Delete

Cosmin MANOLESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 528 din 27 martie - 2 aprilie 2014
Delete jpeg

N-am înţeles niciodată de ce se dă delete masiv, fără discuţii, analize sau studii de specialitate, la tot ceea ce alţii au construit atît de dificil. Din păcate pentru sectorul cultural şi publicul larg consumator al actului de cultură, se pare că aceasta este viziunea şi politica Ministerului Culturii.

Relaţia mea cu Ministerul Culturii a început în 1990, imediat după Revoluţie. Au trecut de atunci aproape 25 de ani, însă relaţia a rămas aproape neschimbată, aş spune chiar dificilă, dansul contemporan şi sectorul independent rămînînd Cenuşăresele culturii. Poate singurul Prinţ pe care l-a avut dansul contemporan a fost Andrei Pleşu, cel dintîi ministru la Cultură după Revoluţie. El a oferit o mînă de ajutor dansului contemporan, prin înfiinţarea celor două companii Orion Balet şi Contemp, şi prin sprijinirea Proiectului româno-francez „La Danse en Voyage“. Acesta din urmă, rezultat direct al simpatiei franceze de care s-a bucurat România imediat după 1989, a fost, poate, proiectul care a dat oxigen noii generaţii de tineri dansatori şi coregrafi, şi a dus la apariţia grupului „Marginalii“.

Majoritatea celor 17 miniştri care au urmat, în bună parte numiţi politic, s-au dovedit a fi lipsiţi de viziune şi de înţelegere a sectorului cultural. După perioada de deschidere şi de înflorire de la începutul anilor ’90, din 1996 şi pînă în prezent, dansul şi arta contemporană au fost puse la zid în mod recurent, în favoarea tendinţelor tradiţionaliste.

În 1997, împreună cu Gabriela Tudor, lansam Fundaţia Proiect DCM (acum Fundaţia „Gabriela Tudor“), încercînd să construiesc un context favorabil pentru dansul contemporan. La puţin timp după obţinerea unor rezultate notabile (lansasem, la ArCuB, un Centru Inter/Naţional pentru Dans Contemporan, organizasem nişte festivaluri şi platforme de dans cu succes de public şi contribuisem la apariţia unei generaţii de tineri coregrafi şi dansatori), mi-am dat seama că nu există un viitor fără nişte acţiuni precise de advocacy. În 2001, lansam prima campanie de advocacy pentru dansul românesc sub titlul „Proiect realizat fără sprijinul Ministerului Culturii“, o iniţiativă care a avut impact la momentul respectiv. Ulterior, în 2002, împreună cu Vava Ştefănescu, organizam la Palatul Parlamentului un prim dialog între reprezentanţii Comisiilor de Cultură, reprezentanţii Ministerului Culturii şi ai comunităţii dansului, lansînd prima platformă de cereri pentru viitorul dansului românesc. Ca urmare a acţiunilor de guerilă culturală şi a interviurilor acide, eram invitat, la final de 2003, la o întîlnire cu Răzvan Theodorescu, unde eram pus la zid atît de colegii mei mai vîrstnici, foşti profesori, cît şi de ministru, avîndu-l ca singur aliat pe dl Ioan Tugearu, pe atunci consilierul său personal. La finalul discuţiei, mi s-a oferit o sumă de bani importantă pentru organizarea unei Gale Naţionale a Dansului, însă am refuzat, cerînd, în schimb, fonduri pentru realizarea unei stagiuni independente, acces la o sală de spectacole şi un buget pentru producţii coregrafice. Puţini ştiu că acea întîlnire a stat la baza creării ulterioare a Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, în 2004.

