu oarecare tandreţe. Doar după moarte, devenit Ceaşcă, Nicolae Ceauşescu a fost pentru prima dată, aşa cum şi-a dorit toată viaţa, în mijlocul poporului.

Această funcţie a redenumirii prin poreclă a devenit după ’90 un soi de tehnologie a demitizării politicului. Asta pentru că, aflat într-o continuă goană pentru modernizare politică, românul n-a depăşit practic niciodată relaţia de tip feudal cu stăpînul. Şi cum politicianul nu-i altceva decît un boier contemporan în raport cu care singura libertate disponibilă e aceea de a-l vorbi de rău şi, eventual, de a-l porecli, românii şi-au lăsat imaginaţia să lucreze în voie. Porecla începe astfel să lucreze şi devine, pe nesimţite, dintr-o practică a egalizării iluzorii de statut, un tip de insurgenţă. Spunîndu-i lui Ion Iliescu „bunicuţa bolşevică“, îţi oferi sentimentul binefăcător al situării pe acelaşi palier existenţial, dar participi activ şi viral la un act de revoltă. Uneori, ironia acidă dintr-o poreclă poate eroda autoritatea mai energic decît o insurecţie populară.  

Întîmplător, lucrez la o revistă de satiră politică, devenită un fel de laborator de inventat porecle pentru politicieni, şi pot mărturisi că unele dintre ele au reuşit să-i aducă în pragul depresiei pe unii oameni politicii. Ţin minte că fostul prim-ministru Nicolae Văcăroiu devenise pur şi simplu exasperat de apelativul „Vodcăroiu“. A trimis la un moment dat un lung şi patetic drept la replică în care încerca să demonteze ideea că ar consuma frecvent băuturi alcoolice. Fireşte, a fost un gest hazardat, care n-a făcut decît să întărească suspiciunile publicului în privinţa obiceiurilor sale bahice. Ulterior, politicienii s-au prins că genul ăsta de etichetare sumară ţine la public şi i-au deturnat sensul. Au început să-şi asume poreclele, ba chiar să le cultive, transformîndu-le în reputaţie. Vanghelie a fost un pionier, aproape involuntar, al acestui domeniu. Încercînd să se scuze pentru umorul agramat involuntar, el a sfîrşit prin a-l produce conştient, în speranţa de a-şi construi o reputaţie de individ hazliu, lipsit de complexe, popular, nonşalant în exprimare. Ca într-un joc de aikido simbolic, politicienii au început, la un moment dat, să preia din mers şi să folosească satira politică împotriva adversarilor. S-a ajuns astfel la adevărate performanţe retorice în tactica etichetării. Traian Băsescu a devenit atletul absolut al acestui gen de retorică, prin care pur şi simplu a reuşit să-şi pulverizeze oponenţii. 

Referindu-se la Dan Voiculescu ca la „motanul Felix“, preşedintele a transformat subtil funcţia iniţială a poreclei, ca apanaj strict al presei satirice şi al alegătorului binedispus, într-o armă politică redutabilă. A reuşit să numească ceea ce, din postura lui, ca preşedinte echidistant, era de nenumit. Astfel, porecla şi pamfletul au devenit instrumente de lucru ale statului care, prin vocea liderilor săi, au putut trasa mai apăsat liniile de forţă ale puterii. Aş spune că situaţia asta e anormală şi periculoasă pentru consolidarea statului de drept, dar mi-e teamă că cetăţenii s-au cam plictisit de chestiuni serioase şi grave. Mai important e că Pepe o poreclise pe Oana „pisică mică“, decît că preşedintele îl numeşte „motanul Felix“ pe unul dintre adversarii săi politici. În tot cazul, cutia cu porecle a Pandorei a fost deja larg deschisă şi poate că, nu peste mult timp, vom alege pentru Parlament între „Partidul Piraţilor Destrăbălaţi“ şi „Partidul Bursucilor Nesătui“.

Alin Ionescu este jurnalist la Academia Caţavencu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.