Despre birocraţie şi absurdităţi

Publicat în Dilema Veche nr. 531 din 17-23 aprilie 2014
Despre birocraţie şi absurdităţi jpeg

Moto 1: Hîrtiile te bagă în puşcărie, hîrtiile te scot din puşcărie. (fost coleg, mai experimentat) 

Moto 2: Oamenii deştepti au încredere, oamenii foarte deştepţi controlează. (neverificat, i se atribuie lui Stalin) 

Trebuie să mă credeţi pe cuvînt, ceea ce vă povestesc aici sînt lucruri adevărate, le-am întîlnit de cînd lucrez cu administaţia publică din România şi din regiune... să se fi tot adunat 15 ani.

Sîntem o cultură legalistă, cu un sistem public copiat de la francezi. Peste acesta am adăugat şi experienţa birocraţiei statului maximalist comunist, la care s-a adăugat birocraţia europeană, de asemenea de concepţie legalistă, continentală. Birocraţie, peste proceduri, peste reguli, peste legi pentru care avem norme de aplicare. (Ca fapt divers – un minister a scos anul trecut la licitaţie un pachet prin care cerea consultanţă pentru eleborarea a patru ghiduri de proceduri la care se adăuga ceva formare profesională; pentru asta ofereau 800.000 de euro!!! Dacă vi se pare incredibil, pot dovedi, am documentaţia în calculator, e şi pe SEAP.)

La cele de mai sus se mai adaugă un fenomen care ţine de democraţia noastră negativ-selectivă ce promovează cu mare precizie imbecili în fruntea instituţiilor. Da, aţi citit bine, mulţi, prea mulţi sfertodocţi, dar cu mare dorinţă de putere se aventurează în politică, pentru a parveni mai uşor, şi se trezesc pe ditamai funcţiile de miniştri, secretari de stat, feluriţi preşedinţi de autorităţi şi directori de agenţii, servicii, consilii şi birouri. Şi ce întîlneşte un astfel de aventurier şi cei aduşi de el/ea acolo (căci niciodată nu vine singur, are datorii de plătit)? Găseşte alţi oameni, funcţionari publici sau personal public (nu toţi sînt funcţionari publici, aici e o nuanţă pentru cunoscători), destul de diverşi sau uniformi: unii mai bătrîni şi cu experienţă (care au schimbat şi 15 miniştri), alţii mai tineri, dar dornici de afirmare, unii apatici, alţii implicaţi etc. Toţi oamenii aceştia au, de cele mai multe ori, două caracteristici perene: 1. sînt mai bine pregătiţi decît şefii vremelnici şi 2. au învăţat să-şi (scuzaţi expresia) apere fundul.

1. Faptul că sînt mai bine pregătiţi decît politicienii generează frustrări formidabile de ambele părţi. Politicenii se simt nepregătiţi şi simt că le curge puterea printre degete, incapabili să-şi promoveze agenda şi propriile măsuri (de cele mai multe ori populiste, pentru a fi realeaşi, extrem de rar strategice), pentru că altcineva le face temele: instituţiile europene, agenda mai veche a ministerului etc. În această situaţie, se comportă, mai pe faţă sau mai pe ascuns, cu adversitate şi ranchiună cu funcţionarii (publici sau ceilalţi). Îi marginalizează, nu-i ascultă, le trasează măsuri marginale sau absurde. Iar dacă aceştia au avut intrare la fostul şef, le trimite, da, le trimite Corpul de Control pe cap, cu acelaşi scop dintotdeauna, de a le căuta nod în papură. Corpul de Control este o instituţie anacronică, specifică statelor foste comuniste, fără echivalent în administraţiile moderne. Dar după cum se ştie, Corpul de Control este un loc bun de a intra în administraţie şi politică.