Puţin mai tîrziu, în ianuarie 2005, am trimis o scrisoare publică în atenţia dnei Mona Muscă, prin care solicitam consultarea sectorului cultural pentru legea de organizare a Administraţiei Fondului Cultural Naţional. La întîlnirea ca urmare a scrisorii, au participat peste zece ONG-uri culturale. Împreună, am obţinut modificarea legii, în cîteva puncte importante: posibilitatea ca un procent de 20% dintr-o finanţare publică să fie folosit pentru acoperirea costurilor de organizare a proiectelor culturale, accesul direct al artiştilor la fondurile publice şi crearea unui fond de mobilitate. Din păcate, la puţin timp după schimbarea ministrului, în 2007, artiştii au fost obligaţi să se transforme în persoane fizice autorizate, iar fondul de mobilitate s-a închis. Delete din nou. În 2006, demaram o campanie pentru eliminarea garanţiei de bună execuţie (de 10%) a proiectelor culturale, pe care ONG-urile culturale care primeau finanţări publice erau obligate, pînă în 2007, să o facă din surse proprii, pînă la finalizarea proiectului. La această iniţiativă, la care s-au aliat ulterior o serie de instituţii direct afectate de această măsură (ICR, CNDB, MNAC), precum şi alţi operatori culturali, au fost depuse petiţii la instituţiile abilitate – Ministerul Finanţelor, Prim-Ministrul, Ministerul Culturii. Prevederea a fost desfiinţată în 2007, uşurînd implementarea programelor de finanţare ale CNDB şi ale ICR – Programul „Cantemir“. Mai recent, am susţinut mişcări de proteste pentru salvarea de la desfiinţare a Centrului Naţional al Dansului (ultimul, în septembrie 2013 cînd, la iniţiativa dlui ministru Barbu, CNDB-ul urma să fie absorbit de Opera Naţională).  

Toţi miniştrii care au urmat după 2004, după primul moment de deschidere realizat prin apariţia CNDB şi deschiderea adusă de Mona Muscă, au aplicat formula delete pentru dansul contemporan, reducînd anual bugetul CNDB-ului, ajuns acum doar o glumă bună. Cum să susţii activitatea coregrafică a unei ţări cu bugetul unei producţii teatrale la Teatrul Naţional?

În 2010, am reluat activitatea de advocacy şi lobby, prin Coaliţia Sectorului Cultural Independent, o reţea de artişti şi manageri culturali, cerînd, printre altele, o reformă a sectorului cultural şi sprijin pentru cultura vie (www.culturavie.ro). Unul din rezultatele activităţii noastre a fost aducerea la suprafaţă a unui fond de cofinanţare pentru proiectele culturale europene, care funcţiona netransparent la Ministerul Culturii. Timp de trei ani, au fost sprijinite astfel proiectele europene. Inexplicabil şi fără nici un răspuns încă, în ianuarie 2014 respectivul fond este închis prin nealocare de fonduri. Delete again, fără nici o explicaţie, lăsînd o serie de proiecte culturale europene în aer. Nu există bani pentru aceste proiecte europene (care sînt cofinanţate de la Bruxelles), însă ne permitem la nesfîrşit luxul de a susţine de la bugetul de stat, practic din banii noştri, un Festival Enescu de import, pentru care se plătesc sume uriaşe pentru orchestrele din străinătate, bugetul alocat pentru ediţia din 2013 fiind de 9 milioane de euro (conform Mediafax). Dacă măcar 10% din bugetul alocat acestui eveniment ar fi investit în tinerii muzicieni români, în cumpărarea de instrumente şi în acordarea unor burse pe măsura talentului, România tot ar ieşi de zece ori mai cîştigată pe termen lung. Ne place să importăm, în detrimentul susţinerii artiştilor români. În timp ce, din cauza incompetenţei profesionale a miniştrilor, bugetul alocat culturii scade de la an la an, artiştii migrează către ţările dezvoltate, unde există sprijin şi viziune, iar organizaţiile culturale încep să dispară.

Din păcate, viitorul sectorului cultural este incert şi nesigur. Ce mai putem spera în condiţiile în care Muzeul Ţăranului Român a fost ameninţat cu dispariţia prin comasare (salvat in extremis, în decembrie 2013), cînd este creată o instituţie struţo-cămilă – Institutul Naţional pentru Formare şi Cercetare Culturală, care continuă activitatea Centrului de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii, preluînd ulterior şi activitatea Centrului de Consultanţă pentru Programe Europene/Punctul de Contact Cultural European, care funcţiona cu succes în ultimii ani? Vina este exclusiv a echipelor de miniştri care se perindă an de an pe la Minister, lăsînd praf şi pulbere în urma lor. Se pare că tasta de calculator delete este cea care face acum istorie în Ministerul Culturii.

Cosmin Manolescu este coregraf, curator şi manager cultural, director executiv al Fundaţiei „Gabriela Tudor“ şi director artistic al ZonaD – studio Paradis Serial.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.