Denotație fără conotație n'est que ruine du nom?

Sorin GHERGUȚ
Publicat în Dilema Veche nr. 375 din 21-27 aprilie 2011
Niciodată singură, trei zile jpeg

„Folosiţi numele în mod corect, creator şi cu pasiune!“
Marcello Robby, Apendix Robby, apud Mircea Horia Simionescu, Dicţionar onomastic  

Andrei Pleşu observa, cîndva, într-un articol, că lingviştii pot spune foarte multe despre o propoziţie precum „Ion trece strada“, dar mai nimic (relevant) despre „trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri“. Ca şi căderea unui măr din pom, o propoziţie simplă subiect-verb-complement poate părea, într-adevăr, ceva extrem de prozaic. Dacă ar fi să vedem aici o imputare, se pot spune totuşi destule în apărarea lingviştilor (în fond, nici fizicienii, qua fizicieni, nu sînt chemaţi să vorbească despre o coregrafie de Béjart altfel decît despre rostogolirea unei bile). Oricum, pentru cei cărora cercetarea aprofundată a lui „Ion trece strada“ li s-ar părea, în continuare, futilă, filozofia limbajului, mai mult decît lingvistica, oferă motive serioase de perplexitate. Gînditori renumiţi s-au aplecat, în ultimul secol şi jumătate, îndelung, chiar asupra semenilor lui „Ion“ – numele proprii. Întrebarea căreia i-au căutat răspuns poate fi sintetizată, aproximativ, dar eufonic, astfel: Ce anume numeşte numele? Nimic anume (...„denotaţie fără conotaţie“ – John Stuart Mill) sau totul (...suma descripţiilor satisfăcute de purtătorul numelui – răspuns, extrem simplificat aici, spre care tinde „linia“ Frege-Russell)? 

Saul Kripke susţinea, în ianuarie 1970, o serie de trei prelegeri care, publicate în volumul Numire şi necesitate, aveau să fie considerate poate cea mai importantă contribuţie la metafizică şi filozofia limbajului din ultima jumătate de veac. Formulînd o critică apreciată drept devastatoare la adresa teoriilor pur descriptiviste ale numirii, Kripke propune nu atît o teorie alternativă, cît o schimbare de perspectivă. Numele pe care le folosim sînt nume pe care (cu excepţia situaţiilor speciale în care sîntem noi înşine onomaturgii) le-am întîlnit folosite de alţii. Aceştia, la rîndul lor, dacă nu le cunosc dintr-o relaţie directă cu referentul lor, le-au preluat de la alţi membri ai comunităţii comunicaţionale. Kripke identifică, aşadar, un „lanţ cauzal“ al referinţei, care duce la „botezul iniţial“ şi la purtătorul numelui (identificat prin indicare, şi nu printr-o sumă de proprietăţi). Privirea iese din „triunghiul semiotic“ semn-sens-referent şi se îndreaptă către comunicare, vorbitori, istorie – rămînînd, în mod remarcabil, una analitică.  

În 1969 apărea, la Bucureşti, Dicţionar onomastic, debutul prozatorului Mircea Horia Simionescu. Asemenea „falsului tratat de vînătoare“ al lui Alexandru Odobescu, invocat în Dicţionar..., lucrarea este, evident, una pseudofilologică (ceea ce nu a împiedicat-o – povesteşte autorul în prefaţa unei ediţii ulterioare – să ajungă în mari biblioteci pe raftul dicţionarelor proper). Poeme în proză, witzuri, alăturări suprarealiste, decupaje cu iz dadaist, schiţe, povestiri scurte, micro-epistolare, citate din autori reali şi imaginari, relatări opac-onirice stau în dreptul unor „intrări“ printre care se găsesc nume uzuale („Ion“), istorice („Macedon“), dar şi un „Dorimedont“ sau un „Exuperiu“.  Definiţiile capătă, adesea, aspectul paradoxal al unor conotaţii stipulate. Printr-o bizară alchimie sonoră, unele  – sau ansamblul lor – par a vădi că de la arbitrariul deplin (al semnului lingvistic) pînă la consubstanţialitate nu e decît un pas.  

Mircea Horia Simionescu pare a-şi propune să facă mai degrabă ceva mai puţin decît de „Literatură“, după cum şi Kripke avertiza că nu va oferi o teorie filozofică la patru ace. Pentru ambii, numele proprii nu sînt doar un pretext, ci o etapă semnificativă a demersului. Dicţionarul onomastic deschide tetralogia Ingeniosul bine temperat, în ale cărei următoare volume vor fi întrevăzute – spune autorul – „treptele celorlalte anotimpuri ale cunoaşterii – prin carte, prin istorie, prin critica erorii“. Numire şi necesitate atinge, pornind de la numele proprii, teme filozofice venerabile. Dicţionarul onomastic reprezintă un moment de cotitură în literatura română, Numire şi necesitate – unul de referinţă în filozofia secolului al XX-lea. 

Mircea Horia Simionescu povestea că obiecţia filozofului Constantin Noica, după lectura Dicţionarului onomastic, a fost „nemăsura“. Lipsite cumva de măsură i se vor fi părut, poate, autorului Povestirilor despre om şi discuţiile extinse ale gînditorilor analitici despre ce spunem cînd spunem „Ion“. Forţele tari se manifestă, totuşi, pe spaţii mici.

Sorin Gherguţ este absolvent al masteratului de lingvistică teoretică de la Universitatea Bucureşti şi poet. A publicat volumele Time Out (Editura Timpul, 1998) şi Orice – uverturi & reziduuri (Editura Pandora M, 2011).

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.