Dependență și autonomie

Publicat în Dilema Veche nr. 389 din 28 iulie - 3 august 2011
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

 – La cîţi ani devine cineva matur? se interesă Chelfa. – Nu depinde de vîrstă, răspunse bătrînul. Cei mai mulţi dintre noi rămînem copii pînă la sfîrşitul vieţii. Adult, ce vorbă mare! Păi, e foarte simplu: un adult nu are nevoie de proptele nici ca să gîndească, nici ca să făptuiască. E un ins de sine stătător, autonom. E un ins singur, un ins care nu suferă însă de singurătate. Să devii adult e o încercare primejdioasă, mulţi pier pe drumul ăsta, pier de epuizare, ca nişte păstrăvi care urcă rîul; mulţi se tem atît de tare, încît nici măcar nu încearcă vreodată să devină adulţi. A fi adult e o stare de graţie. Înseamnă a nu mai cunoaşte singurătatea. 

Ion Vianu, Caietele lui Ozias

Ce este dependenţa? Unde plasăm graniţa dintre normalitate şi patologie, în această privinţă? Care sînt cele mai frecvent întîlnite dependenţe, azi? Se pot ele vindeca? De ce şi cînd devin oamenii dependenţi? Sînt doar cîteva întrebări pe tema dependenţei. Le-am citit şi m-am întrebat cum se face că nici una dintre ele nu trezeşte vibraţia care mă provoacă să scriu. Şi apoi m-am lămurit: accentul este pus pe informaţie, statistică, soluţie. Lipsea ceva. Viaţa. Respectiv faptul că vorbim despre oameni, despre suferinţa lor care ia uneori şi forma dependenţei. Ne-am obişnuit să facem clasificări şi descrieri, să stabilim dacă şi ce este normal sau nu, ca într-un soi de pat al lui Procust. Ca şi cum nu ar fi suficient că trăim aiuritor şi artificial, fără pasiune şi fără vise. Apelăm la etichete ori la aparate sofisticate, renunţînd treptat la viziunea de ansamblu dată de confruntarea cu ceea ce înseamnă a fi viu. Ajungem astfel la a fi dependenţi de tehnologie ori doar de informaţie, de cît mai multă informaţie. Eludăm sinteza. Uităm că omul este un întreg. Iar persoana din faţa noastră, cu aspectele sale particulare, cu istoria sa dispare în/din dorinţa de a o plasa cît mai rapid într-o categorie bine determinată. 

Putem vorbi la un prim nivel despre o dependenţă naturală, necesară în anumite etape de dezvoltare. Bebeluşii nu pot supravieţui fără hrană, contact fizic şi dragoste din partea mamei, adolescenţii au nevoie permanentă de încurajări şi validări de la persoane din exterior (de preferinţă, nu din partea părinţilor de care încearcă să se separe) datorită fragilităţii presupuse de transformarea ce-i conduce de la ce au fost la ce vor deveni, persoanele în vîrstă au nevoie de ajutor fizic, de atenţie şi de a fi ascultaţi spre a nu trăi în izolare. O persoană în doliu are nevoie de cineva apropiat cu care să poată plînge sau depăna amintiri. 

Există apoi un alt nivel în care dependenţa devine un comportament care ne stăpîneşte. Nu se mai află sub controlul nostru, ci ne controlează. Cu alte cuvinte, sîntem mai degrabă posedaţi: nu ne putem opri din a sta cu orele la calculator, din a face cumpărături, din a mînca, a consuma anumite substanţe, a juca jocuri de noroc sau orice altceva. O atare stare apare pe fondul unei absenţe parţiale a conştiinţei: nu ştim ce anume ne determină să procedăm astfel. Iar dacă ştim, o ştim superficial, fără putinţa de a opri comportamentul. Pe de altă parte, avem de-a face cu un anume grad de lipsă a contactului cu realitatea – pierdem fie noţiunea timpului, fie pe cea a banilor sau a propriei sănătăţi. Dispare graniţa dintre fantasmă şi real. Nu mai sîntem în prezent, batem pasul pe loc, ne inhibăm dezvoltarea, creativitatea – în fapt, nu mai trăim, ci doar ne omorîm timpul. 

Mai poate fi vorba şi despre legătura cu o persoană/categorie de persoane de care depindem. Şi nu oricum. Ci emoţional – ne este teamă că vom fi respinşi, părăsiţi, admonestaţi, aşa încît renunţăm la a fi noi înşine, ne orientăm în funcţie de persoana/persoanele respective. Facem ceea ce acestea ne cer sau ceea ce ne imaginăm că aşteaptă de la noi. Avem nevoie de aprobarea şi de suportul lor. Iar în momentul în care sîntem în situaţia de a decide pentru noi, ne aflăm deja înstrăinaţi de propriile nevoi, ne găsim atît de lipsiţi de o viziune personală asupra vieţii, încît sîntem incapabili să hotărîm ori să acţionăm. Ne confruntăm cu îndoieli, cu teama de a face erori, nesiguranţă, dileme (!) insurmontabile. Viaţa devine atunci prea dificilă, astfel încît ne refugiem din nou în dependenţă ca într-un cerc vicios. Trăim fără a ne asuma responsabilitatea pentru propria viaţă, trăim aşteptînd ca altcineva să ne rezolve problemele sau blamîndu-i pe alţii pentru nemulţumirea noastră. 

Rîndurile citate din romanul lui Ion Vianu la începutul acestui articol descriu pe cît de sugestiv, pe atît de precis starea opusă celei de dependenţă. Căci autonomia şi dependenţa reprezintă doar capetele unui continuum pe care glisăm fiecare dintre noi în diferite etape ale vieţii.

Miruna Ţecheră este psiholog psihoterapeut. Lucrează în practica privată.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.