De la Wittgenstein la Mîțoi

Publicat în Dilema Veche nr. 866 din 12 - 18 noiembrie 2020
De la Wittgenstein la Mîțoi jpeg

Profesor: Din ce familie face parte morcovul? Elev: Din familia iepurașului.

Ca să vorbești despre familie/familii trebuie să fii măcar un pic antropolog sau etnolog sau sociolog, dacă nu biolog (taxonomie: ordin, familie, gen... daucus carota, din familia apiaceae) sau jurist („dreptul familiei”) etc. Nefiind de nici unele, nu-mi rămîne altceva de făcut decît să vorbesc despre familia familiei. Dar, pînă acolo, un mic ocol.

Asemănări de familie

Cu un termen împrumutat din antropologie (Familienähnlichkeit, eng. family resemblance), filozoful Ludwig Josef Johann Wittgenstein (1889-1951) explică, în lucrarea publicată postum Philosophical Investigations (1953), modul în care vorbitorii înțeleg sensul cuvintelor și devin capabili să le întrebuințeze adecvat. Avem o problemă cu înțelesul unui cuvînt? Școala ne învață să dăm fuga la dicționar, iar acolo vom găsi ce ne trebuie, respectiv definiția, cu gen proxim și diferență specifică. Numai că limba funcționează un pic altfel, ne atrage Wittgenstein atenția. Cînd ne uităm mai îndeaproape la ce putem desemna cu ajutorul unui cuvînt, dăm peste o îngrămădeală de lucruri de tot soiul, pentru multitudinea cărora e adesea cu neputință să găsim un numitor comun. Exemplul dat de filozof este cel al jocurilor (eng. games): ce au în comun rugby-ul, mijoarca, lapte-gros, șah, Conquistador și multe, multe altele, altceva decît un fel de „asemănări de familie”, distribuite, ca și acestea din urmă, aleator, fie că e vorba de culoarea ochilor, de statură, de abilitate sportivă, de înclinație spre reverie ș.a.m.d.? Tot așa cum antropologii și etnologii ne învață că sociabilitatea umană dă naștere la nenumărate încrengături de rudenie, în care istoria și hazardul își dau mîna pe deasupra unor reguli prestabilite, la fel și cuvintele intră în tot soiul de cîrdășii și cuplăreli, întinzîndu-și rețele de semnificații împrejurul minții noastre. A pune ordine în această forfotă printr-un eșafodaj asemeni clasificărilor botanice e vînare de vînt. Jorge Luis Borges a compus la un moment dat o memorabilă mostră de taxonomie extrasă dintr-o pretinsă enciclopedie chinezească: „în străvechile pagini [ale acesteia] stă scris că animalele se împart astfel: a) aflate în proprietatea împăratului, b) îmbălsămate, c) îmblînzite, d) purcei de lapte, e) sirene, f) animale fabuloase, g) cîini în libertate, h) incluse în prezenta clasificare, i) care se agită ca smintitele, j) nenumărate, k) desenate cu o pensulă foarte fină din păr de cămilă, l) et caetera, m) care tocmai au spart urciorul, n) care de la distanţă par muşte”.

Familia familiei

Orișicine e cazul să aibă o familie. Chiar și familia însăși.

Spre teroarea învățăceilor, există familii nu doar de oameni, ci și de cuvinte. Mirii și miresele, cumnații și cumnatele, nepoții și nepoatele „familiei” sînt cuvinte precum „familiar”, „familiarism”, „a (se) familiariza”, „a defamiliariza” (?) ș.a.

Oaia rătăcită a familiei e însă femeia, derivat din același latinesc „familia”. Unii ar zice că această etimologie dovedește o reverență față de cea care încorporează esența venerabilei instituții conjugale. Alții, dimpotrivă, văd aici reminiscențele unei atitudini maciste: „familia” e „celălalt”, iar „celălalt” e „femeia”. Cu mireasmă matriarhală sau iz patriarhal, cert e că, din start, avem de a face cu o înrudire de neignorat.

„Familiar” vrea să zică, e limpede pentru toată lumea, „știut”, ”cunoscut”, „obișnuit” – de parcă familia ar fi prin definiție apanajul predictibilității, al rutinei. Cu referire la limbaj, adjectivul mai capătă nuanța simplității, a directeții, tot așa cum, despre atitudini, pare să însemne și „prietenos”, „apropiat”. Oricum ideea e că „în familie” lăsăm eticheta și meșteșugul deoparte ca să ne putem simți, literalmente, „acasă”.

Pot îndrăzni să susțin că, în ce mă privește, vocația profesională se pune cumva în răspăr față de „familiarismul” familiarului casnic? Într-una dintre teoriile de impact profesate pe la mijlocul veacului trecut de către un grup de experți reuniți sub eticheta „formalismului rus” se afirma că esența literaturii – a artei, în fond – este darul ei de a ne împrospăta privirile pe care le aruncăm lumii și existenței. Formaliștii numeau acest fenomen „insolitare”, smulgerea din rutina obișnuințelor de receptare, pe de o parte, sau a stereotipiilor de creație, pe de altă parte. Creatorii și interpreții lor, criticii, istoricii, se îndeletnicesc prioritar cu „defamiliarizarea”. Cînd eram decan la Litere, primeam inevitabil o mulțime de mesaje în care mi se cerea părerea – autorizată prin funcția deținută! – despre cum se spune/se scrie corect cutare sau cutare lucru. Mă vedeam nevoit să răspund că eu mă ocup cu literatura și că scriitorii sînt tocmai cei care „strică” limba în permanență și nu pot fi luați ca reper pentru corectitudinea academică a rostirii.

Familie lărgită

Consecvent opiniilor anterior exprimate, nu voi da o definiție. Mă voi mărgini la un exemplu.

Înainte de a merge la școală fie-mea a început să organizeze o serie de spectacole teatrale împreună cu verișoara ei cu patru ani mai mare. De fapt, Raluca era cea care trăgea sforile, cu un spirit antreprenorial pe care Ana nu reușea nicicum să-l imite.

Scena era un podium de lemn într-o nișă din camera de zi a Anei: locul ideal, de vreo doi metri pătrați, pentru a amenaja un spațiu artistic despărțit de restul încăperii printr-o cortină improvizată. Se emiteau și bilete, iar spectatorii primeau și cîte un program meșteșugit pe o coală A4. Îmi amintesc reprezentația Frumoasa din pădurea adormită. În program era anunțată distribuția: Vrăjitoarea – Raluca Papadima; Prințul – Ana Papadima; Prințesa – Mîțoi Papadima. Iar bietul Mîțoi, înfășat în niște scutece mai vechi, speriat de moarte, își dădea toată silința în a se preface că doarme.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.