2. De aceea, cei mai longevivi, versaţi şi prevăzători funcţionari (publici şi nepublici, dar din sectorul public) au învăţat să-şi apere fundul. Şi de superiori, şi de colegi, pentru că, de cele mai multe ori, cultura organizaţională este la pămînt iar mîncătoria, după părerea mea, este peste cea din multinaţionale sau din televiziuni. Şi se apără cu hîrtii. O fac mecanic, neadaptat, minimalizîndu-şi efortul.

Cei din sistemul public au ajuns deja la o maturitate profesională, dar pe care, din păcate, nu şi-o pot folosi în beneficiul lor şi al nostru. Au avut parte de multe programe de formare, schimburi de experienţă, vizite de studiu plătite de UE, au dezvoltat şi implementat proiecte care să-i ajute să ofere date şi evidenţe liderilor politici, pentru ca aceştia să-şi poată fundamenta deciziile. Dar ei preferă în continuare să decidă ad-hoc, după ureche sau după urechea plecată la gurile finanţatorilor lor sau ale altor potentaţi. Ceilalţi vin cu experinţa lor de la partid sau de pe te miri unde.

Ei, politicienii, nu au voie să participe la cursuri plătite de UE, Comisia nu crede că e bine, căci ei sînt politicieni. Nici parlamentarii, nici fundaţiile partidelor, nici măcar ăia mici de la tineret nu sînt eligibili pentru a participa la cursuri de planificare strategică şi bugetară, politici publice, guvernare comparată şi cîte şi mai cîte, care costă, dar care sînt foarte utile. Iar ei, dacă au bani, îi bagă în campanii sau în altceva, nu în educaţia lor sau a tinerilor, pentru momentul în care vor ajunge la butoane. Am ajuns în poziţia în care să pot face recomandări scrise Comisiei Europene pentru ca şi aceste categorii de decidenţi să poată participa ca beneficiari ai proiectelor finanţate de UE... dar slabe speranţe (nu ei să implementeze proiecte, ci doar să beneficieze de cursuri sau de alte forme moderne de educaţie). Nu, nu se poate: ei sînt politicieni, să se formeze singuri. Sperăm ca măcar cabinetele demnitarilor (alea nepopulate cu amante şi rude de la ţară) să poată participa la astfel de programe, căci cabinetele au – sau măcar în teorie ar trebui să aibă – un rol crucial în fundamentarea deciziei.

Şi închei cu o absurditate de anul trecut, un design defectuos rezultat din neîncrederea UE în România, neîncrederea instituţiilor statului în alte instituţii, neîncrederea instituţiilor statului în partenerii ale căror proiecte le susţin din fonduri europene. Într-un astfel de proiect am fost pus de ei să cumpăr un banner de promovare a proiectului. Am dat vreo 200 de lei pe el. La evaluarea proiectului, mi s-a cerut şi am prezentat nota de comandă(!?), factura, documentul de efecturare a plăţii (ordinul bancar), extrasul de cont şi să arăt poze cu bannerul pus pe la evenimente. Nu a fost suficient: nu exista procesul-verbal de predare-primire a bannerului, deci bannerul ar fi putut să nu existe şi eu să-l fi cumpărat fictiv. Fatalitate! Căsuţa de pe foaia funcţionarului nu putea fi bifată, deci cheltuiala nu putea fi decontată, pentru că hîrtia aia, procesul-verbal, nu era acolo! Dilema funcţionarului era maximă: se holba la bannerul atîrnat deasupra capului său, dar eu nu respectasem manualul de proceduri. Iar dînsul, chiar dacă avea raţiunea la purtător, nu dorea să-şi asume nici o responsabilitate. De ce ar fi făcut-o? La un supracontrol ce putea pica de oriunde (corp de control, autoritate de audit etc.) i s-ar fi putut imputa nesemnarea neregularităţii (că aşa se numeşte nerespectarea procedurii).

Ciprian Ciucu este director de programe la Centrul Român de Politici Europene.

Foto: V. Dorolţi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.